Repere şi idei
#Catedrala

#Catedrala

Suntem dinaintea unui ceas astral. În marea vieții românești, Biserica Ortodoxă Română își așterne, la An Centenar de Unire națională, în apele tulburi ale istoriei contemporane, Nava Amiral, Catedrala. Suntem dinaintea unei provocări la etica lumii urbanizate în care trăim, care și-a uitat satele și țăranii care și-au răstignit familiile și viitorul în țărâna unei țări. O lume obsedată de praful drumurilor modernizate ori de dezintegrarea propriilor familii pentru a se alinia cerințelor unor orizonturi utopice. Catedrala e lecția reintegrării noastre în normal. Asemenea Crucii de pe Caraiman, construită din oțelul podurilor bombardate de dușman de pe toată Valea Prahovei, Catedrala reașază așchiile podurilor de oțel ale visurilor noastre naționale. Unitatea de caracter a oamenilor care alcătuiesc fundamentul de rezistență al Războiului celui Dintâi. Plânsul mamelor și mireselor, fraților celor mici ori surorilor cărora nu li s-au mai întors acasă sufletele: fiii, mirii, frații, soții... Scâncetul de foame al orfanilor ori geamătul de durere al rănitului, uneori de dincolo de pragul suportabilului. Strigătul de îmbărbătare al ofițerului ori murmurul de încurajare a muribundului de pe buzele preotului militar. Toate sunt în Catedrală. Țin Catedrala și fac din ea edificiul reprezentativ al celor 100 de ani de Românie.

Ca orice realizare românească, a stârnit răutăți și comentarii, inconștiente porniri de răutate, mediocre calcule și aberante interpretări. Când Altarul ei va primi ungerea Cerului, toate acestea vor fi deja în urmă, ca un balast de care orice plutire trebuie eliberată prin dragoste și reconstrucție de sens. Suntem dinaintea propriei puteri de înțelegere a națiunii noastre. O națiune disipată în instincte politice, cu o lectură grăbită și uitucă a lecțiilor de viață geopolitică prin care am trecut. Primii, în zorii sfințirii, care vor intra în Catedrală nu vor fi oamenii cei văzuți. Vor veni voievozii mărturisitori, de la Neagoe Basarab la Ștefan cel Mare și Constantin Brâncoveanu cu pruncii săi maturizați prin martiriu. Vor veni călugării, cu Nicodim călcând pe apele Dunării, precum Stăpânul peste apele dintâi, cu maicile privegherii din pragul Tismanei ori Polovragilor, diacii și scriitorii cei din cronici. Vor intra în Catedrală boierii cei râvnitori în a face bine, care se pocăiau hrănind săracii ori ridicând locașuri Celui Care toate le iartă de sunt pocăite. Vor veni, dinspre Ardeal, culții ciobani ai transhumanței culturale, descălecătorii culturii în România care-și aștepta România Mare. Dintâi avrigeanul cu zâmbet de trigonometru ori, dacă vreți, inginerul cu teologia și pedagogia ascunsă în hematii, Gheorghe Lazăr. Spornicul călugăr duhovnicesc Gheorghe de la Cernica, de vatră din Săliștea, ce a cunoscut Academia Română prin oamenii săi. Se va arăta Dimitrie Eustatievici ori generațiile de îngeri culturali din Șcheii Brașovului ori Sibiu, Bistrița ori Năsăud, pilduitorii plămăditori de carte românească, Filip Moldoveanu și Diaconul Coresi, dintâi, apoi ceilalți, mulți. Luptătorii pentru demnitate din Maramureșul istoric, dulce grăitorii basarabeni ori strașnicii bucovineni - unde dintâi s-a arătat teologia românească, știință cu recunoaștere europeană. Vor fi cu noi. Din sobor nu vor lipsi ierarhii ctitori de cultură, Andrei Șaguna și Varlaam al Moldovei, ori cei care au apărat, cu propria libertate, libertățile de conștiință ale oamenilor, precum Calinic cel care-și odihnește râvna în ostrovul Cernicăi. Nici nu putem să-i spunem pe toți după nume, căci fiecărei cărămizi îi corespunde câte o generație. Iar fiecărei arcade câte un batalion românesc ce-și trezește Învierea în zorii sfințirii, așteptând ziua cea neînserată a Împărăției lui Dumnezeu. Vor fi toți. Soldat cu soldat, ofițer cu ofițer, voluntar cu voluntar. Nu doar cei din 1918, ci și cei de la luarea Griviței, ori cei care în câmpul de lângă reduta Rahovei cereau să moară decât să mai fie robi turcului. Nu, țăranul român nu va fi făcut școli de geopolitică și tactică militară, dar recunoștea cu ușurință dușmanii și minciuna ce-i măcinau țara. Din Cer, pe fusceiele de fir de borangic ale iubirii de neam, vor intra în Taina Sfințirii preoții cuminți și luminoși ai neamului, preotesele ca o candelă de lucire cerească, sat după sat, ni se vor așeza strămoșii. Simplu. Ca la Liturghie.

Apoi, când noi înșine ne vom apropia de locaș, soboarele martirilor din temnițele comuniste vor fi în Catedrală. Semne ale rezistenței și demnității vor fi mai aproape de noi, dincolo de cuvinte, prin stâlpii de rezistență, parte făcuți din glăsuirea lor cu moartea de care nu s-au temut. Da. Vor rosti în șoaptă rugăciuni cei purtați în zeghe prin temnițe și în nevrednicele veșminte ale uitării pe străzile intereselor noastre ideologice. Vor fi aici și cei de care ne rușinăm. Și cei de care am uitat. Pentru că întreaga Catedrală este Țara, cu noi toți, fiecare în parte, care suim coasta de lumină a nemuririi în Ortodoxie.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!