Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București a găzduit luni, 20 mai, în ajunul praznicului Sfinților Împărați Constantin și Elena, festivitatea de premiere a câștigătorilor
Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București a găzduit luni, 20 mai, în ajunul praznicului Sfinților Împărați Constantin și Elena, festivitatea de premiere a câștigătorilor
La Catedrala Patriarhală au debutat în această seară, 20 mai, cu slujba Privegherii, evenimentele liturgice și duhovnicești dedicate hramului istoric al lăcașului de rugăciune de pe Colina Bucuriei, închinat Sf
În ajunul hramului istoric al Catedralei Patriarhale, sărbătoarea Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, ierarhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei s‑au reunit în Sala
În Duminica a 3‑a după Sfintele Paști, 19 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit slujba de sfințire a Paraclisului mitropolitan „Sfântul Gheorghe”‑Vechi din
Mâine dimineață, 21 mai, în marea sărbătoare a Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, de la ora 7:00 vor fi scoase în procesiune și depuse spre cinstire în „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei raclele cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și ale Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul.
Parohia ortodoxă românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Setúbal, Portugalia, a organizat sâmbătă, 11 mai, cea de-a treia întâlnire a tinerilor ortodocși din această țară la Mucifal, Colares, la care au participat 35 de tineri români, portughezi și de alte naționalități, ortodocși sau dornici de a cunoaște Ortodoxia. Cu acest prilej, Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală a dăruit parohiei româneşti din Setúbal o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Departamentul pentru tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a organizat duminică, 12 mai, un curs de formare de animatori pentru taberele și școlile de vară. Evenimentul a avut loc în Parohia românească
Ziua Portului Tradițional Românesc a fost marcată duminică, 12 mai, la Parohia ortodoxă românească din orașul norvegian Bergen, printr-o expoziție de costume românești. La vernisajul organizat în sala de evenimente a bisericii ocrotite de Sfintele Mucenițe Filofteia, Tatiana și Sunniva a participat un public numeros, format atât din români, cât și din norvegieni, prieteni ai parohiei.
Biserica „Învierea Domnului” de la Chambésy-Geneva este cea mai veche parohie ortodoxă română din Elveţia. Începând din septembrie 2023, aceasta este păstorită de pr. prof. dr. Ioan Sauca. În cadrul
În Săptămâna Luminată, joi, 9 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în peninsula Iutlanda, Danemarca, la Holstebro și la Mănăstirea Ikast, în vinerea
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Galeriile de Artă ale Academiei Române prezintă expoziția „Culorile memoriei”, care aduce în atenția publicului creația artistului Constantin Udroiu. Organizată cu sprijinul profesoarei Luisa Valmarin,
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală a realizat expoziția „Portul tradițional de sărbătoare”, cu prilejul Zilelor Muzeului Satului, odată cu împlinirea a 88 de ani de la deschiderea
Astăzi, de la ora 16:00, Muzeul Colecțiilor de Artă organizează o vizită ghidată susținută de Gabriela Vasiliu, cu tema „Mentorat și filiații artistice - periplu în lumea iconarilor identificați în
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași - Muzeul de Istorie a Moldovei - Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal Sibiu, prezintă expoziția „O istorie a
Muzeul Național al Țăranului Român vernisează joi, 23 mai, de la ora 17:00, la Sala Noua Galerie, expoziția „Veșminte ale trecutului”, care prezintă costume tradiționale din Banatul de câmpie, bijuterii
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Epidemii importante au marcat veacurile XVIII-XIX, făcând ravagii în rândul populației, în lipsa spitalelor despre care, în spațiul românesc, putem vorbi abia din secolul al XVIII-lea. Cum erau gestionate
Dumnezeu are un mod subtil de a Se descoperi oamenilor, iar uneori lucrarea Lui este atât de tainică încât evenimentele de pe parcursul a zeci de ani nu dau de bănuit nimic până când, dintr-odată, aceasta este
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
„Poezia Învierii în viața familiei Pillat” a fost genericul sub care, la librăria Sophia din București, s-a desfășurat miercuri, 15 mai, o întâlnire culturală și duhovnicească la care au luat parte
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu era iudeu din Ierusalim şi a fost unul din cei 70 de ucenici ai Domnului şi nepotul Apostolului Barnaba. La început, a fost ucenic al Sfântului Pavel şi pentru o vreme a luat
Sfântul Ilie Iorest s-a născut în Transilvania, dar a învăţat carte în Moldova, la Mănăstirea Putna. Cu sprijinul domnitorului Moldovei Vasile Lupu şi al Sfântului Mitropolit Varlaam, Ilie Iorest a fost ales
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia din părinţi creştini şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Rămas fără tată din copilărie, sfântul şi cu mama lui s-au mutat
Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei, a fost din ţara Galatiei, din satul Sicheot, de lângă Ancira (Ankara de astăzi) şi a trăit pe vremea împăratului Tiberiu al II-lea (578-582), până
Sfântul Sfinţit Mucenic Ianuarie a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi a lui Timotei, dregătorul Campaniei din Italia. El s-a născut în Neapole şi era Episcop de Nola,
Sfântul Teotim a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (378-395) în Sciţia Mică sau Dobrogea de astăzi şi era Episcop al Tomisului. El se bucura de atâta cinste în rândul hunilor barbari din regiunea
În Pustia Palestinei, aproape de Ierusalim, se afla o frumoasă aşezare călugărească întemeiată de Sfântul Hariton şi se numea Lavra Veche, întrucât sfântul o zidise înainte de alte lavre. I se mai spunea ş
Sfântul Ioan (†820) a ieșit de tânăr din lume şi iubind pe Hristos s-a dus la Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a făcut monah și împreună se nevoiau, plăcând lui Dumnezeu. Şi avea atâta sârguinţă
În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii,
Aceste trei muceniţe, Agapia, Irina şi Hionia, erau surori şi au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), în părţile Tesalonicului. Părinţii lor erau păgâni, închinători la idoli, dar ele îşi
Aceşti Sfinţi Apostoli (Aristarh, Pud şi Trofim) au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel şi au lucrat împreună cu el la răspândirea Evangheliei Domnului Iisus Hristos. Sfântul Aristarh er
Sfântul Pahomie s-a născut în anul 1674, în satul Gledin din ţinutul Bistriţei. Părăsind casa părintească, a ajuns în Moldova, la Mănăstirea Neamţ, unde s-a călugărit. După trecerea
Sfântul Sfinţit Mucenic Artemon a trăit pe vremea cumplitului împărat Diocleţian (284- 305), prigonitorul creştinilor. Timp de 16 ani a fost citeţ în biserica din Laodiceea, iar de 30 de ani era
Sfântul Sava († 372) s-a născut în anul 334, fiind fiul unor creştini evlavioşi din părţile Buzăului, în perioada când această parte a ţării era stăpânită de goţi. A fost
Acest fericit Părinte Calinic s-a născut la București, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinţi români, temători de Dumnezeu, primind la Sfântul Botez numele de Constantin. La vârsta de 20
Sfinţii Mucenici Terentie, Pompei, African, Maxim şi Dima erau africani la origine şi au trăit în anii domniei lui Deciu (249-251) şi a lui Fortunian dregătorul din Africa stăpânită de romani. Îndată după ur
Sfântul Mucenic Eupsihie (†362) era din Cezareea Capadociei și a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363). Eupsihie avea părinţi credincioşi, de neam bun, fiind mari dregători în cetate, iar ei
Sfântul Apostol Irodion era din Tarsul Ciliciei, rudă cu Sfântul Apostol Pavel. A fost hirotonit episcop și pe mulți dintre elini i-a adus la dreapta credință. Pentru aceasta, au năvălit asupra lui
Sfântul Caliopie a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Fiind chinuiţi creştinii în acea vreme, Caliopie s-a prezentat singur înaintea dregătorului
La începutul secolului al 4-lea, în provinciile de la miazăzi de Dunăre, unde erau numeroşi credincioşi, a început cea mai grea prigoană cunoscută până atunci în Imperiul Roman. În acea vreme, Sfântul
Sfinţii Mucenici Teodul şi Agatopod au trăit pe vremea împăraţilor romani Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305) şi slujeau Domnului fiind bineplăcuţi Lui. Agatopod era bătrân şi foarte
Sfântul Cuvios Iosif s-a născut în Sicilia din părinţi dreptcredincioşi, Plotin şi Agata, fiind un copil blând şi având din fire multe însuşiri frumoase. Părinţii lui l-au crescut
Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Midichiei, s-a născut în Cezareea Bitiniei, într-o familie evlavioasă. La scurt timp după naşterea sa, a rămas orfan de mamă şi a fost crescut de
Sfântul Cuvios Tit a trăit pe vremea în care Biserica lui Hristos se confrunta cu erezia iconoclastă. Iubind din tinereţe pe Hristos, fericitul Tit s-a lepădat de lume şi a îmbrăţişat viaţa monahală,
Pacienții îngrijiți în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu găsesc alinare sufletească și ajutor ceresc în drumul spre vindecare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din curtea
Minunata vindecare a slăbănogului care se chinuia de atâta amar de vreme să primească dezlegare de neputinţa lui prin îngerul care tulbura apa ne mustră, o dată în plus, pentru necredinţa noastră, a celor
După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 și instaurarea administrației românești în Banat, la 3 august 1919, începe o perioadă de reorganizare administrativă a acestei străvechi provincii și de înființare a u
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve
Fiind plină de harul Duhului Sfânt, care-i este „sângele” ce-i curge prin venele și arterele tuturor membrilor sau mădularelor ei, în viața și veșnicia lor, vii sau morți, ca și în istoria și în
Motivarea, care este un proces complex, are un rol fundamental în dezvoltarea emoțională, socială și intelectuală a elevilor. Simona Soare, trainer de dezvoltare personală și profesională, a explicat că un