Repere şi idei
Foto: Sorin Onişor

În mijlocul neliniștii

Paul Siladi, 04 Iunie 2018

Părinții deșertului au fost între primii care au știut limpede cât de puternice sunt atacurile gândurilor negre. Adesea omul pare a fi la fel de neajutorat în fața lor ca o frunză pe un râu de munte. Lupta cu gândurile sau, uneori, simpla rezistență în fața lor este o lucrare importantă a singuraticilor din deșert. Prima imagine pe care o avem în Pateric despre Avva Antonie nu este deloc una glorioasă. În cel dintâi cadru nu apare un erou al credinței strălucitor, fortificat prin asceză, așa cum ni-l arată Sfântul Atanasie cel Mare. Dimpotrivă, apoftegma 1 ne oferă întâlnirea cu un om „căzut pradă acediei și apăsătoarei întunecimi a gândurilor rele”. Înainte de a ni se descoperi amplitudinea spiritului marelui Antonie, suntem puși față în față cu vulnerabilitatea sa. Îl vedem înfrânt, doborât, la limita puterilor. Nu mai este în stare să facă nimic.

Cu toate acestea, îi mai rămâne ceva. Îi mai rămâne dorința de a se mântui. Această dorință este motorul care pune în mișcare rugăciunea sleită. Avva Antonie o face în cuvinte cât se poate de simple. Pune în fața Domnului toată neputința în care este înglodat. „Doamne, vreau să mă mântuiesc, dar nu mă lasă gândurile rele.” Și îi mai rămâne ceva bătrânului Antonie: înțelegerea că oricât de adâncă ar fi căderea sau neputința, ieșirea este posibilă făcând ceva. De aceea Îl întreabă pe Dumnezeu: „Ce să fac în neliniștea mea? Cum să mă mântuiesc?”.

Neliniștea produsă de gândurile negre, anxietatea, poate să fie paralizantă: o paralizie agitată. Cu toate acestea, în mijlocul acestei stări greu de dus, trebuie făcut ceva. E nevoie de luptă chiar atunci ori poate mai ales atunci când ți se pare că nu mai poți lupta. Trebuie făcut ceva chiar atunci când totul este imposibil. Mai ales atunci. Acesta este imposibilul posibil despre care îi plăcea părintelui Nicolae Steinhardt să vorbească. O ieșire din acest imposibil îi cere Domnului Avva Antonie. Iar răspunsul este imediat și imprevizibil, ca toate răspunsurile lui Dumnezeu. „Ridicându-se puțin și privind afară, Antonie vede pe cineva aidoma lui, stând jos și lucrând, apoi sculându-se și făcând rugăciunea, și iar așezându-se și împletind funia, apoi din nou sculându-se pentru rugăciune.” Răspunsul acesta îi vine printr-un înger „trimis ca să-l îndrepte și să-l întărească”.

Cu alte cuvinte, în mijlocul neliniștii, cu adevărat nu poți face nimic. Dar poți încerca să îți păstrezi ritmul fără sforțări prea mari. Când ești doborât de neliniște, încearcă să lucrezi cu mâinile. Mută-ți întreaga atenție asupra degetelor care împletesc. Privește în altă parte, nu în miezul furtunii. Apoi ridică-te la rugăciune. Uită-te spre Dumnezeu, nu în miezul furtunii tale. Cântec de sirenă sunt gândurile negre, te pot ucide dacă le asculți. De aceea Domnul îi trimite Avvei Antonie un înger care să-i arate cum să evite confruntarea directă cu ele. Și așa se mântuia ascetul.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!