Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Închisorile părintelui Dimitrie Bejan

Închisorile părintelui Dimitrie Bejan

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 05 Feb 2016

Acum mai bine de doi ani, la rubrica noastră „Memoria Bise­ricii” prezentam cazul părintelui Dimitrie Bejan, pornind de la dosarul penal din anul 1950. Iată că identificarea şi cercetarea dosarului penal din anii 1958-1959 ne oferă date noi la alcătuirea unei biografii cu­prin­zătoare despre cunoscutul slujitor al Ortodoxiei româneşti.

După arestarea sa la 12 aprilie 1949, părintele Bejan a cu­noscut arestul de la Ministerul Afacerilor Interne, iar de la 1 iulie 1949 penitenciarul de la Jilava. Pentru participarea la proces, la 10 ianuarie 1950 a fost adus la închisoarea Uranus din Capitală, iar după con­damnare (31 ianuarie 1950), la 10 februarie a cunoscut din nou Jilava, pentru ca la 20 februarie să ajungă la Aiud.

Aici a cunoscut rigorile detenţiei până la 10 noiembrie 1950, când a fost trimis în colonia de muncă de la Peninsula. Din cauza muncii forţate extrem de isto­vitoare, la 6 decembrie 1951 este mutat pentru „spitalizare” în penitenciarul de la Văcăreşti. După o lună, ca „inapt pentru muncă”, este transferat la Penitenciarul Aiud. Din acest penitenciar, la 11 aprilie 1956 este eliberat. Însă nu va cunoaşte libertatea. Considerat periculos pentru regim, cu eti­cheta nedreaptă de „le­gionar”, la eliberare părintele primeşte un domiciliu obligatoriu în satul Răchitoasa, de lângă Giurgeni, pe malul stâng al Dunării, din extremitatea estică a Bără­ganului. Ocupă o casă din cele multe construite de foştii deportaţi bănăţeni. Este vizitat de rude, munceşte la gospodăria agricolă de stat din localitate, participă la viaţa comunităţii aflată permanent sub spectrul vigilent al Securităţii. Slujeşte ca dascăl în bisericuţa din Răchitoasa, atunci când la altar preoţii Constantin Stoicescu şi Gheorghe Tarcea săvârşesc slujbele. Treptat, în „satul blestemat” se înfiripă o viaţă normală, în care locuitorii trăiesc după principiile creştine. Nu au lipsit nici provocările auto­rităţilor, atunci când au dispus strângerea ferestrelor şi uşilor de la casele nelocuite, pentru ca astfel noii sortiţi domiciliului obligatoriu să caute ajutor la mai vechii locuitori. A fost destul ca astfel de gesturi să fie încadrate de Securitate la „ajutor legionar” sau întâlnirile de la diferite evenimente religioase de familie (botez, cununie, onomastică etc.) să fie considerate „şedinţe legionare”.

Din astfel de motive, la 20 septembrie 1958 părintele Bejan a fost arestat din nou, deşi cu o lună înainte primise o decizie de 60 de luni pentru lagăr de muncă. Este anchetat la Secu­ritatea din Constanţa într-un lot format din foşti deţinuţi şi lo­cuitori ai satului Răchitoasa sub acuzaţia de „activitate le­gionară”. În anchetă s-a con­semnat faptul că foştii deţinuţi de la Răchitoasa primiseră instrucţiuni de continuare a activităţii legionare, astfel încât fiecare „să se ajute reciproc; să-şi refacă familiile; să-şi ia serviciu sau să-şi găsească de lucru şi acolo, în câmpul muncii, să fie cât mai corecţi, cei mai cinstiţi etc.”. Tot în ancheta părintelui Bejan, anchetatorii au consemnat cum deţinuţii ar fi continuat acti­vitatea legionară şi prin „participarea la oficierea slujbelor religioase. [Astfel] îşi întăreau moralul, care la unii dintre ei era scăzut, fiind deprimaţi sufleteşte, din cauza unor cauze familiare, fie că li se prelungea termenul de rămânere cu domiciliu obligatoriu. Duminica, spunea Bejan, după oficierea slujbei, atunci când îmi venea rândul, ţineam la biserică predici în faţa celor care participau la slujbă, cu care ocazie în aceste predici căutam să le menţin moralul”. Evident că misticismul religios a fost condamnat de autorităţile comuniste. Prin Sentinţa nr. 349 din 16 iunie 1959 a Tribunalului Militar Constanţa, părintele Bejan primea o condamnare de 25 ani de muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Constanţa (1959), Jilava (octombrie 1959) şi Aiud (noiembrie 1959). Din acest ultim penitenciar, la 31 iulie 1964 a fost eliberat, după ce, cu mult curaj şi demnitate neîntinată, a refuzat reeducarea orchestrată de temutul Gheorghe Crăciun.