Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Documentar Încă un manuscris Bombycin la Biblioteca Academiei Române

Încă un manuscris Bombycin la Biblioteca Academiei Române

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Ziarul Lumina - 05 Iulie 2015

În Antichitate s-a scris pe papirus. Apoi, pe pergament, pentru ca în Evul Mediu să apară hârtia bombycină. Ce este acest material, de unde provine numele lui și când au apărut manuscrisele de acest tip, aflați în articolul de mai jos.

Când ajungem să catalogăm un manu­scris prin mijloacele filologice şi paleografice, nu putem să trecem cu vederea ştiinţa codicologiei al cărei părinte principal este Montfaucon. Bibliotecile din întreaga lume stau mărturie evoluţiei civilizaţiei şi culturii, aici cuprinzându-se desigur perioadele de înainte şi după Hristos. Textele antice, cele filozofice sau religioase se nasc puţin câte puţin în anumite medii de civilizaţie, unul mai pretenţios decât altul în ceea ce priveşte caligrafia şi conţinutul. Acestea trebuia să fie citite cât mai clar şi mai uşor, pentru a putea fi transmise prin viu grai în amfiteatre sau trapezele mănăstirilor. Însă pentru ca scribii sau grămăticii, aşa cum erau numiţi prin cancelariile noastre domneşti, să ajungă să înmoaie condeiul în călimară şi să-l învârtească pe suportul de scris, iar textele lor să fie cât mai artistic redate proprietarului manuscrisului, a fost nevoie ca apa Nilului să dăruiască papyrusul, cirezile de viţei, pielea din care se fabrica pergamentul, iar câmpiile de pe lângă oraşul Alep sau Mediterană, bumbacul. Despre el vom vorbi în rândurile de mai jos.

De foarte multe ori, paleograful, pentru a putea identifica copistul care s-a ostenit cu alcătuirea textului din manuscris, are nevoie de principiile ştiinţei codicologiei. Îşi pune în valoare cunoştinţele pentru a ajunge la izvorul textului prin copiştii sau centrele de copiere, cum erau cele de la Constantinopol (Mănăstirea Studion) sau de la Muntele Athos. Şi bibliotecile mănăstireşti româneşti au fost încărcate cu manuscrise provenite din centrele de copiere autohtone - Mănăstirea Dragomirna (Filocalia de la Dragomirna) sau Neamţ. Însă întrebarea este: cum ajungea hârtia de scris la noi, în Ţările Române, şi de unde provenea?

De unde venea hârtia în Ţările Române

Ştiinţa codicologiei, care descifrează de multe ori misterele unui codice sau document, are pe masa de lucru ca obiectiv cercetarea hârtiei. Suportul principal de scris pentru pisar a fost în Antichitate papirusul, apoi pergamentul, după care hârtia bombycină (Charta bombycina).

În 1909, savantul Constantin Litzica, conferenţiar la Universitatea din Bucureşti, publica vol. I de manuscrise greceşti: „Catalogul manuscriptelor gre­ceşti din Biblioteca Academiei Române”. Era, şi încă mai este, o lucrare valoroasă. Astfel ajungeam să cunoaştem pentru prima oară ce manuscrise deţine fondul. Podoaba acestei vaste colecţii de 1568 de manuscrise este Colecţia de manuscrise bizantine (sec. XI-XV).

Cele 41 de manuscrise bizantine, pe care astăzi le catalogăm în programe internaţionale, sunt dintre cele mai variate, începând cu medicină şi încheindu-se cu ştiinţele exacte, matematică şi Fizica lui Blemydes. Textele teologice ocupă un loc important şi o mare parte din acestea sunt cuprinse în codici de dimensiuni mari în piele brună, aparţinând odată Academiei Domneşti „Sfântul Sava”.

Dragostea pentru frumos, artă şi literatură a adus Bizan­ţului faima de centru cultural şi spiritual. Copişti ca monahul Leon din Novara, alături de alţi copişti ai lui Pliniu Prezbiterul, copiau prin tachygrafie sau vizual textele anticilor filozofi sau Sfânta Scriptură. Procurarea de hârtie de cea mai bună calitate din fabricile din Orient şi Occident era o prioritate pentru copiştii bizantini.

Manuscrisele Bombycin aflate în colecţia Bibliotecii Academiei Române, până astăzi, erau cunoscute a fi doar în număr de trei, şi anume: Ms. 313 (360) „Tetraevangheliar” (sec. XIII/XIV), 594 (508) „Miscelaneu“ (sec. XIII) şi 596 (646) „Miscelaneu” cuprinzând lucrări ale lui Synesios şi Maxim Planudes. Având misiunea de a cataloga aceste adevă­rate comori literare ale Bizan­ţului, analizând hârtia cu atenţie am identificat cu emoţie un alt manuscris Bombycin Ms. 387 (392) din sec. XIV cu 757 pagini (21,5 x 14,5 cm), cuprinzând „Comentarii la predicile lui Grigorie Teologul”, ale lui „Niceta din Serres” (de Heraclea), regăsite desigur şi în „Patrologia Migne”. Iată o scriere foarte apropiată de perioada în care a trăit autorul („Niceta din Serres, sec. XI”). 

În 1909, C. Litzica, întâlnind la începutul manuscrisului câteva file de hârtie mult mai re­cen­tă, chiar dacă a luat la mână tot volumul pentru a reda ti­tlurile, fără să ştim de ce, a catalogat greşit, afirmând că lucrarea este scrisă pe hârtie. Deci în urma analizei mai amă­nunţite a suportului de scris, am depistat că în colecţie trebuie adăugat încă un manuscris Bombycin, foarte valoros şi foarte rar în alte colecţii din România, am putea spune chiar inexistent.

De unde vine numele Bombycin

Numele Bombycin provine de la localitatea Vamvikis (Membijul de astăzi în Siria). Această marfă de preţ şi foarte căutată în toate ţările din Orientul Mijlociu provenea din fabricile de hârtie înfiinţate la Alep, Damasc sau în alte oraşe musulmane. Pentru ca hârtia bombycină să ajungă la Constantinopol spre a fi scrijelită de copiştii Mănăstirii Studion sub formă de manuscris prin renumitele biblioteci de la British Library şi mai târziu în cea de la Sfântul Sava din Bucureşti, hârtia trebuia să fie transpor­tată pe drumul corăbii­lor dintre Edessa şi Alep, respectiv Damasc.

Caracteristicile manuscrisului

Hârtia bombycină (Charta Bombycina), cea care denumeşte tipul de manuscris Bombycin, are următoarele caracteristici, una din ele aducându-i probabil confuzie şi lui Litzica când a catalogat manuscrisul acum peste un secol: „Nu este deloc rigidă, nu este lucioasă, la pliere se poate rupe extrem de uşor, deteriorându-se iremediabil, în contactul cu apa din abundenţă ajunge sub forma unei paste asemănă­toare mâlului şi stării de început când s-a fabricat, este aţoasă, pu­tându-se extrage mici particule ca nişte fire de păr, nu are urmele liniilor de apă (vergeures/pontusseaux) lăsate de sârmele talerelor pe care s-a uscat, cu ochiul liber se pot observa particule din plantele” care au ajutat la fabricarea ei, şi elementul, credem noi, esenţial în identificarea acestui tip de hârtie, nu are filigran (insignia chartarum), adică acel semn prin care fabrica de hârtie dorea să-şi distingă produsele faţă de ale celorlalţi.

Chiar dacă până în secolul trecut se credea că tipul de hârtie bombycină este fabricat din 100% bumbac, cercetători ca Wiesner şi Karabacek, cu analize chimice de laborator, dar şi istorice sau arheologice, au demontat această teorie, ajungând la concluzia că hârtia din bumbac 100% nu a existat vreodată, ci arabii, precum şi europenii, o fabricau în fâşii de in şi câteva ţesături de cannabis şi bumbac. Diferenţa dintre Răsărit şi Apus este aceea că răsăritenii foloseau cleiul vegetal, în timp ce apusenii cleiul animal (gelatina). Neştiind provenienţa acestui manuscris, dar cunoscând că plantaţiile de bumbac în perioada bizantină inundau câmpiile dimprejurul Constantinopolului, şi nu numai, bumbacul înveşmântându-i pe împăraţii de odinioară, putem deduce că volumul, unul profund teologic, a fost scris undeva la Constantinopol, hârtia provenind prin prelucrare, probabil chiar din bumbacul de pe aceste plantaţii. De observat amănun­tul care poate conduce la descoperirea provenienţei codicelui în discuţie. Cunoaştem şi legăturile pe care Academia Domnească „Sfântul Sava” de la Bucureşti le-a avut cu Constantinopolul, iar mulţi dintre dascălii renumiţi la vremea aceea, cum ar fi Sevastos Kymenites, au fost aduşi de acolo pentru a preda. Sunt de părere că bibliotecile ţării noastre, mănăstireşti, de parohie sau naţionale, mai au astfel de comori ce trebuie dezgropate, însă spe­cia­liştii ar trebui să fie lăsaţi să lucreze şi să fie sprijiniţi prin toate mijloacele. Nu este îndeajuns să ştii ce conţine cartea sau manuscrisul. Preoţii ar trebui să valorifice şi să cunoască foarte bine codicologia şi paleografia greacă sau chirilică (după caz) pentru a descoperi, a cerceta, a identifica şi a cataloga corect, apoi pentru a scoate la lumină din bibliotecile lor astfel de valori de mult uitate. Se ajunge la confuzii, dar prin cunoaşterea acestei ştiinţe se poate ajunge la mari şi valoroase descoperiri pentru Biserica Ortodoxă Română. Codicologia, acest segment foarte important în cercetarea cărţii vechi şi a manuscriselor de orice limbă, în România nu este atât de cunoscută, dar e posibil de învăţat şi aplicat dacă există voință.