Ziua Unirii Principatelor Române sărbătorită în Canada

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 26 Ianuarie 2024

Ziua Unirii Principatelor Române a fost celebrată şi în Canada, miercuri, 24 ianuarie. Cu acest prilej, în Catedrala Episcopală cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfinții Mucenici Epictet și Astion” din Saint‑Hubert, Quebec, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul ortodox român al Canadei, a săvârșit slujba de Te Deum, înconjurat de un sobor de clerici, ne‑a transmis părintele protosinghel Maxim Morariu.

La finalul slujbei de mulțumire, ierarhul român a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a subliniat rolul Bisericii în constituirea Unirii de la 24 ianuarie 1859, care reprezintă o pagină semnificativă în istoria României, reprezentând o etapă premergătoare importantă în constituirea statului modern:

„Rolul Bisericii în realizarea evenimentelor mari ale istoriei noastre naționale a fost unul covârșitor. Nu trebuie omis faptul că Mitropoliții Nifon și Sofronie Miclescu au fost cei care au avut o contribuție demnă de remarcat în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în ambele Principate. Apoi, nu trebuie neglijat faptul că evenimentele cu caracter laic au avut întotdeauna un impact frumos asupra celor cu caracter bisericesc și invers. Astfel, Unirea Principatelor va fi urmată de consolidarea anumitor structuri bisericești și creșterea nivelului educației teologice în Principate, dar și de dobândirea, în anul 1885, a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Principate, iar Marea Unire a fost urmată la scurtă vreme de înființarea, în anul 1925, a Patriarhiei Române”, a subliniat Preasfinția Sa.