Ziua mondială de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici
În Parcul Copou din Iaşi va avea loc astăzi, 15 iunie 2017, de la ora 16:00, a III-a ediţie a evenimentului „Clopoţel pentru demnitate!".
Acesta este organizat de către Asociaţia Psiterra, Asociaţia „Aproape de Oameni" Iaşi, Sucursala Teritorială Iaşi a CNASR, Asociaţia Atitudini pentru Viaţă „Vatra Cetăţii"- APV şi Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun" - Grădiniţa cu Program Normal Numărul 21 din Iaşi, în contextul marcării Zilei mondiale de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici. De asemenea, manifestarea face parte din activităţile de sustenabilitate ale proiectului „Refuz să mai suport abuzul în tăcere!", implementat de către Asociaţia Psiterra, în parteneriat cu Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon", Asociaţia „Aproape de Oameni" Iaşi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" Iaşi, Asociaţia Everest, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa" Iaşi şi Societatea Medicilor Generalişti/Medici de Familie Iaşi. „Clopoţel pentru demnitate!" marchează Ziua mondială a conştientizării abuzului asupra vârstnicilor, clopoţelul fiind un simbol al conştientizării abuzului asupra vârstnicilor, după cum a menţionat dr. Roxana Necula, preşedinta Asociaţiei „Aproape de Oameni" Iaşi.