Ziua Naţională a României la Timişoara
La cea de-a 92-a aniversare de la constituirea României Mari, în capitala Banatului s-au desfăşurat o serie de manifestări cultural-religioase la care au participat oficialităţi ale oraşului, reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene şi locale, veterani de război, reprezentanţi ai mai multor garnizoane militare, organizaţii politice şi apolitice.
Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României au debutat, la Timişoara, anul acesta cu salutul dat oficialităţilor de garda de onoare B32 I "Mircea", la Monumentul Ostaşului Român din Parcul Central, şi cu intonarea Imnului de stat al României de către fanfara "Pro Amiciţia". Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, prezent la aceste manifestări din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, a oficiat slujba de pomenire a eroilor neamului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi de la Catedrala mitropolitană. Concert şi expoziţie de ziua românilor Preasfinţia Sa a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra poporului român prin marea lui unire într-o singură ţară românească şi creştină, subliniind că Biserica rămâne legată de poporul român, în pofida tuturor vicisitudinilor timpului. Au urmat depunerile de coroane, jerbe şi buchete de flori la Monumentul Ostaşului Român de către reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene şi locale, Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Mircea Băcală, prefectul oraşului, structuri militare, organizaţii politice şi apolitice, veterani de război, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ universitar şi preuniversitar din Timişoara. Ceremonia din Parcul Central s-a finalizat cu defilarea gărzii de onoare B32 I "Mircea". Activităţile închinate zilei de 1 Decembrie au continuat la Timişoara cu un concert susţinut de fanfara "Pro Amiciţia". În Piaţa Libertăţii a fost vernisată expoziţia de carte cu tema "Ideea de unitate naţională la români". O altă expoziţie de pictură, intitulată generic "Flori pentru eroi", a fost găzduită de Galeria de Artă "Pro Armia". Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României s-au finalizat cu retragerea tuturor celor care au participat la defilare, pe itinerarul Piaţa Libertăţii, Piaţa Victoriei, Catedrala mitroplitană, Primăria Timişoara, Arhiepiscopia Timişoarei, Instituţia Prefectului Judeţului Timiş, Brigada 18 Infanterie "Banat".