Actriţa care aduce pe scenă scenarii de teatru creștin

Actriţa Ana Calciu a început să joace în urmă cu şase ani în spectacole cu scenariu creştin şi are de gând să continue acest demers pentru că acestea au căutare, iar oamenii, fie credincioşii din biserici, fie curioşii din altă parte, se simt mai aproape de Dumnezeu odată cu fiecare repre­zentaţie. Din interviul pe care ni l-a acordat aflăm care a fost drumul acestei idei,
până acum, şi ce planuri are pentru viitor.

Lumea teatrului este una plină de visare, de uimire şi de speranţă. Cu toate acestea, teatrul de astăzi încearcă să atragă atenţia aproape exclusiv prin reflectarea urâtului din societatea contemporană. Luminile, poveştile, actorii pregătiţi devin astfel doar nişte vechi amintiri, luându-le locul nişte ciudăţenii care arareori pot fi calificate în vreun fel chiar şi de critici. În mijlocul acestui fenomen, unii actori aleg să se adreseze şi sufletului, pentru a-l trezi la credinţă şi la speranţa într-un viitor mai bun, atât pe pământ, cât şi în cer. Cum aţi făcut dumneavoastră acest lucru?

Activitatea de promovare a teatrului religios, a recitalurilor de poezie creştină are o vechime de peste şase ani. Am înţeles că este posibilă o transmitere a cuvântului lui Dumnezeu prin asemenea mijloace artistice şi teatrale. Acum 15 sau 20 de ani poate că nu m-aş fi gândit la această formă de exprimare, însă am simţit nevoia, odată cu trecerea timpului, să mă manifest anume în acest fel. Una dintre etapele acestui proces a fost adunarea actorilor într-un nucleu creştin, la Mănăstirea Radu Vodă, sub îndrumarea Prea­sfinţitului Varsanufie. Am început de acolo, apoi am creat spectacolul de teatru creştin „Diaconiţa Olimpiada”, bazat pe scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur. Spectacolul a avut premiera la Biblioteca Naţională şi s-a jucat acolo de mai multe ori, chiar şi în Aula Mare, fiind cerere pentru el. S-a mai jucat la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, dar şi pe alte scene din ţară. Ulterior, spectacolul a fost pus în scenă inclusiv în unele biserici. Reacţiile au fost minunate, iar oamenii ne mulţumeau pentru o astfel de iniţiativă. Am oscilat ulterior între spectacolul de teatru şi recitalul de poezie. Următorul proiect a fost: „Vorbind cu Tine, Doamne”. Acesta este un spectacol de teatru, adaptat după scrierea Sfântului Nicolae Velimirovici „Rugăciuni pe malul lacului”. Spectacolul a avut foarte multe reprezentaţii şi se desfăşoară în continuare. În afara recitalurilor individuale am avut şi un spectacol intitulat „Stihuri şi cântări”, pe care l-am realizat împreună cu doi colegi de-ai mei, Magda Catone şi Tomi Cristin. Acest proiect a avut mai multe structuri. Din el au făcut parte şi grupuri de psalţi şi elevi instrumentişti. Spectacolul a fost promovat de Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie din sectorul 3 şi s-a jucat în multe locuri, inclusiv în biserici. Spectacolul se adresează în primul rând copiilor şi a fost jucat împreună cu copii. Această îmbinare a dus la o emulaţie deosebită. Ţinta noastră este să ajungă cuvântul lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, mai ales al celor care nu merg la biserică. Acest lucru se face totuşi din aproape în aproape, destul de lent.

Care au fost reacţiile spectatorilor la acest fel de reprezentaţie?
Oamenii sunt ajutaţi foarte mult şi mi-au mărturisit aceasta. Ei ajung să se identifice cu personajele, cu povestea unor oameni care au ajuns sfinţi. Suferinţa lor seamănă cu aceea a sfântului şi astfel ei dobândesc întărire prin aceste spectacole. Dincolo de toate, eu transmit nădejdea că prin viaţa noastră, chiar şi prin suferinţă, ne vom putea apropia de Dumnezeu. Astfel, oamenii înţeleg că pot duce chiar şi suferinţele pe care le au, cu încrederea în Dumnezeu. Aceste trasee pe care le facem împreună, artiştii şi spectatorii, ne apropie pe toţi de Dumnezeu. Oamenii simt aceasta şi ne spun aproape de fiecare dată cum i-a ajutat spectacolul în relaţia lor cu Dumnezeu.
Proiectele viitoare doresc să ducă mesajul creştin mai mult în lume, pentru persoanele care nu vin la biserică, dar cărora le place teatrul. Oamenii aceştia pot primi cuvântul lui Dumnezeu într-un alt mod, pe înţelesul şi inima lor. Ne dorim aceasta şi Dumnezeu lucrează şi binecuvântează, chiar dacă noi nu realizăm aceasta.

Ce probleme există în cooperarea cu teatrele şi de ce nu sunt puse în scenă la teatrele obişnuite astfel de spectacole?
Problemele sunt diverse şi sunt mai ales legate de orientarea teatrelor. Teatrele se delimitează de ideile creştine, spunând că sunt laice şi nu vor să facă ce se face în biserici. Totuşi, sunt şi teatre care sunt deschise. Spre exemplu, spectacolul „Vorbind cu Tine, Doamne” a fost jucat la Teatrul de Artă din Bucureşti şi sălile au fost pline de fiecare dată. Există însă, după cum am spus, şi reacţii negative. Piesele clasice, în care există un iz de morală, sunt puse în scenă din ce în ce mai rar, iar teatrele se delimitează de religios. Nu ştiu dacă noile scenarii au succes sau suscită interesul publicului. Persoanele care vin de obicei la teatru sunt nevoite să îngurgiteze ce li se oferă, de multe ori de dragul actorilor preferaţi sau pentru talentul unui regizor. Am fost odată la un spectacol atât de agresiv, încât oamenii se strângeau în scaun şi aplaudau mai mult de jenă, ceea ce era evident după chipurile lor. În altă ordine de idei, chiar dacă sunt făcuţi să râdă de anumite glume sau cuvinte obscene, ei nu se aleg cu nimic. Bieţii tineri sunt zăpăciţi cu un astfel de teatru, gândindu-se că aşa trebuie să arate. Nu cred că spectatorii îşi doresc urâţenie şi cuvinte obscene doar de dragul râsetelor. Omul vine la teatru şi plăteşte bilet pentru ca să primească speranţă, să se încarce cu ceva bun, dar are parte de cu totul altceva şi nu poate schimba acest lucru. Când eram copil şi mi-am dorit să devin actriţă, vedeam spectacole care transmiteau idei, care formau oamenii. Chiar şi aşa mi s-a părut insuficient şi am început să fac un alt fel de spectacole. Sunt convinsă că cei mai mulţi spectatori simt la fel, pentru că fiecare om are aspiraţii. Chiar dacă o persoană, conjunctural, este în cădere, ea are totuşi aspiraţii şi doreşte să devină mai bună. Teatrul îl poate ajuta pe om să se ridice, dacă va pune în scenă ceva din Taina Vieţii, care este împlinirea şi trăirea în Dumnezeu. Omul poate afla aceasta chiar dacă nu merge la biserică, la un astfel de spectacol creştin. Toate acestea îmi justifică demersul, dar şi dorinţa de a vorbi despre acest fel de spectacole, care sunt deosebit de folositoare. Oamenii trebuie să ştie că există şi această formă de exprimare.