Ziua Porților Deschise la Centrul social „Sfântul Nicolae” din București

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 22 Octombrie 2019

Vineri, 18 octombrie, a avut loc Ziua Porților Deschise la Centrul social de zi pentru copii „Sfântul Nicolae” din București. Evenimentul, organizat împreună cu voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, se află la a 3-a ediţie. 

În acest an, au participat elevi de la 15 şcoli din Capitală, reprezentanţi ai unor organizaţii nonguvernamentale, universităţi şi parohii din Bucureşti. Din program au făcut parte momente artistice, muzică populară, folk şi animație. 

Mihaela Morăraș, directoarea Centrului social de zi pentru copii „Sfântul Nicolae”, a făcut un rezumat al ediţiei din acest an: „Ziua Porților Deschise se află la cea de a 3-a ediție. Această activitate se desfășoară în parteneriat cu voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, dar şi cu ajutorul unor şcoli din București. Programul a constat în momente artistice susținute atât de copii, cât şi de invitați speciali. Vizitatorii au putut vedea sălile unde învață copiii, au admirat obiectele realizate de beneficiarii centrului şi au făcut cunoștință cu personalul de aici. În curtea centrului au fost amenajate standuri cu materiale informative, pliante, afișe, broșuri şi fluturași“.

Dănuț Prună a arătat faptul că acest eveniment se înscrie în programul acțiunilor desfășurate de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Nea­mului: „Am venit cu daruri pentru copiii care au fost şi sunt sprijiniți de voluntari. Este foarte important că Biserica Ortodoxă Română se implică în educarea copiilor. În acest centru sunt copii care provin din familii monoparentale, ai căror părinţi nu au un loc de muncă sau care de foarte multe ori nu pot ajunge la şcoală din cauza situaţiei financiare de acasă”.