Credincioșii din satul Bărtășești, filie a Parohiei Viforeni, Protopopiatul Bacău, județul Bacău, l-au primit în mijlocul lor sâmbătă, 1 iunie, pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul
Credincioșii din satul Bărtășești, filie a Parohiei Viforeni, Protopopiatul Bacău, județul Bacău, l-au primit în mijlocul lor sâmbătă, 1 iunie, pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost prezent duminică, 2 iunie, în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Bârnova, județul Iași. Ierarhul a săvârșit
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Maramureșului și
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Duminica a 5‑a după Paști, 2 iunie, în Biserica „Sfântul Nicolae” a Parohiei Oprea‑Cârțișoara,
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 2 iunie 2024, în mijlocul obștii monahale a mănăstirii bucureștene Plumbuita și a pelerinilor rugători care i‑au
Încununarea festivităților și evenimentelor artistice, culturale și duhovnicești care au marcat împlinirea celor trei decenii de misiune a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord s-a petrecut sâmbătă, 1 iunie, la Biserica „Sfântul Silvestru” din München. În prezența clerului și a reprezentanților parohiilor din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, un sobor de arhierei condus de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a săvârșit Sfânta Liturghie aniversară în lăcașul de rugăciune.
La aniversarea a trei decenii de activitate în diaspora românească, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord derulează proiectul „Concerte jubiliare - 30 de ani de misiune în diasporă”, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. În seara zilei de joi, 30 mai, Biserica „St. Johann Baptist” din München a găzduit al doilea concert jubiliar din cadrul acestui proiect, având ca protagoniști Orchestra Operei Naționale București și Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Ședința festivă a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului a continuat cu numeroase evenimente și manifestări culturale și spirituale, cuprinzând lansări de
Sala de evenimente a Academiei Catolice din Bavaria a găzduit vineri, 31 mai, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Ședința de lucru a fost una festivă, fiind astfel marcată aniversarea celor 30 de ani de la înființarea mitropoliei.
Data de 5 iunie 2024 marchează împlinirea a 30 de ani de la înființarea Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Pentru a evidenția aniversarea istorică, mitropolia organizează în aceste zile o serie de evenimente religioase și culturale de seamă, inclusiv trei concerte jubiliare. Primul astfel de concert, prilejuit și de Ziua Internațională a Copilului, a avut loc miercuri, 29 mai, la Teatrul Akzent din Viena, fiind susținut de Corul de copii și tineret „Maestra” din București.
În apropierea Zilei Internaționale a Copilului, 1 iunie, mai mulți clerici din Protoieria Sector 2 Capitală au mers la Secția de oncopediatrie a Institutului Oncologic Fundeni din Capitală, unde au oferit 32 de
70 de persoane din localitatea Bâra, județul Prahova, au beneficiat sâmbătă, 18 mai, de investigații medicale gratuite. Acțiunea a fost organizată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale în cadrul
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
Consiliul Uniunii Europene a adoptat în 24 mai o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului de liberă
O mobilizare fără precedent de forțe de ordine este pregătită în Franța pentru cele trei zile de ceremonii prilejuite de împlinirea a 80 de ani de la debarcarea din Normandia, la care sunt aşteptaţi 25 de
În jur de 373 de milioane de cetăţeni cu drept de vot din cele 27 de state UE sunt chemați, în această săptămână, la urne pentru a-și alege reprezentanţii în Parlamentul European pentru următorii cinci
Donald Trump a fost găsit vinovat, la procesul său penal de la New York, de toate cele 34 de infracţiuni de falsificare de documente contabile, menite să ascundă o plată din 2016, un cutremur pentru fostul
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut din nou aliaților să permită Ucrainei să lovească teritoriul rus cu armele pe care le furnizează. Mai multe state au anunţat deja oficial că acceptă
Unele dintre cele mai populare diete ale ultimilor ani sunt dietele ketogenice. Auzim frecvent expresii de genul „eu mănânc keto”. Însă oricât de interesante și grozave ar părea, dietele ketogenice nu sunt și
Nu orice trandafir este bun pentru dulceață, chiar dacă multe specii de trandafiri sunt comestibile. Cel mai potrivit pentru dulceaţă şi cel mai parfumat soi de trandafiri este Rosa damascena sau „trandafirul de
O sursă excelentă de acizi Omega-3, suplimentele alimentare pe bază de ulei de pește au câștigat popularitate pentru rolul pe care l-ar avea în prevenirea bolilor cardiovasculare. Cu toate acestea, există studii
Miopia, hipermetropia și astigmatismul sunt cele mai comune deficiențe de vedere. Ele pot fi corectate fie prin purtarea de ochelari, cu dioptriile adecvate, fie prin intervenții chirurgicale. În toate cazurile,
Câteva plante îngrijite în balcon sau grădinăritul urban, cum l-au numit cercetătorii finlandezi, este cel mai la îndemână mod de a ne îmbunătăți sănătatea. Au ajuns la această concluzie cercetătorii
Biserica Obedeanu a trecut prin numeroase încercări, ajungând chiar în pragul demolării. După cutremurul din 1977, parte din clădirile de patrimoniu ale orașului Craiova au fost grav avariate structural. Pe
Mănăstirea Curtea de Argeş, ctitorie a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, una dintre cele mai valoroase construcții de artă și arhitectură bisericească, inclusă în Lista monumentelor istorice din
Biserica „Sfântul Ștefan”-Cuibul cu Barză din București a organizat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 16-20 mai 2024, un weekend catehetic la Mănăstirea Suzana din
Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“-Cișmigiu din Bucureşti, monument de arhitectură bisericească în stil brâncovenesc, din secolul al
prima și ultima dimineață cu palmele peste ochi sau cu ochii în palme, distanțe tot mai mici, granițe care sunt trase fără întrerupere, viața noastră e o călătorie printre bazaruri, printre oamenii
Purtăm cu noi nostalgii nenumărate, desprinse din caierul amintirilor, hrana sufletului, le materializăm în miezul cuvintelor pentru ca timpul care trece să nu moară definitiv. Ne construim, astfel, un univers
Cea de-a șaptea ediţie a Pavilionului de Artă București - Art Safari este în plină desfăşurare până la 20 septembrie 2020, în București, în condițiile de siguranță cerute prin legea ce reglementează
Strângerea. linie escape. rotirea ascendentă a crucii pe verticală cu viteza luminii unghiurile brațelor se vor micșora până la alipire până la verticalitate orizontalului linie
Părintele Alexandru Stănciulescu-Bârda de la Parohia Malovăţ din judeţul Mehedinţi ne-a trimis la redacţie oferta de cărţi pe care le publică la Editura Cuget Românesc a parohiei. Sunt scrieri folositoare de
Ziua Limbii Române a fost sărbătorită luni, 31 august, de Filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor din România printr-o manifestare la care au participat mai mulţi scriitori, membri ai acestei filiale, şi un public
Nimeni nu poate contesta astăzi progresul tehnologic. Omenirea a făcut un salt uriaș față de nivelul altor perioade. Este, însă, acest progres dublat de unul spiritual? Majoritatea - antropologi, filosofi,
Ne-a încântat pe toți filmulețul prin care Prințul Charles ne promovează țara, pe care a descoperit-o în admirabila ei frumusețe și care a ajuns, după mărturisirile proprii, țara pe care o iubesc.
Când te situezi deliberat, ca opţiune de trăire spirituală şi ca interogaţie neostoită, în apropierea înţelegerii teofanice, lângă orizontul divin, nu poţi fi decât egal cu tine însuţi la un înalt nivel
„Iconarul” este o nouă carte pentru copii sub semnătura Brândușei Vrânceanu şi cu ilustraţiile lui Ovidiu Gliga. Citind-o, înțelegi câtă bucurie îți aduce să faci ceea ce îţi place, să faci lucrul la
De la o vreme încoace, de când s-a dat drumul la recunoașterea meritelor Casei Regale române, a familiei Hohenzollern, s-a trecut în partea cealaltă, a exagerărilor. C-așa suntem noi românii, sau, mai bine-zis,
Excesul de imagine este un semn al lumii de astăzi, lume așezată sub semnul postmodernității, una dintre consecințe fiind postgândirea. Când vorbim despre postmodernism sau post- postmodernism, ne place să
CÂND STAU DE VORBĂ CU MINE ca un copil de trupă trec prin culise cu o melodie de Chopin în piept prin gaura cheii văd peștii cum se zbat în năvod singurătatea e pâinea mestecată domol după o
Marin Preda era cu mult mai complex decât l-au perceput majoritatea contemporanilor. Unii i-au disprețuit originile țărănești, stângăciile, ursuzenia, o anumită timiditate, pe care încerca s-o compenseze
De ani buni încerc să văd acest film. L-am stocat pe un hard-disk portabil ca pe un mărgăritar prețios și greu accesibil. De fiecare dată când mă așezam să îl urmăresc, ceva mă împingea spre filmul din dr
De când mă ştiu, până pe la 13-14 ani, am mers în fiecare duminică la biserică. Buna mea mă lua de mână şi împreună traversam tot oraşul, treceam peste podul Crişului Alb şi ajungeam la biserică. Îmi
Un jurnal inedit, prin balansul între confesiune, acuitatea observației și exactitatea observației implozive, este noua carte a Lilianei Rus. Poeta, căci Liliana Rus este și rămâne poetă și atunci când
Absenţă atâtea lucruri stau în nelucrare atâtea cântece-ngheţate-n ram de parcă nu m-ai auzit când Te-am strigat să ieşi din marea-Ţi nepăsare sunt dansuri fără dansatoare cuvinte fără
Și-a luat zborul spre cele veşnice în 18 iunie, la Paris, poetul, pictorul și traducătorul Miron Kiropol. Născut la Bucureşti în 1936, va fi student la Paris, la Vatican, apoi în Spania. Din 1971 se stabilește
PSALMUL PENTRU-NCUVÂNTARE Rămas fără cuvinte, mă cerți că împrumutul Mi-l vreau din fierărie, iar nu din catedrală, Cu fumul mă fac frate ca să-Ți ating părutul Când cerșetoarea-mi slovă din
Cartea „Leo. O poveste despre prietenie” este scrisă și ilustrată de Veronica Iani și este recent apărută la Editura Life Learning Education. Este a cincea din seria „Fiecare viață este un dar”, fiind
„Anne de la Green Cables” este primul roman al scriitoarei canadiene Lucy Maud Montgomery, publicat în 1908. Cartea este tradusă abia acum în limba română în serie completă, cu toate cele 9 volume, de
Imaginarul unui creator constituit ca univers propriu și mitologie personală este o proiecție, în metaforă și simbol, a aspirațiilor, a dorurilor sale celor mai subtile. Într-un astfel de loc, decupat în
Perioada postpașoptistă a fost creatoare și decisivă în evoluția ulterioară a instituțiilor statale românești. Deși înfrântă, Revoluția de la 1848, prin ideile ei europene, a sădit sămânța formării
Duminica a 6-a după Paşti (Vindecarea orbului din naştere) Ioan 9, 1-38 În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.
În zilele acelea, gândindu-se Petru la cele petrecute cu el, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit și Marcu, unde erau adunați mulți și se rugau. Și, bătând Petru la ușa de la poartă, o slujnică,
Sfântul Luchilian a trăit pe vremea împăratului Aurelian (270-275) și a fost păgân o lungă perioadă din viața sa. Dar, întorcându-se de la idoli la credința în Hristos, a primit Sfântul Botez și pe mu
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a L-a, 1-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 224-225 „Oare minte Dumnezeu cumva? Nu minte, fiindcă este peste putință ca Dumnezeu
Foarte puțini știu că istoria grijii organizate, în sfârșit, preocuparea pentru săraci, orfani, străini sau bolnavi era până nu demult apanajul Bisericii. Astfel, primele mărturii de care dispunem sunt o
Duminica a şasea după Paşti ne pune înainte minunea vindecării orbului din naştere. Mântuitorul nostru Iisus Hristos săvârşeşte această minune pentru a ne arăta că El este Lumina lumii. Domnul a venit pe p
Preocuparea câtorva membri ai Rugului Aprins pentru îmbogățirea patrimoniului nostru editorial este o chestiune rarisim cercetată, chiar dacă se poate discuta concret și despre câteva remarcabile realizări.
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve