„Ziua Porților Deschise” pentru micii spectatori, la Opera Naţională clujeană

Data: 23 Ianuarie 2016

Azi, 23 ianuarie, Opera Națională Română din Cluj-Napoca își deschide larg porțile în fața micilor săi spectatori. Teatrul liric îi invită pe cei mici să descopere toate misterele din spatele cortinei, într-o vizită alături de personajele spectacolului ”Peter Pan”, conform unui comunicat al instituţiei.

Spectatorii dornici de o experiență aparte sunt aș­teptați, cu mic, cu mare, în grupuri organizate, alături de profesori ori părinți, să surprindă toate etapele de producție ale unui spectacol. Rolurile principale le revin chiar celor mici, care vor escalada, cerceta și parcurge toate labirinturile nemaivăzute ale vechii clădiri a Operei Române din Cluj. Vizita se va desfășura în compania personajelor din spectacolul „Peter Pan”, câștigătorul premiului pentru Cel mai bun spectacol pentru copii din Stagiunea 2015-2016, în cadrul Galei Premiilor Operelor Naționale de la Iași, ediția 2015.

Porțile Operei clujene vor fi deschise între orele 11.00 – 12.00, iar copii au posibilitatea de a vedea soliștii în cabinele lor de pregătire muzicală, înainte de începerea unei repetiții generale; cabina de make-up, unde artiștii vor fi transformați în personaje de poveste de nerecunoscut; garderobele de unde vin costumele de scenă; scena mare unde mașiniștii vor efectua câteva manevre de schimbare a decorului, explicate copiilor. 

La ora 12.00, se dă startul repetiției generale „Peter Pan” în avanpremieră, în fața micilor spectatori. Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu prin care Opera clujeană își dorește să le ofere tinerilor spectatori un crâmpei din etapele de realizare a unui spectacol, conform comunicatului instituţiei.