„Ziua Mondială de Rugăciune a Femeilor”, la Biserica „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca

Un articol de: Petru Ioan Ilea - 10 Martie 2016

La Biserica „Schimbarea la Faţă” de pe Bulevardul Eroilor, din Cluj-Napoca, a avut loc vineri, 4 martie, un eveniment desfăşurat în cadrul „Zilei Mondiale de Rugăciune a Femeilor”. Acest eveniment are loc în fiecare an, în 180 de țări ale lumii, iar cu acest prilej s-au rostit rugăciuni și au fost interpretate cântece pregătite de femeile din Cuba. Tema zilei a fost „Lăsați copiii să vină la Mine”.

După slujba Vecerniei, parohul Titus Moldovan a făcut pentru cei prezenți o prezentare e evenimentului, cu privire la Ziua Mondială de Rugăciune a Femeilor, vorbind despre Cuba, importanța educării religioase a copiilor din Cuba și de pretutindeni.

Ziua Mondială de Rugăciune a Femeilor se celebrează în prima zi de vineri a lunii martie, începând din 1890. La început, femeile creștine din Canada și Statele Unite se implicau în misiuni de încurajare a rugăciunii în toate colțurile lumii. În această zi, de la răsăritul până la apusul soarelui, credincioșii se reunesc în rugăciuni comune, în diferite zone ale lumii.

În România, Ziua Mondială de Rugăciune a Femeilor este sărbătorită de 40 de ani, în peste 200 de localităţi, fiind organizată de asociaţiile de femei ale bisericilor şi de comitetele ecumenice locale ale femeilor. Abia din 1993, după înființarea Forului Ecumenic al Femeilor Creștine din România, a fost oficiată prima slujbă la București. Din 1994, Ziua Mondială de Rugăciune a Femeilor se desfășoară cu regularitate și în Cluj-Napoca, cu participarea femeilor creștine de diferite confesiuni: ortodoxă (Societatea Femeilor Ortodoxe), romano-catolică, greco-catolică ș.a. În fiecare an, oamenii se roagă pentru câte o țară anume, unde femeile sunt marginalizate sau pentru îndreptarea tarelor societății, precum traficul de copii sau de persoane.