Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Vizita de săptămâna trecută efectuată în China de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a fost a patra de la începutul războiului în Ucraina, în februarie 2022, şi prima de după realegerea sa, în
În cadrul unei reuniuni care a avut loc marți la Bruxelles, în ciuda opoziției Ungariei şi Poloniei, țările UE au adoptat în mod oficial cele zece acte legislative ale Pactului privind migraţia şi azilul, care
Preşedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, a cerut partidelor să-şi suspende sau să-și reducă semnificativ campania pentru alegerile europene programate la 8 iunie în ţară, după tentativa de asasinat de
Prin vocea şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, Uniunea Europeană a cerut Israelului să-şi „înceteze imediat” operaţiunea militară de la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, inițiată la 7 mai, în caz co
Pe când pietrele cărării ce ducea către Ierusalim încă murmurau Osana! şi ramurile de finic nu-şi zvântaseră lacrimile tânguirii, o altfel de primăvară începea să cuprindă pământul. Din acea clipă, nim
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Epidemii importante au marcat veacurile XVIII-XIX, făcând ravagii în rândul populației, în lipsa spitalelor despre care, în spațiul românesc, putem vorbi abia din secolul al XVIII-lea. Cum erau gestionate
Dumnezeu are un mod subtil de a Se descoperi oamenilor, iar uneori lucrarea Lui este atât de tainică încât evenimentele de pe parcursul a zeci de ani nu dau de bănuit nimic până când, dintr-odată, aceasta este
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
„Poezia Învierii în viața familiei Pillat” a fost genericul sub care, la librăria Sophia din București, s-a desfășurat miercuri, 15 mai, o întâlnire culturală și duhovnicească la care au luat parte
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
Într-o convorbire cu Claude Bonnefoy, tânărul Eugen Ionescu retrăiește o întâmplare din adolescența lui. Să fi fost, oare, o pură întâmplare? „Aveam în jur de 17, 18 ani. Mă aflam pe una din străzile
„Cartea caselor - povești cu tâlc despre zidiri și ziditori”, apărută la Editura ACS, în 2020, sub semnăturile Alexandrei Mihailciuc și Alexandrei Culescu, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le
PRIMĂVARĂ De sub ferestre se cațără primăvara în mozaicul amintirii, dincolo de porți, arcada de piatră, caldarâmul curbat. Ne ține un val liniștit în luntrea unui țărm
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Cu multă tristeţe am aflat de tragedia provocată de un incendiu la Clubul Colectiv din București în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015, în urma căruia și-au pierdut viața 27 de persoane, peste 160 au fost
Preafericirea Voastră, Părinte Patriarh,Înaltpreasfinţiile Voastre,Preasfinţiile Voastre, Sunt bucuros să vă felicit cu prilejul celebrării a 90 de ani de Patriarhie și 130 de ani de autocefalie. Este, de aseme
Biserica Ortodoxă Română, instituția religioasă din România cu cel mai mare număr de credincioși, cu tradiții străvechi şi rădăcini adânci în domeniul cultural, educativ şi social din întreg spațiul
Preafericite Părinte Patriarh, Preasfințit Sinod, Distinși participanți, În ședințele sale de lucru, desfășurate în data de 29 octombrie 2013 și 29 septembrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 drept Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete.
În contextul anului 2015, declarat în Patriarhia Română drept Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete,
Anul acesta, bucuria duhovnicească a sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi este sporită de primirea la Catedrala Mitropolitană din capitala Moldovei a moaştelor Sfintei Mironosiţe şi întocmai cu
Îndurerată familie, Am aflat cu multă tristeţe vestea trecerii neaşteptate din această viaţă a Doamnei Teodora Ianculescu Spătaru, cunoscut pictor şi expert restaurator de monumente istorice şi
Bucureşti, 15 septembrie 2015 Familiei domnului Corneliu Vadim Tudor Îndurerată familie, Am primit cu tristețe vestea trecerii neașteptate din această viaţă a domnului Corneliu Vadim Tudor, scriitor,
La începutul noului an școlar, adresăm elevilor, părinților și cadrelor didactice părintești binecuvântări și gânduri de încurajare pentru o nouă activitate. Întrucât bazele educației se pun în
La începutul noului an școlar, adresăm elevilor, părinților și cadrelor didactice părintești binecuvântări și gânduri de încurajare pentru o nouă activitate. Întrucât bazele educației se pun în
Sunt multe daruri moştenite de la înaintaşi în patrimoniul spiritual al neamului românesc, însă cel mai mare dar este limba naţională în care ne exprimăm identitatea şi comuniunea între generaţii, în
Sfințirea picturii exterioare a Bisericii „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț”, paraclisul Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, în ziua de 5 august 2015, este un eveniment
Anul 2015, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din
Înaltpreasfinţiei Sale, Înaltpreasfinţitului Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Nausei şi Kampaniei Înaltpreasfinţia Voastră, Cu bucurie am aflat că şi anul acesta Sfânta Mitropolie a Veriei,
În ziua de 9 iunie 2015, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit la Reşedinţa Patriarhală o delegaţie a Adunării Naţionale a Bulgariei, condusă de doamna Preşedinte Tsetska Tsacheva, aflată în vizită
În a doua zi a sărbătorii Rusaliilor, numită în calendar sărbătoarea Sfintei Treimi, avem prilej de bucurie sfântă și recunoștință față de lucrarea Preasfintei Treimi în viața
I. Decalogul în tradiţia Bisericii Ortodoxe: Spiritualitatea creştină ortodoxă a păstrat importanţa Decalogului ca îndreptar pentru viaţa omului în societate, în vede&s
Hristos a înviat! Am primit cu durere vestea tristă a trecerii din această viaţă, în data de 30 aprilie 2015, a Părintelui Gheorghe Ionescu, preot
Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte NEOFIT, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare Preafericirea Voastră şi iubite frate în Hristos Domnul, HRISTOS A ÎNVIAT! Anul acesta, 2015,
Educaţia este forma cea mai înaltă în lucrarea de modelare şi formare a caracterului şi personalităţii copiilor şi tinerilor. Din acest motiv, educaţia ar trebui să fie prioritatea fundamentală a or
Activitatea internă şi externă a Bisericii Ortodoxe Române în anul 2014, proclamat în Patriarhia Română An omagial euharistic şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri
În anul 2014, activitatea Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor a cunoscut un dinamism deosebit prin reorganizarea activităţilor protoieriilor din Capitală şi din judeţul Prahova. Astfel, au
Aniversarea Zilei Culturii Naţionale, ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu, care şi-a iubit deopotrivă ţara, cultura şi credinţa strămoşească, ne îndeamnă la o reflecţie asupra
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o
„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea
În zilele acelea, Ștefan, fiind plin de har și de putere, făcea minuni și semne mari în popor. Și s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a liberților și a cirenenilor și a alexandrinilor și a celor din
Sfântul Talaleu (†284) a trăit în părţile Libanului, în timpul împăratului Numerian (283-284) şi, pe lângă învăţarea Sfintelor Scripturi, s-a deprins şi cu
Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul al IV-lea, 16, Editura Cuvântul Vieții, București, 2020, pp. 80-82 „Ascultarea este lepădarea deplină de propria sa ființă, fapt arătat cu tărie prin trup, sau,
Minunata vindecare a slăbănogului care se chinuia de atâta amar de vreme să primească dezlegare de neputinţa lui prin îngerul care tulbura apa ne mustră, o dată în plus, pentru necredinţa noastră, a celor
Femeile mironosiţe sunt numite în Troparul glasului al 4‑lea „uceniţele Domnului”, un titlu binemeritat de ele pentru devotamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, fidelitate demonstrată nu numai
Fiind plină de harul Duhului Sfânt, care-i este „sângele” ce-i curge prin venele și arterele tuturor membrilor sau mădularelor ei, în viața și veșnicia lor, vii sau morți, ca și în istoria și în