Ziua Internațională a Tineretului Ortodox în Arhiepiscopia Craiovei

Data: 06 Feb 2024

Departamentul de tineret și catehizare din cadrul Sectorului de învățământ al Arhiepiscopiei Craiovei a organizat în ziua praznicului Întâmpinării Domnului, 2 februarie, un eveniment festiv cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului Ortodox.

Activitatea s-a adresat grupurilor parohiale de tineret din Craiova, astfel încât au participat studenți din cadrul Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Craiova, tineri din Grupul parohial „Tinerii Maicii Domnului”, împreună cu preotul coordonator Mihail Scorbură, reprezentanți ai grupului de tineret din Parohia Brândușa, precum și Grupul de tineri „Sfinții Martiri Brâncoveni”, coordonați de preotul Cosmin Dorobăț, gazdele evenimentului.

„Cu ocazia Zilei internaționale a tinerilor ortodocși, Parohia «Sfinții Martiri Brâncoveni» a avut bucuria de a fi gazda tinerilor activi din Biserică, zi pe care aceștia și-au dorit să o petreacă în rugăciune și în comuniune frățească. Am început prin slujba Acatistului Domnului Hristos, apoi tinerii au participat la activități de cunoaștere, socializare și dezbatere pe tema «Rolul tinerilor în Biserică - perspective și provocări», coordonate de părintele Mihail Scorbură. Părintele inspector Ștefan Bărbulescu ne-a prezentat agenda activităților cu tineretul pe anul 2024 și am planificat deja următoarele activități din luna martie, luna pentru viață, din care amintesc: atelierul caritabil de mărțișoare, crosul pro-viață, activitatea de împădurire, conferință pro-viață, culminând cu Marșul pentru viață din data de 30 martie 2024. De asemenea, tinerii noștri au cântat pricesne, coordonați de Ana Nuță, iar la final s-au bucurat de o agapă frățească” , a declarat preotul paroh Cosmin Dorobăț, coordonator al Grupului de tineri „Sfinții Martiri Brâncoveni”.