Ziua lui Dumnezeu, ziua bucuriei
Într-o sâmbătă, a doua după Paşti, Iisus mergea prin semănături şi ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile şi mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceţi ce nu se cade a face sâmbăta? Şi Iisus, răspunzând, a zis către ei: Oare n-aţi citit ce a făcut David, când a flămânzit el şi cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi a luat pâinile punerii înainte şi a mâncat şi a dat şi însoţitorilor săi, din ele, pe care nu se cuvine să le mănânce decât numai preoţii? Şi le zicea: Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei. Iar în altă sâmbătă, a intrat El în sinagogă şi învăţa. Şi era acolo un om a cărui mână dreaptă era uscată. Dar cărturarii şi fariseii Îl pândeau de-l va vindeca sâmbăta, ca să-I găsească vină. Însă El ştia gândurile lor şi a zis omului care avea mâna uscată: Scoală-te şi stai la mijloc. El s-a sculat şi a stat. Atunci Iisus a zis către ei: Vă întreb pe voi, ce se cade sâmbăta: a face bine sau a face rău? A scăpa un suflet sau a-l pierde? Şi privind împrejur pe toţi aceştia, i-a zis: Întinde mâna ta. Iar el a făcut aşa şi mâna lui s-a făcut sănătoasă, ca şi cealaltă. Luca 6, 1-10
***
Care trebuie să fie ziua de odihnă a creştinilor, sâmbăta sau duminica? Cuvântul sâmbătă provine de la cuvântul evreiesc „sabat" transcris în limba greacă şi înseamnă „zi de odihnă". Sabatul a fost rânduit ca zi de odihnă pentru iudei, după ieşirea din robia egipteană. Evreii nu aveau denumiri pentru zilele săptămânii; ei numeau zilele raportându-le la ziua de sâmbătă - sabatul; şi spuneau: prima sau a doua a sâmbetei, adică prima sau a doua zi după ziua sâmbetei. Duminica este ziua lui Dumnezeu, ziua în care Domnul Hristos a înviat! Denumirea vine din limba greacă - ήμέρά Κίρύού -, preluată de limba latină ca Dies Dominica. Duminica este ziua în care Mântuitorul S-a arătat Mariei Magdalena, apoi mironosiţelor, lui Petru şi apostolilor, lui Luca şi lui Cleopa, dar şi lui Toma. Într-o zi de duminică S-a pogorât Sfântul Duh, când a luat fiinţă Biserica creştină. Duminica serbăm Învierea, este ziua în care săvârşim Sfânta Liturghie şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.