Ziua Națională a României sărbătorită la Caransebeș
Fiind un an deosebit din cauza pandemiei de COVID-19, în ziua de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a rugat în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș pentru înaintașii noștri, cei care au făurit Marea Unire, și pentru tot poporul român de pretutindeni.
După ce a fost intonat Imnul de Stat al României, ierarhul a oficiat slujba de Te Deum pe soleea catedralei, la care au participat autorități locale, oameni de cultură și mai mulți credincioși care s-au alăturat la rugăciune în aceste momente de încercare. După Te Deum a fost săvârșit și un polihroniu.
În continuare, Părintele Episcop Lucian a oficiat o slujbă de pomenire pentru eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și toate locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român și pentru făuritorii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
„Se cuvenea și în vreme de pandemie, în acest an 2020, să ne adunăm în biserică sau în fața sfintelor biserici, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate și să-i cinstim pe eroii și martirii neamului nostru românesc, pe făuritorii Marii Uniri din anul de grație 1918. Suntem în cetatea Caransebeșului și știm că de aici a plecat la Alba Iulia episcopul din vremea aceea Elie Miron Cristea și împreună cu el mulți intelectuali, dar și țărani, fii ai Bisericii dreptmăritoare, care au ținut foarte mult să fie acolo în cetatea Bălgradului, în cetatea primei uniri, Unirea lui Mihai Viteazul de la 1600, și acolo să pecetluiască pentru totdeauna soarta românilor”, a subliniat Episcopul Caransebeșului.