Ziua porților deschise la Mănăstirea Hlincea
La Mănăstirea Hlincea a avut loc marți, 12 noiembrie, un eveniment care a marcat finalizarea proiectului „Elaborare studii și documentații pentru investiția Consolidare - Restaurare la Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a Mănăstirii Hlincea”. Acest proiect, realizat prin programul Timbrul Monumentelor Istorice 2024, finanțat de Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului, reprezintă un pas esențial în protejarea și valorificarea unui lăcaș de cult cu o însemnătate istorică și spirituală deosebită pentru comunitate.
La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor partenere implicate în susținerea acestui demers: Primăria Comunei Ciurea, Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași și Centrul cultural misionar Doxologia al Arhiepiscopiei Iașilor. De asemenea, colaboratorii implicați direct în proiect au prezentat aspectele esențiale ale muncii lor, explicând de ce a fost necesar acest demers și ce rezultate importante au fost obținute.
În cadrul prezentărilor, s-a subliniat importanța consolidării structurii monumentului, restaurarea detaliilor arhitecturale și a picturilor vechi, precum și adaptarea unor spații pentru a facilita vizitarea și desfășurarea activităților culturale și religioase. Totodată, a fost evidențiat scopul principal al restaurării: conservarea unui monument cu o valoare istorică și arhitecturală unică, protejat prin codul LMI IS-II-a-A-04180 prin programul Timbrul Monumentelor Istorice 2024.
La finalul prezentărilor, s-au discutat și acțiunile care urmează a fi derulate post-proiect, menite să mențină frumusețea și siguranța bisericii pe termen lung. Aceste măsuri includ monitorizarea periodică a stării monumentului, activități educative pentru comunitate și colaborări pentru a promova valoarea culturală și turistică a acestui lăcaș de cult.