Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
Hramul unei parohii românești din Paris
Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, a slujit duminică, 28 ianuarie, în Parohia românească „Sfinţii Trei Ierarhi” din La Courneuve, Paris, care și-a sărbătorit cu anticipație hramul.
Credincioşii s-au bucurat de prezenţa chiriarhului cu câteva zile înainte de pomenirea sfinţilor ocrotitori ai parohiei. Părintele Mitropolit Iosif a fost întâmpinat de tinerii parohiei îmbrăcaţi cu costumele tradiţionale autentice din mai multe zone ale ţării noastre, se arată pe pagina de Facebook a parohiei.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corala de copii a parohiei, care a participat şi a fost premiată acum două luni la Roma, cu prilejul Festivalului internaţional de colinde şi cântece patriotice.
După citirea Sfintei Evanghelii în limbile română şi franceză, ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură legat de pericopa evanghelică: Pilda nunţii fiului de împărat. Peste 250 de credincioşi care s-au pregătit în ultimele săptămâni prin Taina Spovedaniei şi 200 de copii şi tineri s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.
La finalul slujbei, părintele paroh Mircea Filip a mulţumit IPS Părinte Mitropolit Iosif pentru purtarea de grijă ce o arată faţă de comunitatea românilor ortodocşi din La Courneuve şi i-a oferit un set de engolpioane pictate în Franţa, la Mănăstirea „Soborul Maicii Domnului” din Limours.