De la debutul său, campania „Sănătate pentru sate” desfășurată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale a inclus 141 de acțiuni desfășurate în județele Ilfov, Prahova, Maramureș, Argeș, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Buzău, Dâmbovița, Vâlcea și Botoșani, de acestea beneficiind 15.604 persoane. Totodată, în perioada 2016-2024, 16.381 de persoane au beneficiat de acțiunile Campaniei de prevenție și educație pentru sănătate care s-a concentrat pe educația sanitară și prevenția medicală în comunitățile vulnerabile.