Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Vizita de săptămâna trecută efectuată în China de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a fost a patra de la începutul războiului în Ucraina, în februarie 2022, şi prima de după realegerea sa, în
În cadrul unei reuniuni care a avut loc marți la Bruxelles, în ciuda opoziției Ungariei şi Poloniei, țările UE au adoptat în mod oficial cele zece acte legislative ale Pactului privind migraţia şi azilul, care
Preşedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, a cerut partidelor să-şi suspende sau să-și reducă semnificativ campania pentru alegerile europene programate la 8 iunie în ţară, după tentativa de asasinat de
Prin vocea şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, Uniunea Europeană a cerut Israelului să-şi „înceteze imediat” operaţiunea militară de la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, inițiată la 7 mai, în caz co
Pe când pietrele cărării ce ducea către Ierusalim încă murmurau Osana! şi ramurile de finic nu-şi zvântaseră lacrimile tânguirii, o altfel de primăvară începea să cuprindă pământul. Din acea clipă, nim
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Epidemii importante au marcat veacurile XVIII-XIX, făcând ravagii în rândul populației, în lipsa spitalelor despre care, în spațiul românesc, putem vorbi abia din secolul al XVIII-lea. Cum erau gestionate
Dumnezeu are un mod subtil de a Se descoperi oamenilor, iar uneori lucrarea Lui este atât de tainică încât evenimentele de pe parcursul a zeci de ani nu dau de bănuit nimic până când, dintr-odată, aceasta este
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
„Poezia Învierii în viața familiei Pillat” a fost genericul sub care, la librăria Sophia din București, s-a desfășurat miercuri, 15 mai, o întâlnire culturală și duhovnicească la care au luat parte
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
Într-o convorbire cu Claude Bonnefoy, tânărul Eugen Ionescu retrăiește o întâmplare din adolescența lui. Să fi fost, oare, o pură întâmplare? „Aveam în jur de 17, 18 ani. Mă aflam pe una din străzile
„Cartea caselor - povești cu tâlc despre zidiri și ziditori”, apărută la Editura ACS, în 2020, sub semnăturile Alexandrei Mihailciuc și Alexandrei Culescu, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le
PRIMĂVARĂ De sub ferestre se cațără primăvara în mozaicul amintirii, dincolo de porți, arcada de piatră, caldarâmul curbat. Ne ține un val liniștit în luntrea unui țărm
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
După prezentarea istoriei teologice a Crezului Niceean din 325 în ultimele săptămâni ale acestui an, începând cu acest număr vom dedica mai multe articole Simbolului Niceo-Constantinopolitan din 381, Crezul Ortod
Expresia "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat ()" are un explicit caracter antiarian. Teologii cu simpatii ariene au preluat din versetul ioanin - "Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul
Simbolul niceean se caracterizează printr-o structură trinitară asimetrică, în sensul în care articolul dedicat Fiului este de câteva ori mai mare şi mai explicit decât cele dedicate Tatălui şi Duhului
Vechea istoriografie şi cercetare simbolică, reprezentată de A. Hort, A. E. Burn şi A. von Harnack, a acceptat că Crezul niceean nu este nimic altceva decât crezul local din Cezareea Palestinei, revizuit de o comis
Dezbaterile sinodalilor nu s-au mărginit doar la doctrina ariană, ci au privit şi alte probleme practice din viaţa bisericii, cărora trebuiau să le dea o rezolvare. În cele ce urmează nu vom trata discuţiile
Printre teologii însemnaţi ai Sinodului se numără Eustaţiu al Antiohiei, Alexandru al Alexandriei, alături de tânărul său diacon Atanasie, Macarie al Ierusalimului, Osius de Cordoba, Cecilian de Cartagina, Leon
Formula din prologul ioanin "Cuvântul S-a făcut trup" (Ioan 1, 14) şi imnul hristic din Filipeni 2, 5-11, unde Sfântul Apostol Pavel descrie parcursul lui Hristos începând cu coborârea de la Tatăl, trecând prin
Începând cu acest număr al Ziarului Lumina, începem prezentarea unei istorii teologice a Simbolului niceo-constantinopolitan, în mai multe episoade. Primele se vor ocupa cu istoria redactării Crezului niceean, iar
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit pe 15 octombrie, în timpul vizitei canonice în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii
În cadrul şedinţei solemne a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ieri, 28 octombrie 2010, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, a rostit o
Astăzi, în şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din Aula Magna "Teoctist Patriarhul" a Palatului Patriarhiei, la iniţiativa şi cu înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte
Sfântul Marcu al Efesului a criticat unirea formală produsă la Sinodul de la Ferrara-Florenţa în 1439. După refuzul de a semna actele finale ale conciliului, a continuat să fie împotriva unirii şi după
Sinodul de la Ferrara-Florenţa (1438 - 1439) a reprezentat o nouă încercare de unire între Răsărit şi Apus. Adaosul Filioque a fost unul dintre subiectele cele mai discutate în cadrul şedinţelor. Cu toate acest
Sfântul Marcu al Efesului (1392-1445) a fost principalul apărător al Ortodoxiei la sinodul unionist de la Ferrara-Florenţa (1438-1439). În calitate de mitropolit al Efesului, Sfântul Marcu nu a acceptat nici un
Discuţiile cu privire la adaosul Filioque petrecute în vremea Sfântului Fotie cel Mare nu au rămas fără urmări. Deşi a existat o pauză de mai bine de un secol şi jumătate, lucrurile au luat o turnură
Perioada în care termenul Filioque a devenit cu adevărat un motiv de dispută între Răsărit şi Apus s-a consumat când Sfântul Fotie cel Mare a ocupat scaunul de Patriarh al Constantinopolului. Conflictul s-a
Chiar dacă începând cu secolul al VI-lea, Apusul creştin a început să fie atins de erezia Filioque, acest aspect nu demonstrează că ar fi existat anterior probleme privind apărarea credinţei corecte. Atât
În numeroase cazuri, disputele religioase au fost utilizate pentru a masca interese politice ambiţioase. La finalul secolului al VIII-lea, într-o perioadă în care dinastia carolingiană îşi începea progresul în
Cea mai importantă controversă legată de Crez apare fără îndoială odată cu introducerea în Apus a termenului de Filioque. Cu toate că majoritatea specialiştilor sunt convinşi că termenul apare odată cu
Ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie a fost comunicată de patriarhul ecumenic Vasile al III-lea Bisericilor Ortodoxe surori, printr-o enciclică trimisă la 20 septembrie 1925. A urmat o
Sinoadele Ecumenice au păstrat întotdeauna unitatea credinţei. De regulă, în prima hotărâre canonică a unui astfel de Sinod erau întărite hotărârile întrunirilor anterioare şi se proceda mai departe, prin
Şedinţa Senatului din 4 noiembrie 1925 a continuat cu discursurile vicepreşedintelui Tony Iliescu şi al ministrului cultelor Alexandru Lapedatu, care l-au întâmpinat pe patriarhul Miron Cristea. Acesta a rostit,
Anul 2010 a fost dedicat Crezului Ortodox şi Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, care a fost recunoscută în anul 1885, de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. În cultul Bisericii există un "Crez"
În ziua de 4 noiembrie 1925, Preafericitul părinte Miron a fost primit în calitate de patriarh în şedinţa Senatului Regatului României. Membrii Legislativului şi ai Executivului au întâmpinat prin discursuri
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o
„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea
În zilele acelea, Ștefan, fiind plin de har și de putere, făcea minuni și semne mari în popor. Și s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a liberților și a cirenenilor și a alexandrinilor și a celor din
Sfântul Talaleu (†284) a trăit în părţile Libanului, în timpul împăratului Numerian (283-284) şi, pe lângă învăţarea Sfintelor Scripturi, s-a deprins şi cu
Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul al IV-lea, 16, Editura Cuvântul Vieții, București, 2020, pp. 80-82 „Ascultarea este lepădarea deplină de propria sa ființă, fapt arătat cu tărie prin trup, sau,
Minunata vindecare a slăbănogului care se chinuia de atâta amar de vreme să primească dezlegare de neputinţa lui prin îngerul care tulbura apa ne mustră, o dată în plus, pentru necredinţa noastră, a celor
Femeile mironosiţe sunt numite în Troparul glasului al 4‑lea „uceniţele Domnului”, un titlu binemeritat de ele pentru devotamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, fidelitate demonstrată nu numai
Fiind plină de harul Duhului Sfânt, care-i este „sângele” ce-i curge prin venele și arterele tuturor membrilor sau mădularelor ei, în viața și veșnicia lor, vii sau morți, ca și în istoria și în