Ziua Națională a Culturii marcată la Timișoara și Caransebeș
Ziua Națională a Culturii a fost sărbătorită deosebit în toate orașele țării, elevi, studenți, profesori și reprezentanți ai Bisericii aducând un deosebit omagiu marelui poet Mihai Eminescu. De asemenea, în toate catedralele eparhiale au fost oficiate slujbe de pomenire pentru acesta, iar în centrele eparhiale au fost diferite acțiuni culturale menite să evoce poetul.
În Aula Filialei Timișoara a Academiei Române a avut loc simpozionul „Spiritualitatea română. Contribuții Bănățene”, iar Sala festivă „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului a găzduit spectacolul intitulat „Eminescu pentru noi”.
În orașul de pe Bega a fost lansat volumul „Literatura”, primul volum al proiectului `Enciclopedia Banatului~, și a fost prezentat filmul documentar „Eminescu în Banat”, realizat de Vasile Bogdan, producție a Televiziunii Române, Studioul Timișoara. De asemenea, au fost invitați speciali precum actorul Vladimir Jurăscu, membrii Corului „Ion Vidu” din Lugoj - dirijorul Lucian Onița și solista Ioana-Mia Iuga.
Evenimentul cultural de la Caransebeș, organizat la 166 de ani de la nașterea poetului culturii române, a fost coordonat de părintele profesor Pătruț Bănăduc, care a adus în fața publicului prezent elevi de la mai multe instituții de învățământ din Caransebeș pentru prezentarea unui recital poetic şi melodios a câtorva poeme profunde din operele eminesciene.
„Manifestarea din această seară nu a avut doar o miză cultural-artistică, ci și una educațională, întrucât a oferit prilej tinerilor elevi să intre în contact și să promoveze valorile tradiționale ale poporului român. Felicităm pe părintele profesor Pătruț și pe tinerii care s-au implicat în buna desfășurare a evenimentului cultural dedicat poetului național nepereche și nădăjduim ca Centrul eparhial să colaboreze în continuare cu instituțiile de învățământ din județ și să avem anul acesta numeroase acțiuni culturale”, a subliniat diacon Lucian Zenoviu Bot, responsabil pentru învățământ în cadrul Sectorului cultural al Episcopiei Caransebeșului.
Spectacolul de muzică și poezie a avut binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și a fost organizat în colaborare cu Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, Liceul Tehnologic „Decebal” și Colegiul Național „Traian Doda” din Caransebeș.