Documentar
294 de ani de la „Descriptio Moldaviae“

294 de ani de la „Descriptio Moldaviae“

Alexandru Briciu, 01 Martie 2010

La 2 martie 1716 apărea „Descriptio Moldaviae“, opera domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir (1693, 1710-1711). La 11 iunie 1714, fostul domnitor român devenea membru de onoare al Academiei de la Berlin, for la cererea căruia avea să redacteze lucrarea monografică în care tratează geografia, istoria, religia şi limba poporului român. Scrisă în limba latină, cartea a fost publicată în traducere germană 53 de ani mai târziu şi în limba rusă în anul 1789. Traducerea românească s-a făcut la mai mult de un secol după moartea autorului, tipărindu-se sub titlul „Scrisoarea Moldovei“ la Mănăstirea Neamţ în 1825.

Dimitrie Cantemir a ocupat scaunul voievodal al Moldovei în două rânduri: între 19 martie şi 8 aprilie 1693 şi între 18 noiembrie 1710 şi 11 iunie 1711. Mitropolitul de fericită amintire Antonie Plămădeală al Ardealului îl numeşte, simplu, „teologul“: „Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673. Părinţii: Constantin Cantemir, domnitor al Moldovei între 1685-1693, şi Ana, născută Bantaş, nepoata lui Duca Vodă, i-au dat pruncului chiar numele Sfântului zilei în care s-a născut, după calendarul ortodox. Se cuvine deci, alături de Izvorâtorul de Mir să ne amintim şi de Izvorâtorul de cărţi Dimitrie Cantemir, din ale cărui multiple preocupări n-a lipsit nici teologia. E chiar surprinzător cum, încă de tânăr, s-a simţit atras spre astfel de teme, el, un laic, fecior de domn, frate de domn şi domn el însuşi în două rânduri în Ţara Moldovei. Dar teologia era pe atunci cultura vremii. Era o dovadă de mare înzestrare să ştii să te descurci în problemele controversate ale teologiei care devenise de mult polemică şi care, pe plan civic, în Ţările Române era de mult bun al tradiţiei naţionale, instrument al apărării continuităţii, al independenţei faţă de «păgâni», a credincioşiei faţă de strămoşi“.

Principe, cărturar, teolog

Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti îl prezintă drept „domn al Moldovei, istoric, filosof, geograf, muzicolog, orientalist, teolog. Studii în casa părintească cu teologul şi iatrofilosoful cretan Ieremia Cacavelas, apoi la marea şcoală a Patriarhiei ecumenice din Constantinopol“.

În timpul domniei fratelui său, Antioh, Dimitrie Cantemir a trebuit să meargă capuchehaie la Constantinopol, perioadă în care a studiat la Academia Patriarhiei Ecumenice. Aici a deprins tainele ortodoxiei, după cum mărturiseşte dascălul său, Ieremia Cacavelas: „Are un rost minunat…, înţelesuri înalte…, învăţătură cu totul ortodoxă…, o împărţire foarte judicioasă a părţilor după subiecte, o exprimare limpede, foarte plăcută şi retorică, pe măsura limbii locale a moldovenilor, foarte bogată în argumente din Scriptura veche şi cea nouă“.

Din memoriile lui Moreau de Brassey, ofiţer francez din suita lui Petru cel Mare, ne-a rămas un portret al lui Dimitrie Cantemir: „Acest domnitor era un om de mică statură, cu trupul şlefuit în chip delicat, bărbat frumos, grav şi cu înfăţişare aşa de plăcută, cum n-am văzut niciodată în viaţa mea. Era om politicos, afabil, cu conversaţie blândă, politicoasă, curgătoare, vorbind latineşte în chip ales, ceea ce era foarte plăcut pentru cei care vorbesc această limbă şi care aveau bucuria de a se întreţine cu acest principe“.

Nicolae Iorga afirmă că Dimitrie Cantemir a lăsat posterităţii o „operă largă, variată, plină de o dorinţă imensă de a şti mai mult, a unui om cari a iubit ştiinţa mai mult decât acea domnie pe cari de două ori soarta i-a dat-o, pentru a i-o răpi brusc şi crud, a unui suflet cari putea fi mândru de atâtea cunoştinţe şi de atâta muncă, dar cari nu o dată se smereşte, în greutatea urmăririi adevărului, a unui puternic al lumii, preţuit şi cerut în multe părţi, dar cari a rămas şi în locuri atât de depărtate un om al ţării sale“.

Viaţa bisericească a Moldovei

Cartea „Descriptio Moldaviae“ este alcătuită din trei părţi, una geografică, una politică şi „Partea a treia. Despre starea bisericească şi literară a Moldovei“. Din partea a treia, primele trei capitole tratează viaţa bisericească moldavă: „Despre religia moldovenilor“, „Despre ierarhia bisericească“ şi „Despre mânăstirile Moldovei“, cartea încheindu-se cu capitolele despre limba şi literele moldovenilor.

„Descriptio Moldaviae“ vorbeşte „Despre religia moldovenilor“, mărturisind ortodoxia drept autentică: Occidentul, şi nu Orientul s-a îndepărtat de la adevărata credinţă, iar „în Moldova nu s-a văzut niciodată vreun eretic sau vreo erezie“. Despre ierarhia bisericească românească se afirmă că dăinuie încă dinainte de secolul al IV-lea, întrucât „ambele Dacii şi-au avut episcopii lor“. Moldova număra patru mănăstiri mari, sub ascultarea unui arhimandrit şi peste două sute de mănăstiri mici şi aproape tot atâtea schituri conduse de stareţi, se descrie statutul acestora: fie „închinate cetăţii Ierusalimului ori muntelui Sinai sau Sfântului Munte“, fie „slobode“. Mănăstirile vieţuiau după Regulile monahale ale Sfântului Ierarh Vasile cel Mare: „Toate mănăstirile din Moldova sunt aşezate pe unul şi acelaşi temei şi ele din canoanele date călugărilor de Sfântul Vasile“. Viaţa monahală dusă de călugării moldoveni este prezentată cu admiraţie de autor: „Toţi călugării sunt aşa de ascultători canoanelor sfântului Vasile cel Mare, că mai degrabă ar muri de o sută de ori decât să mănânce o îmbucătură de carne, chiar dacă le-ar porunci un doftor“.

Crez şi autocefalie în „Descriptio Moldaviae“

Din lucrarea domnitorului cărturar aflăm că, în Moldova medievală, „mărturisirea credinţei sau crezul se foloseşte în slujba religioasă aşa cum a fost alcătuit de către Sfinţii Părinţi la Sinodul de la Niceea, iar adăogirea papistăşească «şi de la Fiul» se leapădă. Despre purcederea Sfântului Duh, ei cred întocmai ceea ce spune Ioan evanghelistul cu vorbele Mântuitorului. Dar, după cum nu vor să recunoască purcederea de la Fiul fiindcă Sfânta Scriptură nu zice nimic mai limpede, tot atât de puţin folosesc în slujba lor religioasă adăugirea lui Palama: «de la Tatăl singur»“.

În „Descriptio Moldaviae“, Dimitrie Cantemir arată independenţa de care se bucura întâistătătorul mitropoliei faţă de alte foruri bisericeşti din afara ţării: „Mitropolitul Moldovei are în Biserica Răsăritului un anumit rang pe care alţii nu-l au. Căci dacă nu se bucură de titlul de patriarh, nici nu este supus vreunuia dintre patriarhi. Într-adevăr, cu toate că primeşte binecuvântarea de la patriarhul Constantinopolului, totuşi nici nu poate fi ales de acesta, nici scos din scaun, nici nu este obligat ca toţi ceilalţi mitropoliţi să aştepte ceea ce se numeşte aprobarea marii biserici constantinopolitane. Asupra celui ales, după ce a căpătat încuviinţarea domnului, trei episcopi ai Moldovei îşi pun mâinile şi, trimiţând scrisoare patriarhului, îi aduc la cunoştinţă că Cutare sau Cutare, om cucernic, cinstit şi învăţat, a fost ales, cu ajutorul cerut Sfântului Duh şi nu în vreun alt chip care ar depinde de voinţa omului. La fel face şi domnul printr-o scrisoare anume către patriarh, rugându-l să întărească cu binecuvântarea lui pe cel nou uns în această slujbă, lucru pe care patriarhul nu-l poate refuza în nici un fel, ci trebuie să îndeplinească întru totul dorinţa domnitorului“.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!