„Ziua mamei creştine” sărbătorită de elevii clujeni

Data: 25 Martie 2017

Ca în fiecare an, în preajma praznicului Buneivestiri, la Capela Școlii Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca este sărbătoare. Vineri, 24 martie, au fost invitați pentru a sărbători Ziua mamei creștine” preoții Parohiei Nașterea Domnului”, parohul Nicolae Buda și Ciprian Taloș, împreună cu dascălii și cu elevii acestei școli. Au fost prezente mamele și bunicile elevilor pentru a se ruga împreună și pentru a o cinsti pe Maica Domnului prin Acatistul Buneivestiri. Apoi, pentru mame și bunici, și pentru toți cei prezenți, un grup de elevi, îndrumați de profesoara de religie Daniela Necula, au pregătit rugăciuni, cântecele și poezii.

Părintele Ciprian Taloș a mulțumit conducerii Școlii Constatin Brâncuși”, profesoarele Eugenia Marcu și Mirela Nicoară, precum și tuturor dascălilor acestei instituții pentru colaborare și activitățile derulate împreună. De asemenea, a accentuat importanța pe care o are familia în educația religioasă a copiilor, în primul rând al mamei. Elevii și invitații au primit în dar diplome și dulciuri. Rolul acestei întâlniri a fost și acela de arăta importanța familiei creștine, în societate.