Ziua vârstnicilor în Parohia „Valea Cetăţii“ din Braşov
Fundaţia "Sfinţii Constantin şi Elena - Valea Cetăţii - Braşov" şi-a propus să acorde o atenţie deosebită persoanelor vârstnice. Începând cu anul 2005, fundaţia organizează în fiecare an, trimestrial, aniversarea zilei de naştere pentru credincioşii vârstnici cu vârsta de peste 60 de ani, care participă frecvent la sfintele slujbe în Biserica Ortodoxă "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Braşov. Până în prezent, au fost aniversaţi 560 de credincioşi vârstnici. Marţi, 9 noiembrie, la Biserica ortodoxă din Parohia "Valea Cetăţii", în cadrul unui program religios, s-a organizat aniversarea zilei de naştere pentru 18 credincioşi cu vârste între 61 şi 76 de ani, născuţi în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie. Programul religios a cuprins rugăciune de mulţumire, rugăciune la ziua de naştere, rugăciune pentru cererea celor de trebuinţă şi de folos, cuvânt duhovnicesc, cântări religioase, oferirea unor daruri spirituale şi felicitarea sărbătoriţilor. În aceeaşi zi, un autocar oferit de firma "Agetaps" a transportat pe cei sărbătoriţi la restaurantul "Sirena Gustări" din Piaţa Sfatului, unde conducerea restaurantului a oferit, ca sponsorizare, un prânz festiv celor sărbătoriţi. (pr. Corneliu Gârbacea)