Ziua Naţională a României la Întorsura Buzăului

Un articol de: Aurora Banciu - 01 Decembrie 2013

La Casa de Cultură a oraşului Întorsura Buzăului a avut loc vineri, 29 noiembrie, evenimentul „Conferinţa de omagiere a Marii Uniri”, organizat de Asociaţia ASTRA - despărţământul „Buzăul Ardelean”, în parteneriat cu primăria oraşului şi Asociaţia „Cununa Carpaţilor”. Asociaţia ASTRA, fondată în anul 1861 de Mitropolitul Andrei Şaguna, care a fost şi primul preşedinte al asociaţiei între anii 1861-1867, a fost reînfiinţată în Protopopiatul Întorsura Buzăului, în acest an, prin despărţământul Buzăul Ardelean. La conferinţă au fost comemorate persoanele din zona Întorsurii Buzăului care au participat la înfăptuirea Unirii, în special preoţii şi învăţătorii care au contribuit la acest eveniment istoric. Întâlnirea a fost deschisă prin cuvântul susţinut de Corina Sporea Bărăgan, preşedintele şi istoricul Despărţământului, după care protopopul de Întorsura Buzăului, Florin Tohănean, le-a vorbit celor prezenţi despre însemnătatea zilei pentru Biserică, precum şi despre fondatorul ASTRA, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, sărbătorit în calendarul ortodox la 30 noiembrie, cu o zi înainte de Ziua Naţională, subliniind, astfel, legătura între activitatea ierarhului şi întregirea României.

Despre însemnătatea istorică a zilei a vorbit şi primarul oraşului Întorsura Buzăului, Băncilă Leca, iar conferinţa a fost încheiată de Corina Sporea Bărăgan, care a citat din cartea sa „Preoţi şi învăţători din Buzăul Ardelean implicaţi în făurirea României Mari”, amintind personalităţile locale prezente la evenimentele din 1 decembrie 1918.

Întâlnirea s-a încheiat cu un spectacol de cântece folclorice, susţinut de copii de la Şcoala Generală „Mihail Sadoveanu”, Liceul Teoretic „Mircea Eliade” şi  Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului, precum şi de ansamblul Casei de Cultură orăşeneşti.