Comisia Europeană (CE) a anunţat în 16 mai 2024 că a deschis o investigaţie asupra companiei Meta în legătură cu protecţia minorilor pe platformele sale Facebook şi Instagram, transmite DPA. Investigaţia este
Comisia Europeană (CE) a anunţat în 16 mai 2024 că a deschis o investigaţie asupra companiei Meta în legătură cu protecţia minorilor pe platformele sale Facebook şi Instagram, transmite DPA. Investigaţia este
Fujikawaguchiko, un mic oraş japonez din apropierea Muntelui Fuji, a decis să ridice un gard cu înălţimea de 2,5 metri şi lungimea de 20 de metri pentru a opri afluxul de turişti străini, care dau dovadă uneori
România își propune să repună în valoare obiective turistice uitate sau mai puţin cunoscute, dar relevante pentru istoria şi cultura naţională şi europeană, și să atragă astfel mai mulți vizitatori,
Peste 33.700 de persoane din toată țara au participat vineri la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, unde 2.270 de companii au oferit în total aproape 39.000 de locuri de muncă. Potrivit Ministerului Muncii, din nu
CFR Călători va da startul programului estival „Trenurile Soarelui” la 14/15 iunie, dată de la care sunt puse la dispoziţia turiștilor 30 de trenuri (15 dus/ 15 întors, inclusiv ramurile aferente), ce vor
Pe când pietrele cărării ce ducea către Ierusalim încă murmurau Osana! şi ramurile de finic nu-şi zvântaseră lacrimile tânguirii, o altfel de primăvară începea să cuprindă pământul. Din acea clipă, nim
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Galeriile de Artă ale Academiei Române prezintă expoziția „Culorile memoriei”, care aduce în atenția publicului creația artistului Constantin Udroiu. Organizată cu sprijinul profesoarei Luisa Valmarin,
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală a realizat expoziția „Portul tradițional de sărbătoare”, cu prilejul Zilelor Muzeului Satului, odată cu împlinirea a 88 de ani de la deschiderea
Astăzi, de la ora 16:00, Muzeul Colecțiilor de Artă organizează o vizită ghidată susținută de Gabriela Vasiliu, cu tema „Mentorat și filiații artistice - periplu în lumea iconarilor identificați în
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași - Muzeul de Istorie a Moldovei - Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal Sibiu, prezintă expoziția „O istorie a
Muzeul Național al Țăranului Român vernisează joi, 23 mai, de la ora 17:00, la Sala Noua Galerie, expoziția „Veșminte ale trecutului”, care prezintă costume tradiționale din Banatul de câmpie, bijuterii
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Epidemii importante au marcat veacurile XVIII-XIX, făcând ravagii în rândul populației, în lipsa spitalelor despre care, în spațiul românesc, putem vorbi abia din secolul al XVIII-lea. Cum erau gestionate
Dumnezeu are un mod subtil de a Se descoperi oamenilor, iar uneori lucrarea Lui este atât de tainică încât evenimentele de pe parcursul a zeci de ani nu dau de bănuit nimic până când, dintr-odată, aceasta este
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
„Poezia Învierii în viața familiei Pillat” a fost genericul sub care, la librăria Sophia din București, s-a desfășurat miercuri, 15 mai, o întâlnire culturală și duhovnicească la care au luat parte
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
Într-o convorbire cu Claude Bonnefoy, tânărul Eugen Ionescu retrăiește o întâmplare din adolescența lui. Să fi fost, oare, o pură întâmplare? „Aveam în jur de 17, 18 ani. Mă aflam pe una din străzile
„Cartea caselor - povești cu tâlc despre zidiri și ziditori”, apărută la Editura ACS, în 2020, sub semnăturile Alexandrei Mihailciuc și Alexandrei Culescu, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le
PRIMĂVARĂ De sub ferestre se cațără primăvara în mozaicul amintirii, dincolo de porți, arcada de piatră, caldarâmul curbat. Ne ține un val liniștit în luntrea unui țărm
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
În sat i se spunea „Domnul Miron” și era respectat ca un învățător. Hărăzit cu o inteligență vie, dornic de cunoaștere, a făcut din meseria de cântăreț bisericesc misiunea propriei vieți. A traversat
Compozitor celebru, muzician desăvârșit, strălucit dirijor de cor, profesor și preot, Timotei Popovici a contribuit foarte mult la dezvoltarea muzicii corale bisericești și laice din Ardeal prin deosebita sa
Nu-i așa că, odată ajunși la pensie, oamenii ar trebui să se ocupe de nepoți, dacă au, și, dacă n-au, de grădinărit, croșetat, uitat la televizor, departe de lumea activă? Ce sens ar avea, de pildă, să se
Sfântul Efrem Sirul este unul dintre cei mai prolifici și iubiți sfinți imnografi ai Bisericii. Născut într-o familie credincioasă, format în cultura și limba siriacă, ucenic al Sfântului Ierarh Iacob de
Pentru iscusința și râvna cu care Anton Pann a îmbogățit cultura românească, Mihai Eminescu, în poezia „Epigonii”, îl evocă alături de ceilalți scriitori de seamă ai poporului. Astfel, personalitatea
Fenomenul îmbătrânirii populației este nu numai o temă socială care trebuie să preocupe Guvernul unui stat, ci și o provocare pastorală și misionară pentru Biserică. Acțiunile sale sociale, filantropice, duh
Cuviosul Dionisie Ignat de la Colciu a fost unul dintre cei mai mari duhovnici ai secolului trecut. El a dus predania părinților athoniți mai departe, prin viețuirea sa sfântă, prin smerenia, blândețea și
Istoria poporului Israel după intrarea în Canaan este una impregnată de conflicte, lupte cu triburile locale, înrobiri și eliberări din robie. Acest fapt reiese din Cartea Judecătorilor, unde tumultul social și
Casa Memorială „Anton Pann” din București păstrează vie personalitatea renumitului psalt din prima jumătate a secolului al 19-lea. Ghid în lumea ineditului truditor al cuvântului și al sunetului ne-a fost doa
Sfântul Cuvios Roman Melodul este considerat de Biserica Ortodoxă unul dintre cei mai mari melozi, datorită vieții și scrierilor sale poetico-imnografice. Unul dintre cei mai avizați cercetători ai istoriei și li
Anul 2023 ne aduce în prim-plan importanța îngrijirii față de cei ajunși la toamna vieții. Grija și respectul pentru cei mai în vârstă trebuie să fie o preocupare și o responsabilitate a societății, mai
Arhimandritul Victor Ojog este adeseori pomenit chiar dacă de la moartea lui au trecut 50 de ani. Pe lângă însemnările din catagrafia Mănăstirii Neamț, mai sunt încă numeroase mărturii pe care le aștern pe
Părintele Sebastian Barbu-Bucur s-a născut la 6 februarie 1930 în localitatea prahoveană Talea, primind la botez numele Stelian. Atras de muzica bisericească și de viața monahală, între anii 1941 și 1945, a
După moartea Sfântului Ioan Damaschin, sistemul său de muzică nu a fost dat uitării, ci, datorită unor cântăreți de seamă, a servit ca normă pentru cântările bisericești din Constantinopol
Tablele Legii, cuprinzând cele 10 Porunci sau Decalogul, i-au fost date de Dumnezeu lui Moise, pe Muntele Sinai, în drumul poporului evreu din robia egipteană spre Țara Făgăduinței sau Canaan. Acestea reprezintă
Proiectele destinate vârstnicilor din Arhiepiscopia Sibiului oferă de ani buni hrană, alimente, produse de uz casnic, medicamente și aparatură medicală, servicii medicale și asistență religioasă pentru sute de
Anul acesta ar fi împlinit 100 de ani. A fost unul dintre cei mai longevivi cântăreți bisericești din județul Botoșani. Trecut prin pușcăriile comuniste, deși nu avea nici o vină, reeducat la Aiud, a găsit
Iubal, creatorul instrumentelor muzicale, cântarea lui Moise după trecerea prin Marea Roșie și izbăvirea de egipteni, lauda adusă lui Dumnezeu de fiii lui Israel la fântâna Beer au constituit primele exemple
Mai înainte de a împlini 105 ani și de a se săvârși în pustiul Egiptului în anul 356, vârstnicul sfânt și cuvios Antonie cel Mare a primit în muntele în care se nevoia vizita frățească și duhovnicească
În jurul preoților s-a concentrat dintotdeauna activitatea vieții religioase, preoții fiind socotiți cei care au puterea de a săvârși lucrarea pastoral-misionară, lumea învestindu-i cu răspunderea și
Datorită importanței fundamentale pe care o are cultul bisericesc în viața credincioșilor și mai ales rolului ziditor al creației imnografice creștine, tezaur inestimabil al Ortodoxiei, Sfântul Sinod al
Biserica Ortodoxă Română a cunoscut în secolul 19 şi în prima jumătate a secolului 20 o generație de valoroși arhierei interpreți, compozitori, traducători și promotori ai muzicii psaltice de tradiţie
A cânta, a slăvi, a mulțumi - toate acestea se nasc din poezia sufletului omenesc. De altfel, primii scriitori ai neamului omenesc au fost poeții. Doar pe măsura împietririi inimii omului a apărut și
Figura lui Macarie apare mică posterității din cauza lipsei de detalii biografice, totuși, ea este măreață pentru aportul pe care ieromonahul l-a avut în reformarea muzicii bisericești române. Melodiile lui Mac
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la El: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe alături, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul
În zilele acelea, Agripa a zis către Pavel: Îţi este îngăduit să vorbeşti pentru tine. Atunci Pavel, întinzând mâna, se apăra: Mergând la Damasc, cu putere şi cu însărcinare de la arhierei, am văzut, o,
Sfântul Constantin cel Mare (306-337) a fost fiul lui Constanţiu Chlor şi al cinstitei Elena. După moartea tatălui său a luat stăpânirea împărăţiei, cu învoirea întregii oştiri, însă, auzind Maxenţiu ac
Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, Cartea I, 28-31, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 14, pp. 76-77 „(...) Și cum ședea împăratul înălțând stăruitoare rugăciune, i
Minunata vindecare a slăbănogului care se chinuia de atâta amar de vreme să primească dezlegare de neputinţa lui prin îngerul care tulbura apa ne mustră, o dată în plus, pentru necredinţa noastră, a celor
Femeile mironosiţe sunt numite în Troparul glasului al 4‑lea „uceniţele Domnului”, un titlu binemeritat de ele pentru devotamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, fidelitate demonstrată nu numai
Fiind plină de harul Duhului Sfânt, care-i este „sângele” ce-i curge prin venele și arterele tuturor membrilor sau mădularelor ei, în viața și veșnicia lor, vii sau morți, ca și în istoria și în