Editorial
Îndoiala omului  şi smerenia  lui Dumnezeu

Îndoiala omului şi smerenia lui Dumnezeu

Pr. Bogdan Ivanov, 08 Mai 2016

Îndoiala este unul dintre subiectele pe care le ocolim, pentru că se învecinează cu necredinţa, dar şi pentru faptul că aruncă o umbră asupra vieţii noastre şi nu mai puţin asupra certitudinilor care constituie miezul tare al universului nostru spiritual. Preferăm certitudinile, la adăpostul cărora viaţa decurge domol, şi fugim de asperităţile unor căutări, îndoieli şi căderi. Paradoxal este faptul că Dumnezeu preferă totuşi să trăim mai mult pe solul moale al căutărilor, decât pe cimentul fără viaţă al certitudinilor. De aceea viaţa omului devine un adevărat pariu al adevărului la care nu putem ajunge fără a ne asuma cu mult curaj viaţa şi îndoielile care ne provoacă uneori.
Îndoiala nu este o formă de refuz sau un păcat împotriva evidenţelor, ci expresia neputinţei de a crede fără nici un fel de poticnire şi din toată inima. Fie este prea frumos, fie este prea dureros pentru a putea crede. Îndoiala exprimă nevoia de a experimenta cu propriile simţuri realităţi care ne scapă sau pe care nu le-am trăit.
Din această perspectivă înţelegem că Mântuitorul a fost nevoit să trăiască şi o dramă a Învierii, şi nu doar una a Pătimirii. Hristos Cel Înviat a trebuit să înfrunte o realitate gri marcată de îndoială şi spaimă, dar mai ales să înlăture un zid gros de necredinţă ce se ridica pe dealul însângerat al Golgotei, pe care părea că doar moartea are ultimul cuvânt. Învierea a apărut în ochii ucenicilor şi în special ai lui Toma un adevăr mult prea greu de primit şi mult prea frumos pentru a putea fi trăit. Toate acestea au fost seminţele îndoielii pe care le-au spulberat numai smerenia şi dragostea cu care Iisus Și-a întâmpinat ucenicul. Îndoiala s-a risipit în momentul în care omul şi-a înfrânt mândria în faţa mâinilor pe care Domnul le-a întins în faţa celui mai vulgar, dar a celui mai sigur dintre simţuri, cel tactil.
A te îndoi presupune curajul de a pune sub semnul întrebării tot universul tău interior, de a paria totul pe un răspuns, cu convingerea că ceea ce vei clătina va ieşi mai întărit şi cu mai multă forţă la lumină. Dacă porneşti cinstit pe acest drum al căutării, îndoiala nu este o sfidare îndreptată spre Dumnezeu, ci o invitaţie de a Se descoperi cu mai multă forţă în viaţa ta. Îndoiala se află la jumătatea drumului dintre necredinţă şi credinţă, iar rezultatul depinde de puterea fiecăruia de a se smeri pe sine şi de a se deschide spre adevăr.
Din acest exerciţiu al căutării, cel care va reuşi să se smerească va ieşi învingător. Şi din istorie ştim că, aproape de fiecare dată, cel care se smereşte este Adevărul.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!