Ziua Națională sărbătorită în fața Catedralei Episcopale din Oradea
Mii de orădeni și bihoreni s-au adunat în Piața Emanuil Gojdu, pe platoul din fața Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Oradea, pentru a participa la manifestările dedicate împlinirii a 107 ani de la Marea Unire, de Ziua Națională a României, 1 decembrie.
La ceremonie au fost prezenți reprezentanți ai autorităților și ai instituțiilor militare și bisericești, între care și Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.
Slujba de Te Deum a fost săvârșită de preotul capelan al Garnizoanei Oradea, pr. Ionuț-Iuliu Jolța, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corala Protopopiatului Oradea, dirijată de pr. prof. Ștefan-Alexandru Lakatos.
Au urmat alocuțiunile oficialităţilor, iar corala protopopiatului a susținut un moment artistic. Ceremonia s-a încheiat cu depuneri de coroane și jerbe de flori la statuia Voievodului întregitor de țară Mihai Viteazul, în cinstea eroilor națiunii, moment urmat de defilarea Detașamentului de onoare.