Ziua Naţională a Culturii, la Turnu Severin

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 14 Ianuarie 2017

Joi, 12 ianuarie, academicieni, profesori, istorici, oameni de ştiinţă şi preoţi au participat la Zilele Culturii Naţionale, manifestare desfăşurată la Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, sub binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a susţinut un regal de cântece pe versuri de Mihai Eminescu, iar cei prezenţi au trăit la intensitate creaţiile muzicale româneşti. Momentul muncii depuse de oamenii de cultură a fost prezentat tuturor celor de faţă prin revistele sau cărţilor ieşite de curând de sub tipar. Ineditul manifestării l-a reprezentat prezenţa în Cetatea Severinului a unor oaspeţi de marcă din Republica Moldova sau din Serbia. În cuvântul său, Părintele Episcop Nicodim a arătat cât de grea, dar şi cât de importantă este munca omului de cultură. Vineri, 13 ianuarie, la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Orşova, cu prilejul unei manifestări culturale, a fost săvârşit un parastas pentru marele poet naţional.