Revărsare de har tămăduitor la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou

Anul 2024, proclamat în Patriarhia Română ca Anul omagial al pastora­ției și îngrijirii bolnavilor, a prilejuit diferite manifestări spirituale și științifice menite să ne reamintească că viața și sănătatea omului sunt daruri ale lui Dumnezeu față de care fiecare în parte și noi împreună să ne arătăm mereu grija și responsabilitatea.

De asemenea, comemorarea, în anul 2024, a tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți cinstiți în evlavia poporului român este un prilej deosebit de a spori rugăciunea pentru vindecarea bolnavilor, dar și de apreciere a celor care îi îngrijesc pe cei bolnavi.

Între acești sfinți cinstiți ca tămăduitori și făcători de minuni se numără și Cuviosul Dimitrie cel Nou, de a cărui sfântă prăznuire ne apropiem. Da, Sfântul Dimitrie, ca atâția mulți alți „casnici și prieteni” de-ai Mântuitorului, vindecă în numele lui Hristos și din încredințarea Lui căci Cuviosul Dimitrie, ducându-și viața în Hristos, a ajuns să facă ceea ce a făcut Domnul deoarece, prin puterea Lui, el a devenit vindecător, după nemincinoasele cuvinte ale Evangheliei: „Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu și mai mari decât acestea va face” (Ioan 14, 12).

Un alt exemplu, în acest sens, ni-l dă Sfântul Apostol Petru, care zice mulțimii ce îl văzuse săvârșind o tămăduire minunată: „De ce stați cu ochii ațintiți la noi, ca și cum, cu a noastră putere sau cucernicie l-am fi făcut pe acesta să umble ? [...]. Prin credința în numele lui Iisus Hristos, pe acesta, pe care îl vedeți și îl cunoașteți, l-a întărit numele lui Hristos” (Fapte 3, 12, 16).

Tradiția Bisericii mărturisește aceeași învățătură. De exemplu, Sfântul Atanasie cel Mare spune despre dumnezeiescul Părinte Antonie: „Prin el, Domnul a tămăduit pe mulți”. Tot Sfântul Atanasie relatează despre obișnuința Sfântului Antonie care, atunci când săvârșea o minune, mulțumea întâi lui Dumnezeu. El le reamintea bolnavilor că puterea de a vindeca nu este a lui, nici a nimănui altcuiva, ci acest fapt Îi este rezervat doar lui Dumnezeu. Cei vindecați erau învățați să mulțumească lui Dumnezeu și nu lui Antonie. Însuși marele Antonie precizează: „N-am această putere de a vindeca [...] eu, nevrednicul. Tămă­duirea este lucrarea Mântuitorului; El Se milostivește în tot locul, spre cei ce-L cheamă. Domnul Și-a plecat urechea la rugăciunea mea și Și-a arătat iubirea Sa de oameni, descoperindu-mi că va tămădui”.

Această realitate se vede și în lucrarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Nenumăratele-i binefaceri, împărțite cu dărnicie tuturor, confirmă că unul dintre neprețuitele daruri primite de la Hristos este cel al tămăduirii cumplitelor boli. O sumedenie de vindecări minunate săvârșește marele sfânt al Bisericii. O parte din ele s-au consemnat în paginile cărților, spre neuitare. Însă multe altele au rămas înscrise doar în inimile celor care le-au trăit.

Mulțimea credincioșilor care se apropie de trupul Sfântului Dimitrie, proslăvit de Dumnezeu cu darul neputrezirii și al facerilor de minuni, cer mai cu seamă vindecare de boli, sănătate. Omul este conștient că sănătatea este un dar de la Dumnezeu care se pierde din pricina neascultării și neînfrânării. Dușmanul sănătății îl reprezintă, desigur, suferința, sub toate aspectele ei. Deși boala și moartea ne marchează traiul pământean, se cuvine să ne reamintim că dintru început ele nu făceau parte din existența omului, ci au intrat în lume prin păcat. Nimic nu apare mai contrar firii umane create după chipul lui Dumnezeu decât păcatul și moartea. Noi însă ne-am obișnuit și cu păcatul, și cu moartea, considerându-le - în mod eronat - fenomene naturale. Ele sunt însă nefirești, străine firii umane, contrare chipului lui Dumnezeu din noi, căci Domnul este veșnic și sfânt. Or, omul a fost creat să se afle într-o legătură veșnică cu Cel Sfânt și Etern.

Sfânta Scriptură și Tradiția ne lămuresc deslușit asupra acestei probleme: cartea Înțelepciunii lui Solomon (capitol 1, versetele 13-14) ne vorbește despre moarte, cu care se încheie și boala, și suferința: „Dumnezeu n-a făcut moartea și nu Se bucură de pierirea celor vii. El a zidit toate lucrurile spre viață și făpturile lumii făcute spre a fi izbăvite; întru ele nu este sămânță de pierire”. Sfântul Vasile cel Mare afirmă că „Dumnezeu, care a făcut trupul, n-a făcut și boala, tot astfel cum El, deși a făcut sufletul, n-a făcut nicidecum și păcatul”. Boala, stricăciunea nu au apărut decât după căderea omului în păcat; înainte de cădere, trupul omului, glăsuia Sfântul Ioan Gură de Aur, nu era supus stricăciunii; ca o statuie abia scoasă din cuptor, lucea cu o vie strălucire, necunoscând nici una din infirmitățile de astăzi. Astfel, păcatul strămoșesc poate fi considerat originea primară a bolii. Sfântul Irineu de Lyon spune că tocmai din pricina păcatului neascultării îl asaltează bolile pe om. De aceea, în stare de suferință, omul cere ajutorul lui Dumnezeu, Care lucrează minunat prin sfinții Lui, așa cum se întâmplă an de an la București când miile de pelerini ajung la racla Sfântului Dimitrie, cerându-i îndurarea și mijlocirea la Părintele Ceresc.

În ajutorul Sfântului Dimitrie, anul acesta, la hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale, va veni Sfântul și Dreptul Lazăr, printr-un fragment din trupul său, adus din Cipru. Ce bucurie și încântare pentru noi, beneficiarii acestor minunate lucrări ale lui Dumnezeu! Sfinții își unesc puterile și forțele duhovnicești pentru a ajuta și încuraja poporul cel dreptcredincios. Ce binecuvântare pe Colina Bucuriei, unde mii de pelerini vor primi revărsarea de har tămăduitor de la cei doi sfinți, atât de iubiți de evlavia populară, care s-a consolidat pe baza lucrărilor minunate ale celor doi sfinți și ale tuturor celorlalți „casnici” ai Mântuitorului nostru. Toți sfinții primesc de la Hristos puteri minunate, căci viețile sfinților nu sunt altceva decât însăși viața Mântuitorului caden­țată, mai mult sau mai puțin, în diferite moduri, în fiecare sfânt. Hristos Cel Unul este prezent în sfinții cei mulți căci „Cel ce se sfințește și cei ce se sfințesc, dintr-Unul sunt toți” (Evrei 2, 11). Un teolog apusean spunea, foarte interesant, că viața sfinților reprezintă cel mai bun comentariu la Evanghelie.

Ce generos și măreț este Domnul! El nu păstrează în mod egoist puterea Sa vindecătoare precum un vraci doritor de renume și de bani, ci o dăruiește tuturor celor care au înțeles că El este „Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre” și au urmat Lui chiar și prin moarte.

Nu doar Sfântul Dimitrie cel Nou este grabnic mijlocitor la Hristos, ci și Sfântul Lazăr, prietenul Domnului Hristos. I-a fost Lui prieten, ne este și nouă după algoritmul străvechii zicale: „Prietenul prietenului meu îmi este și mie prieten”. Prietenia cu sfinții ne aduce, așadar, apropierea de Hristos Dumnezeu, Calea și Adevărul și Viața!