Ziua Internaţională a Pământului, marcată la Hârja
Copiii Centrului de zi „Sfântul Dionisie Exiguul" din cadrul Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" - Hârja au sărbătorit sâmbătă, 21 aprilie 2018, Ziua Internaţională a Pământului. În cadrul evenimentului, s-a derulat un program de activităţi dirijat de către voluntarii centrului de zi, însoţiţi fiind de către coordonatorii centrului. Ziua a debutat cu o prezentare Power-Point despre planeta Terra şi despre importanţa respectării şi protejării acesteia, realizată şi prezentată de către Mihaela Eghet, voluntar al centrului. În paralel, un grup format din elevi de liceu a pictat tablouri unice legate de planeta albastră, iar copiii mai mici au fost dirijaţi pe grupe de vârstă pentru a desena pe asfalt desene pe tema propusă. Momentul aşteptat de majoritatea copiilor a reprezentat drumeţia pe cărări de munte. S-a pornit de la sediul asociaţiei până la Piatra Şoimului, drum pe care l-au parcurs cu interes şi mare bucurie.