Ziua Eroilor în Mitropolia Munteniei și Dobrogei
Numeroși credincioși din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au participat joi, 17 mai, de sărbătoarea Înălțării Domnului, la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită în catedrale chiriarhale, locașuri mănăstirești și biserici de parohie. În această zi, ierarhii au săvârșit slujbe de pomenire pentru eroii neamului românesc.
Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște și-a sărbătorit, la praznicul Înălțării Domnului, hramul. IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit cu această ocazie Sfânta Liturghie. După slujbă, soborul de slujitori a participat la procesiunea de la Catedrala Arhiepiscopală până în Piața Tricolorului din Târgoviște. În fața monumentului eroilor a fost oficiată slujba Parastasului pentru cei care și-au jertfit viața pentru apărarea patriei și credinței ortodoxe strămoșești. În cuvintele de învățătură rostite în Catedrala Arhiepiscopală și în Piața Tricolorului, IPS Părinte Nifon a reliefat contribuția eroilor neamului la apărarea țării și a Bisericii străbune, evidențiind, în mod special, aportul reprezentanților Ortodoxiei românești la realizarea Marii Uniri de la 1918, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit joi Sfânta Liturghie la Catedrala Eroilor din Constanța, cu hramurile „Sfânta Treime” și „Înălțarea Domnului”, după care a luat parte la ceremoniile religioase și militare dedicate Zilei Eroilor.
Joi, 17 mai, IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisul „Înălțarea Domnului” construit în sediul fostului penitenciar din Pitești. La final, ierarhul a oficiat slujba Parastasului pentru toți eroii argeșeni și în mod deosebit pentru românii care au îndurat chinuri inimaginabile în cumplita închisoare Pitești.
De praznicul Înălţării Domnului, în toate bisericile din Arhiepiscopia Dunării de Jos, în cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeniţi eroii neamului românesc şi au fost organizate ample manifestări liturgice şi cultural-artistice. Slujbe de pomenire au fost oficiate şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate eroilor neamului. „În ziua praznicului Înălţării Domnului, IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. La final a fost organizată tradiţionala procesiune închinată eroilor. Alaiul s-a format la Biserica «Înălţarea Domnului». Chiriarhul locului împreună cu slujitorii sfintelor altare, foarte mulţi credincioşi, reprezentanți ai oficialităţilor locale, seminarişti şi elevi ai şcolilor gălăţene au mers pe Bulevardul George Coşbuc către Cimitirul «Eternitatea», unde la monumentul închinat eroilor neamului a fost săvârşită o slujbă de pomenire. După evocarea semnificaţiei Zilei Eroilor, au fost depuse jerbe şi coroane de flori, iar elevii şi preoţii participanţi la eveniment au intonat Imnul de Stat al României şi Imnul Eroilor. La final, pe aleea principală a cimitirului a avut loc defilarea Gărzii de Onoare în acordurile muzicii militare”, ne-a declarat părintele Rareș Bucur, consilier eparhial.
Manifestări închinate eroilor neamului au avut loc și la Brăila. Arhiepiscopul Dunării de Jos a participat la procesiunea dedicată eroilor patriei, organizată între Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și Cimitirul Eroilor, unde a fost săvârșită slujba Parastasului.
Sărbătoarea Catedralei Episcopale din Slobozia
Sărbătoarea Catedralei „Înălțarea Domnului” din Slobozia a început în ajun, miercuri, 16 mai, cu slujba Vecerniei cu Litie săvârșită de PS Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor. În zi de praznic, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori. În cadrul slujbei, teologul Gheorghe Marius Alexandru a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Pelinu, Protopopiatul Urziceni. La final, a fost săvârşită slujba Parastasului pentru ctitorii catedralei. În continuare, ierarhul, preoții, diaconii și credincioşii prezenţi la slujba de hram au mers în procesiune până la Monumentul Eroilor din Parcul Tineretului. După onorul militar, a fost săvârşită slujba de pomenire a eroilor neamului, programul continuând cu depuneri de coroane şi defilarea Gărzii Militare, informează sf-esc.ro. În cadrul acestei manifestări, Corul Seminarului Teologic Ortodox din Slobozia și Grupul de cateheză „Speranța” al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Slobozia au susținut un concert de cântece patriotice. În partea a doua a zilei, PS Părinte Vincențiu a participat la vernisajul expoziţiei naţionale de pictură „Înălţarea lui Hristos”, ediţia a XII-a, organizată de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Grădiniţa cu program prelungit nr. 2 din Slobozia în holul Centrului eparhial, unde a premiat copiii care au expus cele mai frumoase lucrări.
Slujiri arhierești la Giurgiu și Tulcea
Rugăciuni pentru eroii neamului au fost înălțate și în Biserica „Înălțarea Domnului” din municipiul Giurgiu. PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească și o slujbă de pomenire pentru eroi.
Miercuri, 16 mai, PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit slujba Vecerniei cu Litie în Capela „Înălţarea Domnului” din Tulcea. A doua zi, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Saon, județul Tulcea.