„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Întâlnire cu preoţii înfrăţiţi din Basarabia
În zilele de 29 şi 30 octombrie 2018, cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, preoţii din Protopopiatul 1 Iaşi, înfrăţiţi cu parohiile din Protopopiatul Călăraşi din Basarabia, au făcut o vizită la fraţii români de dincolo de Prut.
Preoţii din Iaşi, însoţiţi de pr. protopop Toma Gradinaciuc, au fost întâmpinaţi la Biserica „Sfânta Treime” de grupul preoţilor parohi ai bisericilor înfrăţite, avându-l în frunte pe pr. protopop Valeriu Enache.
Cu toţii s-au îndreptat apoi spre Consiliul Raional, unde au fost oaspeţii lui Sergiu Artene, preşedintele raionului Călăraşi. Aici a avut loc o discuţie care a impresionat prin puternicele simţăminte româneşti. În biroul preşedintelui Sergiu Aretene erau steagul tricolor, harta Romaniei Mari, chipurile lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, ca şi programele de cinstire a Centenarului Unirii. Toţi cei prezenţi au apreciat întâlnirea ca fiind caldă şi emoţionantă.
Colaborarea între preoţi va contribui la consolidarea conştiinţei naţionale
Domnul preşedinte a spus: „Biserica are menirea să ne unească! ... Ne dorim această colaborare între preoţi, deoarece ea va contribui la consolidarea conştiinţei naţionale şi la prosperarea poporului român de pe cele două maluri ale Prutului!”
Memoria înaintaşilor făuritori ai Unirii a fost mereu evocată, astfel încât de la Consiliul Raional s-a plecat la Cimitirul de onoare al ostaşilor români, unde s-a făcut un parastas pentru pomenirea eroilor care şi-au jertfit viaţa pentru dezrobirea Basarabiei de sub regimul sovietic.
Aici col. (r) Vasile Radu a rostit un cuvânt care a produs o puternică impresie deoarece a evocat fapte istorice de mare valoare. A vorbit despre trecerea Prutului de către Armata română şi despre eroismul ostaşilor pentru eliberarea Basarabiei.
În cursul după-amiezii, fiecare preot a fost invitat să viziteze parohia cu care s-a înfrăţit. A fost un moment al adevărului, în care preoţii din Iaşi au putut să vadă şi să cunoască condiţiile grele în care îşi desfăşoară activitatea Biserica din Basarabia, care ţine de Patriarhia Română.
În Parohia Dereneu, unde paroh este părintele Marin Florinel, care, împreună cu enoriaşii, în număr de peste 400, a hotărât să treacă sub ascultarea Patriarhiei Ortodoxe Române, un mic grup de rusofoni au ocupat prin forţă biserica construită şi înfumuseţată de români. Părintele Marin Florinel slujeşte acum pentru credincioşii parohiei sale într-o mică sală de prăznuire, în timp ce în biserica mare stau închişi câţiva „paznici” rusofoni. În alte parohii, preoţii au fost şi sunt mereu ţinta ameninţărilor şi jignirilor şi sunt purtaţi prin procese şi tribunale.
Am înţeles acum mai bine sufletul mare românesc al acestor fraţi preoţi. Trecerea sub ascultarea BOR şi dorinţa de unire cu Ţara-Mamă reprezintă din partea lor un act de mare curaj şi de jertfelnicie!
La ora 1600, toţi preoţii s-au întâlnit la Biserica „Sfântul Nicolae” din Călăraşi, al cărei paroh este pr. Andrei Cojocari, unde s-au făcut rugăciuni de pomenire pentru preotul Alexandru Baltaga, cel care a fost semnatar al actului Marii Uniri şi care i-a spovedit şi înflăcarat pe cei din Sfatul Ţării la 1918. Idealul unirii cu ţara i-a fost răsplătit de sovietici cu arestarea, deportarea şi omorârea lui.
La ora 1700, în Biserica „Sfânta Treime”, unde paroh este pr. Ioan Mutu, s-a desfăşurat Conferinţa „Biserica Ortodoxă - factor de unitate al poporului român de pe ambele maluri ale Prutului”. Au susţinut referate pr. protopop Valeriu Enachi, arhim. Nicodim Petre, Mihai Erezanu, profesor de istorie din Călăraşi, pr. prof. Cristian Barnea, pr. Dumitru Rusu, pr. Andrei Cojocari şi dna. Zinaida Tulbu, vicepreşedinte al raionului Călăraşi. Referatele foarte bine documentate au fost marcate de un adânc spirit românesc.
Fraţii români de pe ambele părţi ale Prutului au intonat Hora Unirii
A doua zi, pe 30 octombrie 2018, într-o atmosferă de adâncă evlavie şi frăţietate, preoţii au oficiat Sfânta Liturghie. La sfârşit cei doi protopopi au rostit cuvinte înflăcărate, exprimându-şi bucuria întâlnirii fraţilor români. În final, într-o atmosferă de entuziasm, s-a cântat Hora Unirii.
Un moment important a fost reprezentat de vizita la Chişinău la sediul Mitropoliei Basarabiei şi de întâlnirea cu IPS Părinte Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. Chiriarhul a arătat bucuria şi aprecierea pentru această „înfrăţire” a preoţilor şi a îndemnat ca astfel de întâlniri să se desfăşoare cât mai des, pentru că ele au un impact în conştiinţa unităţii de neam, de credinţă şi de cultură. Înaltul iararh i-a binecuvântat şi le-a dăruit cartea de predici a pr. prof. dr. Mircea Păcurariu.
Vizita la Cimitirul central al oraşului Chişinău a fost un fapt cu totul remarcabil pentru că ne-a oferit o întâlnire cu dragostea de ţară şi de limbă românească, de neam şi de cultură, de poezie şi muzică. Rând pe rând s-au perindat ca într-un Panteon mari personalităţi cu puternică rezonanţă românească: preotul poet Alexe Mateevici, Grigore Vieru, preotul compozitor Mihail Berzovschi, preotul Vasile Petrache, Ion şi Doina Aldea Teodorovici, Maria Biseşu, Ion Ungureanu, Leonida Lari şi mulţi alţii.
La Mănăstirea Suruceni preoţii au avut marea bucurie de a-şi pleca genunchii în faţa raclei cu moaştele Sfântului Ierarh Dionisie Erhan, recent canonizat, el însuşi participant şi susţinător al Unirii.
Mănăstirea Căpriana, ctitoria lui Alexandru cel Bun, a marcat sfârşitul vizitei şi întâlnirii preoţilor înfrăţiţi.
În gândul tuturor a fost o rugăciune de mulţumire pentru cele trăite şi petrecute şi pentru ca să facă Bunul Dumnezeu ca toţi românii să fie toţi „una” într-o „ţară mândră şi binecuvântată!”