Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București a găzduit luni, 20 mai, în ajunul praznicului Sfinților Împărați Constantin și Elena, festivitatea de premiere a câștigătorilor
Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București a găzduit luni, 20 mai, în ajunul praznicului Sfinților Împărați Constantin și Elena, festivitatea de premiere a câștigătorilor
La Catedrala Patriarhală au debutat în această seară, 20 mai, cu slujba Privegherii, evenimentele liturgice și duhovnicești dedicate hramului istoric al lăcașului de rugăciune de pe Colina Bucuriei, închinat Sf
În ajunul hramului istoric al Catedralei Patriarhale, sărbătoarea Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, ierarhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei s‑au reunit în Sala
În Duminica a 3‑a după Sfintele Paști, 19 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit slujba de sfințire a Paraclisului mitropolitan „Sfântul Gheorghe”‑Vechi din
Mâine dimineață, 21 mai, în marea sărbătoare a Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, de la ora 7:00 vor fi scoase în procesiune și depuse spre cinstire în „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei raclele cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și ale Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul.
Parohia ortodoxă românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Setúbal, Portugalia, a organizat sâmbătă, 11 mai, cea de-a treia întâlnire a tinerilor ortodocși din această țară la Mucifal, Colares, la care au participat 35 de tineri români, portughezi și de alte naționalități, ortodocși sau dornici de a cunoaște Ortodoxia. Cu acest prilej, Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală a dăruit parohiei româneşti din Setúbal o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Departamentul pentru tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a organizat duminică, 12 mai, un curs de formare de animatori pentru taberele și școlile de vară. Evenimentul a avut loc în Parohia românească
Ziua Portului Tradițional Românesc a fost marcată duminică, 12 mai, la Parohia ortodoxă românească din orașul norvegian Bergen, printr-o expoziție de costume românești. La vernisajul organizat în sala de evenimente a bisericii ocrotite de Sfintele Mucenițe Filofteia, Tatiana și Sunniva a participat un public numeros, format atât din români, cât și din norvegieni, prieteni ai parohiei.
Biserica „Învierea Domnului” de la Chambésy-Geneva este cea mai veche parohie ortodoxă română din Elveţia. Începând din septembrie 2023, aceasta este păstorită de pr. prof. dr. Ioan Sauca. În cadrul
În Săptămâna Luminată, joi, 9 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în peninsula Iutlanda, Danemarca, la Holstebro și la Mănăstirea Ikast, în vinerea
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Comisia Europeană (CE) a anunţat în 16 mai 2024 că a deschis o investigaţie asupra companiei Meta în legătură cu protecţia minorilor pe platformele sale Facebook şi Instagram, transmite DPA. Investigaţia este
Fujikawaguchiko, un mic oraş japonez din apropierea Muntelui Fuji, a decis să ridice un gard cu înălţimea de 2,5 metri şi lungimea de 20 de metri pentru a opri afluxul de turişti străini, care dau dovadă uneori
România își propune să repună în valoare obiective turistice uitate sau mai puţin cunoscute, dar relevante pentru istoria şi cultura naţională şi europeană, și să atragă astfel mai mulți vizitatori,
Peste 33.700 de persoane din toată țara au participat vineri la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, unde 2.270 de companii au oferit în total aproape 39.000 de locuri de muncă. Potrivit Ministerului Muncii, din nu
CFR Călători va da startul programului estival „Trenurile Soarelui” la 14/15 iunie, dată de la care sunt puse la dispoziţia turiștilor 30 de trenuri (15 dus/ 15 întors, inclusiv ramurile aferente), ce vor
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
„Poezia Învierii în viața familiei Pillat” a fost genericul sub care, la librăria Sophia din București, s-a desfășurat miercuri, 15 mai, o întâlnire culturală și duhovnicească la care au luat parte
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
Dintr-o geografie fizică, recognoscibilă într-un areal, în care ocupă un loc bine-cunoscut, așezat în sudul Galileei, la vest de valea Jezreel și la 17 km de Marea Galileei, Muntele Tabor
Aminteam în prima parte a acestui articol că multe dintre cele mai importante case de editură din România ultimilor 32 de ani nu fac decât să continue politicile culturale trasate cândva de
Despre Ecaterina (Cocuța) Conachi Vogoride (1828/ 1829-1870) istoria nu spune prea multe; mai multe spune literatura. Figura ei rămâne între realitate și legendă. Despre alegerea pe care a
Editura Academiei Române, condusă de bine-cunoscutul scriitor Dumitru Radu Popescu, se va îmbogăți cu două noi istorii literare și cu o revistă lunară, întărind astfel deschiderea spre
Deşi a trecut un sfert de veac de la căderea totalitarismului, abordarea fenomenului literar al exilului românesc din perspectiva receptării lui, dar, mai ales, din aceea a readucerii/reintegrării sale
Alteritatea, regăsirea de sine prin celălalt, pare să fie tema noului volum al Ramonei Müller, Numele meu este altul, apărut la Editura Creator, Brașov, în 2021. Nu este vorba despre alteritate ca dual
Legănată pe umerii tatălui, ca-ntr-un dans uşor, în ritmul paşilor, privea cu ochii mari bolta cerească şi stelele care se aprindeau rând pe rând. Aştepta cu atâta nerăbdare şi bucurie
Ștefan Baciu (29 octombrie 1918, Brașov - 6 ianuarie 1993, Honolulu, SUA) RADIOGRAFIA CUVÂNTULUI DOR Când țipă în ceață un claxon răgușit tu auzi tălăngi pe
De scriitorul Paul Goma merită să ne amintim măcar în ziua de 22 decembrie, când regimul dictatorial din România a căzut în urmă cu 32 de ani. Despre personalitatea marelui disident și
O viață dedicată literaturii, așa ar putea fi considerată înaintarea în timp a scriitorului Ion Andreiță. Viața și literatura sunt o echivalență perfectă, fapt relevat chiar în titlul primului volum,
Mama stătea pe prispa casei și pieptăna cu privirea depărtările. Ochii ei acum umbroși de atâtea imagini văzute și răsvăzute se odihneau în lumina soarelui de mai. Îngerii coborâseră, în taină, pe
Volumul Dorinei Stoica, „Sentimente sub formă de acatist” (Editura PapiruS Media, 2021, prefaţă de Daniela Șontică), oferă încă de la prima atingere a privirii imaginea celestă a nesfârșitului gând ce
Sunt cărți care ne atrag în lumea lor și promit să ne răspundă la întrebări pe care toți ni le adresăm; însă la sfârșitul poveștii ni se nasc în minte altele și ne fac să medităm asupra unor teme
SUFLETUL Aici e maica, strigă pelerinul transfigurat. E o dimineață galbenă precum gutuia pe care o așezi la geam ofrandă copilăriei. Aici e racla sfintei, pelerinul are palmele
Scriitorul Dumitru Manolache, autor al câtorva romane extrem de interesante („Nunţi înecate”, „Sâmbăta mută”, „Absconditus”, „A doua aflare”), cu teme rar abordate de prozatorii români
Vă cer iertare, că nu-mi este rușine, Să trec prin post cu sufletul smerit, Cu milă arătați iertare către mine, Înaintea cerului și-a voastră am greșit! De am stricat ceva, a fost fără de voie Dacă
Mi-am început vacanța la Rimini și în prima zi m-am dus să văd orașul vechi cu vestita sa piață Malatesta și castelul cu același nume, cu podurile sale, dintre care Tiberius e celebru, cu teatrul, cu fântâni
Numărul 3/2021 al revistei „Academia Bârlădeană” comemorează şi omagiază două personalităţi emblematice ale culturii naţionale, care au puternice legături cu vechea urbe sud-moldavă: etnologul,
Doru Dinu Glăvan, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a plecat la cele veşnice în 31 octombrie. În vârstă de 75 de ani, Doru Dinu Glăvan a fost atras de presă încă din
La 26 octombrie 1961, la Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud, s-a născut Ioan Pintea, cel care avea să se implice în viața satului transilvănean, asemenea unuia dintre înaintașii săi, George Coșbuc,
IMNUL COPILĂRIEI Mă văd din când în când copil, Când alergam cu fluturii în zori Și mii de stele se-ascundeau tiptil, Prin iarba udă, plină de culori... Îmi văd și pașii
Bunica pe fiecare filă apăs pristolnicul înainte și după exact ca ea bunica Nastea dorul de ea mă dospește Dor de mine citești în gol citește să te dezvolți mi-a spus io citesc
După trei lucrări de bază, care includ Părinții contemporani din Sfântul Munte Athos, Pagini de Pateric românesc și Întâlniri în Țara Sfântă, George Căbaș aduce în atenția cititorului profund, al
Festivalul de literatură transdanubiană, inițiat și organizat de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, a adus în prim planul atenției o carte de excepție: „Studii despre
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la El: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe alături, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul
În zilele acelea, Agripa a zis către Pavel: Îţi este îngăduit să vorbeşti pentru tine. Atunci Pavel, întinzând mâna, se apăra: Mergând la Damasc, cu putere şi cu însărcinare de la arhierei, am văzut, o,
Sfântul Constantin cel Mare (306-337) a fost fiul lui Constanţiu Chlor şi al cinstitei Elena. După moartea tatălui său a luat stăpânirea împărăţiei, cu învoirea întregii oştiri, însă, auzind Maxenţiu ac
Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, Cartea I, 28-31, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 14, pp. 76-77 „(...) Și cum ședea împăratul înălțând stăruitoare rugăciune, i
Pacienții îngrijiți în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu găsesc alinare sufletească și ajutor ceresc în drumul spre vindecare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din curtea
Minunata vindecare a slăbănogului care se chinuia de atâta amar de vreme să primească dezlegare de neputinţa lui prin îngerul care tulbura apa ne mustră, o dată în plus, pentru necredinţa noastră, a celor
După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 și instaurarea administrației românești în Banat, la 3 august 1919, începe o perioadă de reorganizare administrativă a acestei străvechi provincii și de înființare a u
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve