Ziua internațională a poeziei sărbătorită la Timișoara și Lugoj
Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, Consiliul Municipal Lugoj, Fundația Culturală „Orient Latin” din Timișoara și Cenaclul „Anotimpuri” organizează, astăzi, a XI-a ediție a Zilei mondiale a poeziei. La acest eveniment vor fi prezenți mai mulți scriitori din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.
Ziua internațională a poeziei este celebrată ca urmare a aplicării unei decizii a UNESCO, emisă în timpul celei de-a 30-a sesiuni desfășurate la Paris, în perioada octombrie-noiembrie 1999. Această zi este o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.
Ziua internațională a poeziei urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei, ca artă deschisă oamenilor. Un alt obiectiv este acela de a se promova imaginea poeziei în mass-media, astfel încât această formă de artă să nu mai fie considerată învechită, ci să fie văzută ca un mijloc de afirmare a identității unei societăți.