Ziua Penitenciarelor la Târgu Jiu

Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 02 Iulie 2011

Penitenciarul de Maximă Siguranţă din municipiul Târgu-Jiu a sărbătorit miercuri, 29 iunie, ziua personalului din sistemul Administraţiei Penitenciarelor, celebrată odată cu prăznuirea patronilor spirituali Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cu acest prilej, la Paraclisul penitenciarului a fost săvârşită slujba Sfintei Liturghii de către preotul unităţii, slujbă ce a fost transmisă cu ajutorul televiziunii cu circuit intern, în toate camerele de deţinere.