Ziua iubitorilor de mediu, la Liceul Ortodox din Oradea

Data: 03 Noiembrie 2013

Ziua de 29 octombrie este declarată Ziua Verde a Eco-Şcolilor din România. Cum Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea se numără între şcolile care, an de an, derulează proiecte de educaţie a elevilor pentru protecţia mediului înconjurător, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, patru clase din ciclul primar, totalizând un număr de 120 de elevi, coordonaţi de învăţătoarele Iuliana Hepuţiu, Viorica Brege, Maria Tirpe şi Florica Hera, au răspuns devizei „Plantaţi un copăcel în curtea şcolii!“.

Sprijiniţi de Direcţia Silvică Bihor, prin ing. Mircea Faur şi ing. Relu Mihalache, care au oferit materialul săditor, copiii au plantat în curtea şcolii mai mulţi puieţi de brad, stejar, mesteacăn şi tei. Cei mici au fost ajutaţi de elevii de gimnaziu şi personalul auxiliar care s-au alăturat la această activitate.

În acest mod, elevii şi colectivul de la Liceul Ortodox a participat la Ziua de acţiune a voluntarilor Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie (CCDG), iar elevii au înţeles, astfel, importanţa implicării directe în dezvoltarea spaţiilor verzi, de care fiecare are atâta nevoie, devenind apărători ai mediului înconjurător.(prof. Viorica Brege)