Ziua Națională a României la Grădinița „Buna Vestire“ din Capitală
La Grădinița cu program prelungit „Buna Vestire” a Patriarhiei Române, sărbătoarea Zilei Naționale a României a fost marcată prin rostirea poeziilor, a cântecelor patriotice și prin intonarea Imnului Național „Deșteaptă-te, române!”.
Copiilor le-au fost prezentate portul popular și însemnătatea acestuia, iar drept dovadă l-au purtat cu bucurie, rămânând uimiți de finețea și frumusețea țesăturilor tradiționale.
Prin prezentarea evenimentelor care au avut loc în anul 1918, cadrele didactice au împărtășit copiilor momentele istorice pline de curaj și de jertfă pe care le-au avut strămoșii noștri atunci când și-au dorit unitatea limbii române și apărarea tradiției străbune.
Tinerii învățăcei au pictat și au confecționat stegulețe și insigne pentru a înțelege ce înseamnă tricolorul. Momentul bucuriei depline a fost atunci când brațele celor mici s-au împletit și au dat mână cu mână formând hora bucuriei.