Ziua Naţională a Greciei sărbătorită în Africa de Sud

Data: 26 Martie 2013

Sărbătoarea Bunei Vestiri a însemnat pentru credincioşii ortodocşi eleni din Africa de Sud un moment de binecuvântare, aceştia sărbătorindu-şi Ziua Naţională. Credincioşii români s-au alăturat şi ei celor eleni, participând la Sfânta Liturghie oficiată de către Înalt Preasfinţitul Damaskinos, Mitropolit al Johannesburgului şi Pretoriei, pe 24 martie, la Catedrala ortodoxă greacă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din centrul Johannesburgului, apoi la festivităţile prilejuite de acest moment, ce au avut loc la Grupul Şcolar Saheti din aceeaşi metropolă. La Sfânta Liturghie, alături de IPS Damaskinos a slujit şi părintele Răzvan Tatu, parohul Comunităţii Ortodoxe Române din Africa de Sud, după care a participat la festivităţi ca reprezentant al comunităţii româneşti.