Ziua Naţională a României în Episcopia Caransebeşului

Data: 03 Decembrie 2013
La Moldova Nouă, manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României au debutat cu săvârşirea slujbei de Te Deum oficiată de către părintele protopop Bogoliub Martinovici şi părintele Iova Megheleş în faţa Monumentului Eroilor din Parcul Central aflat în vecinătatea primăriei, iar la final a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor români. 
 
La eveniment au participat oficialităţi locale, dascălii şi copiii de la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării“ şi numeroase persoane care au dorit să aducă un omagiu celor care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea şi demnitatea noastră naţională.
 
La finalul slujbei, părintele protopop a punctat în cuvântul de învăţătură însemnătatea acestei zile în viaţa noastră, a fiecărui român. Ca în fiecare an, au urmat intervenţiile celorlalte oficialităţi, în frunte cu domnul primar ing. Matei Lupu. În încheiere au fost depuse coroane la Monumentul Eroilor şi a urmat o agapă care a avut loc la cantina din centrul oraşului. 
 
Ziua Naţională a constituit un prilej de sărbătoare şi pentru credincioşii Parohiei Câlnic. La realizarea dezideratului României Mari şi-au adus contribuţia şi delegaţi din această importantă localitate a Banatului de Munte de pe Valea Bârzavei. În amintirea acestui moment a fost organizată o expoziţie cu prezentarea celor mai importante momente ale trecutului istoric. Au fost elogiaţi delegaţii de la Marea Unire de la Alba Iulia: pr. Iosif şi Petru Ieremia, pr. jr. dr. Moise Ienciu (viitor director general la Ministerul Cultelor) şi Tulbure Dudă (viitor senator în guvernele interbelice). Tinerii din grupul coral au susţinut atmosfera prin cântece şi poezii patriotice. Atmosfera de sărbătoare ne-a întărit convingerea că Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. 
 
Ziua Naţională a României a fost sărbătorită cu mare solemnitate în biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ a Parohiei Agadici, Protopopiatul Reşiţa. După Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită slujba de pomenire a eroilor căzuţi pe câmpul de luptă atât în Primul, cât şi în al Doilea Război Mondial.
 
Părintele paroh Nichy Gheorghe a evidenţiat că acest moment este un act de dragoste creştinească supremă, deoarece prin pomenirea în rugăciunile noastre îi cinstim aşa cum se cuvine pe acei oameni care au plătit cu sânge şi chiar cu propria viaţă pentru apărarea hotarelor patriei noastre şi, de asemenea, întregirea neamului românesc. Eroii neamului au fost pomeniţi, de altfel, în toate bisericile din ţară, fiind depuse coroane de flori la toate monumentele eroilor şi fiind săvârşite slujbe religioase. (Pr. Ion Nedelcu, pr. Valentin Popovici)