Ziua Naţională sărbătorită în ţară şi în străinătate
Românii din ţară şi din străinătate au sărbătorit luni Ziua Naţională a României prin mai multe evenimente desfăşurate în catedrale şi biserici. De asemenea, au participat şi la tradiţionalele parade militare şi ceremonii dedicate, în acest an, sărbătoririi a 96 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918.
La Bucureşti, evenimentele dedicate Zilei Naţionale au început la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol, unde un sobor de preoţi din cadrul Garnizoanei militare a Capitalei a săvârşit o slujbă de pomenire pentru ostaşii români căzuţi la datorie pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. În continuare, a avut loc o ceremonie militară de depunere a unor coroane de flori la Monumentul Ostaşului Necunosut. La ora 11:00, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti a avut loc tradiţionala paradă militară dedicată Zilei Naţionale, în cadrul căreia au defilat soldaţi şi tehnica militară de luptă, precum şi reprezentanţi ai Poliţiei, Jandarmeriei, Pompierilor şi ai altor instituţii strategice naţionale. Mii de români au sărbătorit Ziua Naţională şi la Alba Iulia, capitala Marii Uniri. La Catedrala Reîntregirii, slujba Te Deum-ului la Ziua Naţională a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului; Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, şi Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria. În continuare a avut loc tradiţionala paradă militară.
Ziua Naţională a fost sărbătorită şi la Buzău prin parada militară şi expunerea tehnicii de luptă, organizate de Divizia a II-a Infanterie Getica. La Focşani a avut loc, de asemenea, o paradă militară. În oraşul Galaţi, la Catedrala Arhiepiscopală, slujba Te Deum-ului a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. La acest moment de rugăciune şi mulţumire au participat soldaţi din Garnizoana Galaţi, precum şi numeroşi gălăţeni care au purtat costume populare. Pe străzile din centrul oraşului s-a desfăşurat parada militară. Românii din Istanbul, capitala Turciei, au sărbătorit Ziua Naţională a României duminică, împreună cu prăznuirea Sfântului Apostol Andrei. La Biserica „Sfânta Mucenică Paraschevi“ din Istanbul, după Sfânta Liturghie s-a oficiat rânduiala Parastasului pentru eroii români care au înfăptuit Marea Unire din 1918. În continuare, în trapeza bisericii a avut loc o festivitate dedicată Zilei Naţionale, coordonată de prof. Andreea Vlad, având ca scop menţinerea vie în conştiinţa membrilor comunităţii a tradiţiilor şi spiritualităţii româneşti prin participarea acestora la realizarea expoziţiei, cu obiecte de artizanat, intitulată „Români talentaţi“. De 1 Decembrie, la Stockholm, în Suedia, au fost pomeniţi eroii români care acum 96 de ani au înfăptuit unitatea naţională a românilor. La această sărbătoare, în paraclisul Centrului episcopal din Stockholm, Sfânta Liturghie şi slujba Te Deum-ului au fost săvârşite de Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa credincioşilor români din capitala Suediei. La finalul Te Deum-ului, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie a rostit un cuvânt în care s-a referit la evenimentul istoric de la 1 Decembrie 1918, îndemnându-i pe fraţii români să urmeze modelul înaintaşilor care s-au jertfit pentru apărarea ţării, a credinţei, libertăţii, unităţii şi demnităţii naţionale.