Interviu
„Împreună cu Hristos este cel mai sănătos mod de a trăi“

„Împreună cu Hristos este cel mai sănătos mod de a trăi“

Raluca Brodner, 18 Martie 2015

Întâmplarea a făcut să ne revedem chiar în ziua aniversării sale. A fost o sărbătoare cu dublă semnificaţie pentru Petru Hurley, un irlandez stabilit în România de aproape un sfert de veac, deoarece a fost pentru prima dată când şi-a celebrat data naşterii în calitate de creştin-ortodox. Despre hotărârea de a se converti la Ortodoxie şi ceea ce l-a determinat să îmbrăţişeze dreapta credinţă ne-a vorbit, cu sinceritate, în interviul ce urmează.

Locuiţi în România de 21 de ani. Când aţi simţit chemarea  Ortodoxiei?

Îmi amintesc de luna septembrie a anului 2008, când Gheorghe, un prieten, m-a dus, pentru o săptămână, la muntele Athos. Acolo mi s-a dezvăluit o lume pe care nu o ştiam şi mi-am dat seama cât de păgân sunt prin toată viaţa mea, cât de departe sunt de ceea ce ar trebui să fiu.

De atunci a început un proces lent, spiritual, care încă e la început, iar pe acest drum am întâlnit oameni care m-au întrebat dacă mă voi boteza, însă niciodată nu ştiam răspunsul. Eu m-am născut într-o familie cu 10 copii, descendentă a unei tradiţii catolice puternice de sute de ani în Irlanda. La un moment dat, mi-am pus întrebarea: „Cu ce drept să schimb eu asta?“ Mai mult decât atât, când faci o asemenea  alegere, o faci şi ca reprezentant al unui neam. Când o să mă duc acasă, mama poate să-mi spună: „Dar consideri că nu ai fost botezat când ai fost copil?“, sau ar putea gândi: „Dacă Petru are dreptate şi ceilalţi 9 nu sunt botezaţi?“ Aceste întrebări le-am adresat şi eu oamenilor mai elevaţi spiritual pe care i-am întâlnit în decursul anilor. Am fost botezat creştin de părinţii mei, fără doar şi poate, la fel ca şi toţi fraţii mei. Am avut multe discuţii din anul 2008 încoace şi pe acest drum am câştigat un mare respect pentru Ortodoxie. M-a sensibilizat în foarte multe privinţe. Chiar dacă sunt nişte reguli, care la început mi-au dat bătăi de cap, au contat enorm înţelegerea, mângâierea şi bunătatea oamenilor obişnuiţi, a călugărilor şi a preoţilor întâlniţi în toţi aceşti ani, care m-au convins prin modul lor de viaţă.

Într-un dialog cu un călugăr, chiar îmi exprimam opinia că nu pot concepe ca părinţii mei să nu ajungă în Rai, când ei s-au jertfit crescând 10 copii, au 60 de ani de căsnicie, au 18 nepoţi, au dus o viaţă sfântă, în sensul trăirii lor, al educaţiei şi al modelului pe care ni le-au oferit. S-au străduit cât au putut; tata are 89 de ani, mama are 86 de ani. Călugărul a fost de acord cu mine şi mi-a spus: „Tu, venind aici, ai mai multe informaţii, ei nu au avut acces la ele, sunt în necunoştinţă de cauză. Dar tu poţi să fii pârghia prin care se mântuieşte un neam întreg“.

Printre numeroasele experienţe pe care le-am avut în ultimii 20 de ani, pot spune că m-am întâlnit faţă în faţă cu adevărul, întruchipat în mai multe feluri. M-am abandonat în nişte situaţii extreme într-un fel, aşa cum a fost drumul de la Cimitirul Vesel din Săpânţa (Maramureş) până la Muzeul Naţional al Ţăranului din Bucureşti, parcurs pe jos, pe timp de iarnă, în urmă cu doi ani.

O formă de turism extrem care s-a transformat atunci într-un pelerinaj, pe care l-aţi repetat, anul trecut, pe un alt traseu: Cernăuţi - Mănăstirea Ceahlău.

În 25 noiembrie 2014, un prieten din Cernăuţi a organizat lansarea cărţii „Drumul crucilor“, pe care am scris-o după primul meu drum. A doua zi, am pornit iarăşi pe jos, de această dată fără nici un ban în buzunar. Am trecut pe la toate mănăstirile care mi-au ieşit în cale, la unele am fost găzduit, şi am participat la cât de multe slujbe am putut.

Ce v-a fost sprijin în toate aceste experienţe în care v-aţi avântat fără centură de siguranţă?

Rugăciunea inimii m-a însoţit mai cu seamă în cel din urmă drum străbătut. Însă gândul de a mă boteza nu mă încerca deloc. Chiar şi după ce un prieten din Bucureşti mi-a sugerat că are duhovnic la Mănăstirea Sihăstria, unde aş putea să mă botez, odată ajuns acolo, nu am iniţiat nici o discuţie în acest sens.

În fine, din cei 260 km parcurşi pe jos, 160 km au fost prin pădure şi peste dealuri. De multe ori am trecut prin sălbăticie, am văzut urme de urşi în zăpadă, dar nu am simţit un moment că nu sunt iubit, că nu sunt în siguranţă, adăpostit sau ghidat.

Am ajuns în seara de 8 decembrie la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ de pe Ceahlău, nu înainte de a urca pe Toaca, nume dat celei mai înalte stânci a muntelui. După ce m-am căţărat în vârf, m-am bucurat de ultimele raze de soare ale zilei. Tot drumul, acoperit de gheaţă, mi s-a dezvăluit aurit de aceste raze aproape ireale, pe un vânt geros, foarte puternic. A fost minunat!

Cum a fost momentul Botezului?

Când am ajuns sus, la mănăstire, luna plină începea să răsară. M-am simţit ca pe acoperişul lumii. După ce am ajuns la schit, mi-am dat jos bocancii şi am lăsat deoparte rucsacul, am intrat în capelă. Era slujba Vecerniei. Înăuntru erau doar trei persoane: preotul şi doi mireni. La un moment dat, bărbatul de la strană m-a invitat să citesc alături de el. A fost pentru prima dată când am făcut asta. Încet, încet, pe parcursul slujbei, mi-am dat seama că venise timpul. Am simţit că acolo era locul! Mi-am spus: „Nu m-am convins până acum de toată bunătatea spirituală dovedită pe parcursul şederii mele în această ţară, întreţinută de focul credinţei din mănăstirile şi bisericile în care am poposit ca pelerin în unele dintre ele?“ Însumând toate experienţele, mi-am dat seama că nu aveam nici un dubiu şi că eram pregătit să mă botez.

Momentul Botezului, din ziua de 9 decembrie 2014, a fost deosebit! Am primit totul în dar! Singurii mireni de acolo, de la 1.850 de metri altitudine, parcă mă aşteptau pe mine. Părintele Ciprian a fost cel care a săvârşit slujba Botezului.

După această experienţă, eram pregătit să cobor în lume, dar nu am putut pleca, deoarece s-a pornit un viscol mare. A fost foarte bine aşa, pentru că am stat liniştit şi m-am simţit foarte bine, singur, în camera mea, cu o lumânare aprinsă. A fost o bucurie! Pot spune că am simţit harul! O singură dată am mai trăit un moment asemănător. Împreună cu Hristos este cel mai sănătos mod de a trăi şi de a privi viaţa.

Cum a decurs viaţa după ce v-aţi botezat?

Părintele Ciprian mi-a spus: „Acum cobori de la Ierusalim la Ierihon“. Şi chiar aşa a fost. Am stat o vreme singur după ce am ajuns în Bucureşti, nu am căutat pe nimeni, şi pot spune că după Revelion, încet, încet am început să realizez ce mi se întâmplă. Au fost şi sunt multe provocări cu care mă confrunt. Doamna Silvia Radu m-a ajutat foarte mult, spunându-mi că trebuie să am un duhovnic. Din momentul în care l-am găsit, pas cu pas, lucrurile au început să se lege altfel. Când am o nedumerire sau am nevoie de ajutor, îl întreb imediat pe duhovnic, caut binecuvântarea lui. Şi se pare că totul funcţionează matematic (râde!).

De asemenea, o prietenă mi-a spus să citesc în fiecare dimineaţă Paraclisul Maicii Domnului, deoarece mă va ajuta să trec peste toate problemele zilei. Şi a avut dreptate. Chiar dacă nu reuşesc să-l citesc acasă, îl parcurg în metrou, şi am observat că lucrurile se aşază altfel. 

Ce gânduri vă încearcă acum, în timpul Sfântului şi Marelui Post?

Postul este foarte important. Mi-a spus asta şi un călugăr. Cred că are dreptate. Baza o reprezintă postul şi rugăciunea. În vreo trei ani, am ţinut Postul Mare, dar niciodată în întregime. Deci, sunt un începător.

Simt că de-acum începe convertirea mea la Ortodoxie, de acum începe bucuria, descoperirea adevărată! Am văzut la un moment dat o icoană a Sfântului Patrick şi am înţeles: creştinismul pe care l-a adus el în Irlanda a fost foarte aproape de Ortodoxia de azi, de aceea simt că mă întorc la obârşii.

John F. Kennedy a zis la un moment dat: „Drumul uşor nu duce nicăieri. Dacă găseşti un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri“. Ca să urci un munte, sunt mai multe cărări până în vârf. Am ales, poate, unul mai greu, dar provocarea aduce şi multă împlinire pe drum. Am o singură viaţă. E de datoria mea să o trăiesc aşa cum consider că este corect, ţinând cont de toată informaţia spirituală acumulată.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!