Ziua Internațională a Copilului serbată la Catedrala Mitropolitană din Iași
Sâmbătă, 1 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, răspusurile liturgice au fost oferite de trei coruri de copii din Iași.
Corurile participante au fost: Corul de Copii al Municipiului Iași, dirijat de Raluca Zaharia, Corul DoReMi, dirijat de Corina Dumitru, și Corul Angeli Junior, dirijat de Florin David.
„Dacă există cineva în lumea asta desăvârșit, aceștia sunt copiii. Și sigur ne-am întrebat, de-a lungul secolelor, care ar fi rațiunea aceasta pentru care Domnul Hristos îl așază pe copil deasupra tuturor? Și dintre multe răspunsuri care au fost date: copilul este inocent, copilul este credincios, copilul este iertător, toate sunt lucruri pe care le face copilul, dar mai este un lucru amintit de cineva, și anume copilul nu este viclean, cum suntem noi. Una simțim, una gândim, alta vorbim și uneori altceva facem. Dorim să fim priviți de alții altcumva decât suntem noi în realitate; copilul însă nu face asta. De aceea se cuvine cât mai mult voi, ca părinți, dar și alții care au posibilitatea, să ședeți cât mai mult în preajma copiilor, în speranța că ceva din sinceritatea lor să ne atingă și pe noi”.