Banat
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a sărbătorit 3 ani de la întronizarea ca Mitropolit al Banatului

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a sărbătorit 3 ani de la întronizarea ca Mitropolit al Banatului

Pr. Marius Mircia, 03 Ianuarie 2018

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, Arhiepiscopul Ti­mișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost felicitat la 28 decembrie 2017 de către Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timi­șoarei, împreună cu membrii Permanenței Consiliului eparhial, slujitorii Catedralei Mitropolitane, colaboratorii și maicile de la Centrul eparhial cu prilejul împlinirii a trei ani de la întronizarea Înaltpreasfinției Sale în demnitatea de Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului. Cuvântul de felicitare din partea tuturor credincioșilor, clericilor, monahilor și monahiilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei a fost rostit de pr. Zaharia Pereș, consilier eparhial în cadrul Sectorului cultural. „Cu voia lui Dumnezeu, se împlinesc trei ani de când Înaltpreasfinția Voastră slujiți cu multă dragoste și devotament la Altarul Bisericii bănățene.

În tot acest timp ne-ați arătat practic ce au însemnat cele două decenii de slujire în Eparhia Covasnei și Harghitei, întrucât activitatea pastoral-misionară pe care ați desfășurat-o acolo se oglindește zilnic și în Eparhia Timișoarei, dat fiind că supra­vegheați permanent cu părintească purtare de grijă viața bisericească din eparhia noastră. Astfel, vedem cu toții, atât cei care lucrăm în Centrul eparhial, cât și ceilalți, că nu există zi în care să nu fiți prezent pe șantie­rele locașurilor de cult aflate în restaurare sau în construcție, pentru a dinamiza aceste lucrări și a le finaliza la timp și pentru a da încredere preoților că au un sprijin permanent în chiriarhul lor”, a spus pr. Zaharia Pereș.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!