Ziua Imnului Național, sărbătorită la Timișoara
Ziua de 29 iulie a fost proclamată Ziua Imnului Național al României - „Deșteaptă-te, române!”, și reprezintă simbolul unității Revoluției Române din 1848. În această zi, timișorenii au sărbătorit Ziua Imnului Național al României printr-un ceremonial religios și militar, în fața Palatului Administrativ al Județului Timiș, la care au luat parte zeci de militari, aparţinând Garnizoanei Militare Timișoara, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Jandarmeriei și Poliției de Frontieră, veterani de război, oficialităţi și numeroși timișoreni.
Programul dedicat acestei zile a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de preotul militar Radu Bogdan împreună cu părintele Marcel Vlaicu, de la Parohia Timișoara-Cetate, părintele Dan Oancea, de la Penitenciarul Timișoara, și arhid. Eugen Goanță, administratorul Catedralei Mitropolitane.
„Cu prilejul acestei zile, se cade să înălțăm rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra poporului român, având în vedere faptul că atât Imnul Național cât și Drapelul Național reprezintă «plămânii» poporului român. Respirăm și trăim prin aceste două simboluri fundamentale ale țării noastre”, a precizat părintele Radu Bogdan.
Inmul Național a fost intonat de către preotul militar Radu Bogdan și fanfara militară a Brigăzii 18 Infanterie „Banat”. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare, în acordurile fanfarei şi în aplauzele celor prezenți.
Imnul „Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, la 29 iulie 1848. Poemul patriotic „Un răsunet” de Andrei Mureşanu, publicat în suplimentul „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, din iunie-iulie 1848, stă la originea Imnului Național, iar muzica a fost compusă de către Anton Pann. În perioada regimului comunist, imnul a fost interzis, dar după decembrie 1989, „Deșteaptă-te, române!” devine Imnul Național al României, consacrat prin Constituția din 1991. Alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului, Imnul „Deșteaptă-te române!” este considerat simbol național.