Ziua Națională în Mitropolia Munteniei și Dobrogei
Ziua Națională a României a fost sărbătorită cu bucurie și în eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, unde au fost săvârșite slujbe de Te Deum și au fost organizate parade și ceremonii militare pentru comemorarea Marii Uniri de la 1918. Alături de autorități locale, militari și popor s-au aflat ierarhi și preoți care au arătat că Biserica Ortodoxă Română a pregătit, prin lucrarea ei, unirea românilor într-un stat creștin, susținând idealul unității naționale și teritoriale.
În Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, cu prilejul Zilei Naţionale a României, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de Te Deum la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș. După Te Deum, în cimitirul eroilor din municipiu a fost organizată o ceremonie festivă dedicată Zilei Naționale. Au fost depuse coroane cu flori pentru eroii neamului din partea principalelor instituții ale orașului, după care a urmat o paradă militară desfășurată prin fața Catedralei Arhiepiscopale.
Numeroşi buzoieni au participat marţi, 1 Decembrie 2015, la festivităţile prilejuite de Ziua Naţională a României, care s-au desfăşurat pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în faţa Prefecturii din orașul Buzău, ne-a transmis Dragoș Olteanu, consilier media eparhial. Manifestările au început cu o slujbă de Te Deum, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. După slujba religioasă, s-au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor Neamului. În finalul manifestărilor a avut loc mult-aşteptata paradă militară cu trupe şi tehnică de luptă. Peste 50 de mijloace tehnice şi aproximativ 700 de militari, aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne, au defilat prin faţa miilor de buzoieni, veniţi să sărbătorească 97 de ani de la Marea Unire.
Şi anul acesta, la 1 Decembrie, cu ocazia sărbătorii Zilei Naţionale a României, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, în bisericile parohiale şi mănăstirile din cuprinsul Eparhiei Dunării de Jos, precum şi în cadrul şcolilor de teologie ortodoxă, s-au oficiat slujbe speciale în cadrul cărora au fost pomeniţi eroii care s-au jertfit pentru unitatea şi libertatea neamului românesc, precum şi personalităţile bisericeşti şi civile care au contribuit la înfăptuirea unităţii naţionale a românilor, în anul 1918. La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba de Te Deum a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă au participat oficialităţi locale şi judeţene, cadre militare, veterani de război şi numeroși credincioşi. Momentul liturgic din catedrală a coincis şi cu încheierea solemnă a procesiunii cu moaştele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou în Eparhia Dunării de Jos.
Marți, 1 Decembrie 2015, după Sfânta Liturghie, soborul de slujitori de la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia a săvârșit slujba de Te Deum pentru Ziua Națională. Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, însoţit de un sobor de preoţi din Slobozia şi diaconi, a oficiat, de asemenea, slujba de Te Deum şi a participat la parada militară, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, desfășurată în Piața Mihai Viteazul.
Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat marți slujba de Te Deum la Ziua Națională a României în Biserica „Înălțarea Domnului” din orașul Giurgiu. La eveniment au luat parte oficialităţi centrale şi locale, precum şi reprezentanţi ai veteranilor de război şi ai instituţiilor publice. Şirul alocuţiunilor a fost deschis de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, care a subliniat faptul că la baza unităţii poporului nostru a stat dintotdeauna credinţa creştin-ortodoxă. În continuare, a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, unitate, dreptate, apărarea ţării şi întregirea neamului. A urmat o ceremonie de depunere de coroane şi jerbe de flori la Mausoleul Eroilor din curtea bisericii şi, la final, Garda de Onoare a defilat în aplauzele celor prezenţi.
Marţi, 1 Decembrie, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit o slujbă de Te Deum în Piaţa Tricolorului din Tulcea, cu prilejul Zilei Naţionale a României. În continuare, ierarhul a asistat la parada militară.