Asociația „Vasiliada” din Craiova împreună cu Federația Filantropia, parohii din Arhiepiscopia Craiovei, voluntari din cadrul Societății Studenților Mediciniști Craiova și alți colaboratori au desfășurat
Asociația „Vasiliada” din Craiova împreună cu Federația Filantropia, parohii din Arhiepiscopia Craiovei, voluntari din cadrul Societății Studenților Mediciniști Craiova și alți colaboratori au desfășurat
Beneficiarii aflați în evidența Cantinei „Sfânta Ana” și a Asociației Diaconia-Filiala Sector 2, au primit miercuri, 16 aprilie, pachete cu alimente de bază și specifice mesei de Paști.
În perioada 14-16 aprilie 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Sectorul social-misionar, prin Biroul de asistență socială și Serviciul de asistență comunitară, în parteneriat cu Asociația socio-culturală „Matei Basarab”, prin serviciul social Centrul de consiliere și sprijin pentru părinți și copii, a desfășurat și anul acesta acțiunea „Bucuria Învierii Domnului vestită tuturor”.
Proiectul „Ajută-ţi semenii” a implicat, în acest an, două parohii, Cisnădie I și Cisnădie III, alături de Parohia Vard și filia Veseud (lângă Agnita), precum și alte familii din judeţul Sibiu. Acțiunea a fost coordonată de cei doi preoți parohi, părintele Nicolae Vintilă (Cisnădie I) şi părintele Laurențiu Broscățeanu (Cisnădie III).
Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, prin Biroul de asistenţă socială, respectiv Serviciul social acordat în comunitate destinat persoanelor adulte, a acordat în data de 16 aprilie, în cadrul programului social „Alături de oameni... pentru oameni”, din donații, daruri constând în alimente de strictă necesitate, articole de îmbrăcăminte și jucării pentru familiile asistate în cadrul serviciului social acreditat de protopopiatul din județul Ialomița.
Ministerul de Finanţe a aprobat plafonul de garantare în valoare de 500 de milioane de lei pentru Noua Casă 2025, programul devenind astfel operațional. Potrivit Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru
Mai multe ceremonii militare şi religioase au fost organizate ieri în Capitală și în ţară de Ziua Forţelor Terestre, care se sărbătorește în fiecare an, la 23 aprilie, în ziua de prăznuire a Sfântului
Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa sâmbătă la funeraliile Papei Francisc, a informat Administraţia Prezidenţială. Sicriul cu trupul Papei Francisc, care a încetat din viaţă luni, la vârsta de
Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai 2025 vor fi distribuite începând cu data de 2 mai, a anunţat Compania Naţională Poşta Română. „Ne asigurăm beneficiarii că toate pensiile şi prestaţiile
România îşi reafirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% din PIB în 2025 şi va continua această traiectorie şi în următorii ani, aşa cum prevede Planul Bugetar - Structural Naţional pe Termen Me
În perioada 10-12 aprilie 2025 s-au desfășurat la Iași lucrările ediției a II-a a Conferinței naționale cu participare internațională „Dialoguri despre educație”, cu tema „Limbajul educației”. Gazda întrunirii academice a fost filiala Iași a Academiei Române, care s-a implicat în organizare prin cooperarea dintre Comisia de Științe ale Educației și Comisia pentru Studierea Originii Poporului și a Limbii Române.
Trei evenimente recente atrag atenția, dacă mai era nevoie, asupra rolului capital al educației în edificarea lumii de mâine: votul Franței pentru intrarea în vigoare a programului EVARS, a 61-a sesiune a
Elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular vor putea obţine şi în 2025 un ajutor financiar pentru achiziţia de calculatoare/laptopuri, după cum informează Ministerul Educaţiei şi
Peste 100 de studenți de la Facultatea de Marketing din cadrul ASE Bucureşti interacționează deja cu „Saro”, prima tehnologie de inteligenţă artificială motivaţională din educaţie. Potrivit
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat rezultatele simulării probelor scrise de bacalaureat, susținute în perioada 24-27 martie 2025, la nivel naţional. La limba şi literatura română, peste 33%
Ministerul Apărării Naționale organizează, în perioada 24-29 aprilie 2025, o serie de activități, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, în semn de recunoștință pentru curajul, sacrificiul și devotamentul
La Muzeul de Artă „Mihai Coțovanu” din Iași va fi vernisată, în 25 aprilie 2025, începând cu ora 18:00, expoziția „Omul și mentorul Ghiță Leonard. Restaurarea unui timp” dedicată pictorului și
Castelul de la Săvârşin va găzdui, în zilele de 26 şi 27 aprilie, festivalul de tradiţii, meşteşuguri şi bunătăţi româneşti, intitulat „Suflet de România”. Festivalul a reunit în fiecare dintre
Muzeul Național al Bucovinei organizează, în perioada mai-iunie 2025, „Atelierul de pictură icoană în manieră bizantină pentru adulți” care se va desfășura la Muzeul de Istorie din Suceava (MIS).
În Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU) din Iași va avea loc vineri, 25 aprilie, lansarea unui volum important pentru istoria orașului, „Reședințe boierești și monumente din
Există studii care au arătat că munca în turele de noapte reprezintă un factor de risc pentru starea de sănătate în general și, mai ales, pentru sănătatea cardiovasculară. Dacă activitatea dumneavoastră
Noi cercetări realizate pe statine, medicamentele prescrise pentru scăderea colesterolului, arată că acestea ar putea avea un beneficiu neașteptat: reducerea riscului de demență. Studiul realizat de cercetători
Un cunoscut neurolog olandez, dr. Bas Bloem, susține că boala Parkinson nu ar fi cauzată de o predispoziție genetică sau de înaintarea în vârstă, așa cum se credea până acum, ci de expunerea la substanțe
Alegerea momentului în care este administrat tratamentul medicamentos în funcție de ritmul biologic al organismului poate spori eficiența terapeutică. Aplicarea acestui principiu poate avea o relevanță majoră
Sănătatea a fost celebrată, la nivel mondial, în 7 aprilie, în cadrul Zilei Internaționale a Sănătății, iar tematica principală care va da suflul acestui an vizează sănătatea mamei și a nou-născutului, denumirea oficială a campaniei fiind „Healthy beginnings, hopeful futures” (Începuturi sănătoase, viitoruri pline de speranță). Sănătatea mamei și cea a nou-născutului sunt interdependente într-o măsură foarte mare, statusul nutrițional, accesul la servicii medicale și sprijinul fizic și emoțional jucând un rol deosebit de important în acest sens.
Mănăstirea Putna este un loc de adâncă credință, evlavie și rugăciune, un centru de iradiere duhovnicească și culturală de secole. Aici, Hristos este mărturisit prin faptă și cuvânt, iar viața monahală
În Sfânta şi Marea Joi, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite de Patriarhul României înconjurat de membrii Sfântului Sinod are loc Sfinţirea Marelui Mir. În 12 amfore mari din argint se aduce Marele Mir pregătit cu evlavie şi cu atenţie de comisia rânduită la Mirostirionul din incinta Mănăstirii „Duminica Sfinţilor Români” din Bucureşti. Despre simbolistica Sfințirii Marelui Mir în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ne-a vorbit părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și Superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon, autor al unei teze de doctorat despre această tradiție în Biserica Ortodoxă Română.
Postul Mare este o perioadă de profundă reflecție și curățire sufletească, un drum spiritual pe care creștinii îl parcurg în pregătirea pentru Învierea Domnului. Comparat adesea cu o scară către cer, acest post ne oferă oportunitatea de a ne apropia de Dumnezeu prin rugăciune, pocăință, milostenie și înfrânare. Despre cum trebuie să parcurgem acest urcuș duhovnicesc și să ne apropiem mai mult de Hristos am discutat cu arhim. Dionisie Constantin, consilier patriarhal coordonator și directorul Atelierelor Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.
Protejarea vieții încă de la concepere a fost și este o preocupare constantă a Bisericii noastre. Diaconul dr. Petru Cernat, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din
Ioan Popa este un pictor bisericesc român. Face parte din școala de pictură de la noi care numără oameni importanți din această breaslă, Alexandru Nicolau, Daniel Codrescu, Mihai Coman și alții, o generație ajunsă la maturitatea profesiei, deşi nu toți sunt freschiști, ci pictori de icoane pe lemn, alții lucrează în mozaic. Pe toți animându-i acuratețea lucrărilor și adeziunea fără rabat la tradiția bizantină. În interviul pe care ni l-a acordat, Ioan Popa ne vorbeşte despre reprezentarea Crucii, precum şi a temelor asociate ei, în iconografia românească.
Un singur îndemn, an de an, de două milenii încoace, continuă să aducă lumină şi speranţă în suflete, să schimbe lumea şi lumile: „Bucuraţi-vă!”. E chiar bucuria Învierii Mântuitorului Iisus Hristos care ne ridică genunchii plecaţi şi ne dezvăluie minunile lăsate de Dumnezeu pe pământ. Iar una dintre aceste minuni este chiar oul de Paşti, încondeiat, închistrit sau vopsit, care întregește simbolistica celei mai mari sărbători a creştinătăţii. „Ouăle încondeiate nu au lipsit niciodată din coşul cu care mergeau bunicii şi străbunicii noştri la biserică în noaptea de Înviere. Le pregăteau îndeosebi în Joia Mare pentru că, făcute atunci, ţineau spre a fi consumate de Paşti. Este o tradiţie pe care noi ne străduim să o menţinem şi să o transmitem mai departe generaţiilor care vin”, spune Elena Vereha, meşter popular din Paltinu, Vatra Moldoviţei (Suceava).
Suceava e un oraș în care sistematizarea comunistă și-a înfipt adânc colții. Arhitectura socialistă e îmblânzită, din loc în loc, de bisericile vechi, ale diferitelor confesiuni, și de câte o clădire austriacă scăpată ca prin urechile acului. Printre aceste minuni peste care mânia socialistă nu a trecut se numără și Biserica „Sfânta Înviere”. Ridicat de Elena, soția lui Petru Rareș, dintr-o dragoste „care înfruntă moartea”, lăcașul e ca o pasăre Phoenix. În ciuda istoriei sale zbuciumate, a păstrat neatins, de aproape cinci veacuri, spiritul Ortodoxiei moldovenești.
- 2016-2024 -
Recent, când primăvara începea să-şi facă parcă prea grăbită prezenţa, am ales să ies din furnicar, din marele oraş Bucureşti, pentru a simţi mai bine schimbarea din natură, dar şi din sufletele noastre, mai ales acum, în perioada Postului Mare. Betoanele, asfaltul, metroul anesteziază sentimentul de comunicare cu creaţia, cu frumuseţea lumii de lângă noi şi din noi. La doar câțiva kilometri de forfota urbană, ascunsă între ape și păduri, Mănăstirea Cernica este una dintre acele insule de liniște unde sufletul își poate găsi odihna.
* * * Arată-mă pe mine mie, Doamne, să sfîrşesc rătăcirea! Fă-mă firimitură de pîine muiată în vin, să nu-mi mai pierd firea. Ia-mă încet de unde dulcea desfătare mă duce. Beau şi rîd la masă
Tatăl nostru, în exil Tatăl nostru carele ești în cer, Cad, umilit, în genunchi, și-ți cer, fața Ta sfântă să-Ți întorci iară spre noi, că ne zbatem în chinuri de moarte și-n
La 33 de ani, vârstă simbolică, Andrei Ungureanu este, după un volum de proză scurtă - Povestiri și întâmplări din țara fumului (2021) și romanul Nașterea eroului (2022), la al doilea roman, Gava Nebunul
Gabriela Gîrmacea a lansat recent a cincea carte din colecția despre Viața și Opera unei personalități din la Belle Epoque. Se presupunea că va fi vorba despre Ioan Slavici, care ar fi întregit un cvartet
Cristian Muntean *** N-am apucat să particip la Cină, am ajuns la camera de sus când ospățul se terminase, mi-am înmuiat picioarele în apa care rămăsese după spălarea
Este foarte limpede pentru mulți dintre noi când citim Prologul Evangheliei, adică primele 18 versete ale capitolului întâi: chiar în noaptea Sfintelor Paști, după ce se face liniște în urma numeroșilor
Părintele Constantin a înțeles de-a lungul vieții că în sine contemplația este un dar de la Dumnezeu, iar atitudinea prin care poate fi dăruită depinde în primul rând de om, pentru că tot ce constituie
Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală, prilejuite de sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii” și împlinirea a 140 de ani de la dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, se vor desfășura astfel:
În Miercurea Luminată, 23 aprilie, Biserica noastră a făcut pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință. Sărbătoarea sa a fost marcată printr‑un program liturgic special, slujba sa
Generațiile mai tinere nu știu ce înseamnă sau au adesea o imagine deformată despre petrecerea sărbătorilor pascale în comunism. Jurnalul lui Alexandru Mironescu, membru fondator și emblematic al Rugului Aprins, se distinge prin câteva mărturii de o deosebită consistență duhovnicească. În completarea amintirilor sale din închisoare - am publicat deja un fragment în articolul intitulat „Cât am jinduit în pușcărie după preafrumoasele slujbe”, Ziarul Lumina (30 aprilie 2024) -, redăm mai jos alte câteva rânduri, dedicate Învierii Domnului, notate de profesorul Al. Mironescu în ultimii săi ani de viață pământească, publicate în Jurnalul său intitulat Admirabila Tăcere (vol. 3, Ed. Humanitas, București, 2023). Meditațiile creștine și mărturiile lui Alexandru Mironescu (1903-1973) devin, peste ani, prețioase file de istorie a rezistenței Bisericii în vremurile de prigoană ateist-comunistă.
În a patra zi de Paști, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În cuvântul rostit către ieșeni, ierarhul i-a îndemnat să fie „purtători ai biruinței lui Hristos, având un trai simplu, curat și statornic în adevărul credinței”.
În Miercurea Luminată, 23 aprilie, Biserica noastră a făcut pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință. Sărbătoarea sa a fost marcată printr‑un program liturgic special, slujba sa
În a patra zi de Paști, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În cuvântul rostit către ieșeni, ierarhul i-a îndemnat să fie „purtători ai biruinței lui Hristos, având un trai simplu, curat și statornic în adevărul credinței”.
De praznicul Învierii Domnului, 20 aprilie, mii de credincioși s-au adunat pe platoul Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin, primind Sfânta Lumină de la Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim. La miezul nopţii, ierarhul a ieșit cu două făclii aprinse cu Lumină adusă de la Ierusalim, rostind chemarea pascală „Veniți de primiți lumină!”. Utrenia Pascală și Sfânta Liturghie au fost săvârșite în catedrală de către ierarh. Răspunsurile au fost date de către Grupul psaltic „Sfântul Nicodim” al Catedralei Episcopale. În Duminica Paştilor, în jurul orei 12:00, Preasfințitul Părinte Nicodim a săvârșit Vecernia zilei de luni din Săptămâna Luminată, numită şi „A doua Înviere”.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost în a doua zi de Paști alături de preoții și credincioșii Parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni” Moroasa Luncă - Reşiţa, județul Caraș-Severin. Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie și s-a rugat împreună cu ei în biserica parohială. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Foarte mulți credincioși au fost la sfânta slujbă, printre care copii și tineri.
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de Înviere la Catedrala Episcopală din Huşi. Ierarhul, alături de preoții slujitori, a împărțit lumina sfântă tuturor celor prezenți,
În noaptea de Înviere, când întreaga creștinătate a primit cuvântul biruinței vieții asupra morții, comunitatea de credincioși din sectorul Ciocana, municipiul Chișinău, s‑a adunat cu emoție
București, 21 aprilie 2025 Eminenței Sale Giovanni Battista Re Decanul Colegiului Cardinalilor, Vatican Eminența
După ce a serbat, împreună cu ucenicii Săi, Paştele iudaic, Domnul Iisus Hristos a instituit, joi seara, un Paşte nou, la Cina cea de Taină, prin care anticipa taina morţii Sale jertfelnice pe Cruce din ziua de Vineri şi Învierea Sa a treia zi (duminică), pentru a dărui lumii viaţa veşnică. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: „Paştele nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5, 7).
Anul 2025, când Patriarhia Română îşi sărbătoreşte Centenarul, are pentru Publicaţiile LUMINA o dublă semnificaţie aniversară. La 7 februarie anul acesta s-au împlinit 20 de ani de apariţie neîntreruptă
Învierea lui Hristos constituie temelia și începutul învierii tuturor oamenilor. Această taină reprezintă inima sau centrul Evangheliei propovăduite de Sfinții Apostoli și esența credinței ortodoxe mărturisite de Biserică. De aceea, sărbătoarea Sfintelor Paști este numită în Ortodoxie „Sărbătoarea sărbătorilor”.
29 martie 2025 Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Ioan, Arhiepiscopul Tiranei, Durrësului și al Întregii Albanii, Iubiți frați întru Arhierie, Membrii ai Sfântului Sinod
Cu multă întristare, am primit vestea trecerii din această viaţă, în ziua de vineri, 14 martie 2025, a doamnei Elvira Sauciuc, fiică vrednică a Bisericii noastre. Doamna Elvira s-a născut în ziua de
Părintele Constantin a înțeles de-a lungul vieții că în sine contemplația este un dar de la Dumnezeu, iar atitudinea prin care poate fi dăruită depinde în primul rând de om, pentru că tot ce constituie
Sfințirea, pentru întâia dată, în Catedrala Mitropolitană din București, a Sfântului și Marelui Mir, a avut loc în ziua de 25 martie 1882. Documentul oficial, semnat de regele Carol I al României, de
Pastoralele trimise de ierarhi la sărbătorile mari din decursul anului bisericesc ori cu prilejul unor evenimente majore, calamități sau alte momente cruciale din istoria Bisericii și a poporului credincios își
În Sfânta și Marea Luni începe temeinica pregătire pentru Sfințirea Marelui Mir, care se va săvârși în timpul Sfintei Liturghii din Sfânta și Marea Joi. Acest eveniment de seamă al Anului Centenar al Patriarhiei Române este pregătit sub binecuvântarea Patriarhului României, cu deosebită atenție și rigoare eclesială. Marele Mir va fi preparat din ulei de măsline, vin natural, plante şi aromate biblice. Patriarhia Română foloseşte peste 40 de ingrediente.
În acest an, când în Patriarhia Română îi comemorăm pe toți duhovnicii și mărturisitorii din temnițele comuniste, cu pioasă și smerită cuviință ne îndreptăm privirea spre chipul iconic al
În 18 martie 2025, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a avut loc deshumarea cinstitelor moaște ale Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț. Slujba deshumării a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurați de un sobor numeros de preoți și diaconi, precum și de maicile viețuitoare în Sfânta Mănăstire Râmeț, la care s-au adăugat și alte monahii, ucenice ale Sfântului Dometie, venite din numeroasele mănăstiri reactivate de viețuitoarele vrednice ale aşezământului din Munții Apuseni.
Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală, prilejuite de sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii” și împlinirea a 140 de ani de la dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, se vor desfășura astfel:
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2009, va fi continuată și în Anul Centenar al Patriarhiei Române. În seara zilei de sâmbătă, 19 aprilie 2025, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, pentru a fi oferită tuturor delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional Otopeni.
Sfințirea Marelui Mir, unul dintre evenimentele de seamă ale Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române, va fi săvârşită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Catedrala Patriarhală. După o temeinică pregătire prealabilă, care începe în Sfânta și Marea Luni (14 aprilie 2025), Marele Mir va fi sfințit în timpul Sfintei Liturghii din Sfânta și Marea Joi (17 aprilie 2025). Cu acest prilej, programul slujbelor liturgice din ziua de 17 aprilie va fi următorul:
Orice manifestare culturală este benefică și educativă în măsura în care respectă, fără a deforma, simțul sacrului. Folosirea simbolurilor religioase în mod inadecvat, fără a prețui înțelesul lor liturgic și moștenirea lor spirituală pentru istoria și cultura universală, nu poate reprezenta o valorificare creștină a acestora.
În ziua de joi, 27 martie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Având în vedere extinderea tot mai mare a incendiilor de vegetație în mai multe regiuni ale țării, Patriarhia Română îndeamnă clericii și credincioșii din toate eparhiile la rugăciune și solidaritate.
Este foarte limpede pentru mulți dintre noi când citim Prologul Evangheliei, adică primele 18 versete ale capitolului întâi: chiar în noaptea Sfintelor Paști, după ce se face liniște în urma numeroșilor
Generațiile mai tinere nu știu ce înseamnă sau au adesea o imagine deformată despre petrecerea sărbătorilor pascale în comunism. Jurnalul lui Alexandru Mironescu, membru fondator și emblematic al Rugului Aprins, se distinge prin câteva mărturii de o deosebită consistență duhovnicească. În completarea amintirilor sale din închisoare - am publicat deja un fragment în articolul intitulat „Cât am jinduit în pușcărie după preafrumoasele slujbe”, Ziarul Lumina (30 aprilie 2024) -, redăm mai jos alte câteva rânduri, dedicate Învierii Domnului, notate de profesorul Al. Mironescu în ultimii săi ani de viață pământească, publicate în Jurnalul său intitulat Admirabila Tăcere (vol. 3, Ed. Humanitas, București, 2023). Meditațiile creștine și mărturiile lui Alexandru Mironescu (1903-1973) devin, peste ani, prețioase file de istorie a rezistenței Bisericii în vremurile de prigoană ateist-comunistă.
Pentru că suntem în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, vom desluși tainele piesei de epitaf din cultul ortodox. Acesta este utilizat în Vinerea Mare, atunci când la Vecernie, după Ceasurile Împărătești, în cadrul slujbei se rememorează punerea în mormânt a trupului Mântuitorului. Epitaful este scos din Altar într-o procesiune și așezat pe o masă care semnifică mormântul din grădina Ghetsimani. Însă cei mai mulți dintre creștini sunt atașați de slujba Deniei din seara Vinerii Mari când, aducând flori, sărută pânza cea mai specială din cultul pascal, după care, îngenunchind, trec pe sub masa ce devine mormântul cel sfânt. Spre finalul Deniei, epitaful este purtat în procesiune și așezat apoi pe Sfânta Masă, în Altar.
La Sărbătorile Împărătești poetul și jurnalistul Sandu Tudor, viitorul Părinte Daniil de la Rarău, publica în periodicele pe care le-a condus o serie de pagini și articole creștine dedicate. Frământat
În 1925, Paștele a fost celebrat de români în ziua de 19 aprilie. Pentru că la o distanță de câteva săptămâni mai înainte Biserica Ortodoxă Română împărtășise bucuria ridicării la rangul de Patriarhie cu întreaga societate românească, momentul acesta era unul aparte, era primul Paște în care țara avea un patriarh, iar odată cu această transformare se încheiase cumva ciclul prefacerilor începute odată cu Marea Unire din 1918. În rândurile următoare, am încercat, răsfoind presa anului 1925, să vedem cum au fost reflectate în paginile unor ziare precum „Universul”, „Rampa”, „Aurora”, „Viitorul” acest mare eveniment al Ortodoxiei românești.
Între cele mai populare teme din teologia siriacă a primelor veacuri creștine este „haina de nuntă”. Valorificată prin numeroase imagini și simboluri biblice, această frumoasă paradigmă se configurează
Acum 40 de ani, la mijloc de martie, în zi de duminică geroasă, paralizantă pentru vremuri în care stăpânirea nu ardea a se îngriji atât de mult de cele ale vieții personale ale cetățenilor țării, pe străzile Fălticenilor străbătea un car tras de boi, cu cetină frumos împodobit, presărată de zăpadă, care purta spre cimitirul din Oprișeni, trupul mult ostenitor, dar niciodată biruit de osteneală, al preotului Ilie Ilisei. Puțin trecut de 71 de ani, părintele plecase pe neașteptate, grăbindu‑se oarecum, la ceas când ar mai fi putut să se bucure de cele ce rodise mâinile sale necruțate, cugetul său statornic întru acrivia rânduielii și inima sa aprinsă de dorul după Casa lui Dumnezeu.
La împlinirea unui an de la trecerea în veșnicie a arhidiaconului Lavrentie Țurcanu de la Mănăstirea Neamț, îl pomenim cu sufletul plin de evlavie și recunoștință pentru viața și învățăturile sale. părintele Lavrentie a fost un om al rugăciunii neîncetate, al jertfei și al iubirii necondiționate pentru Dumnezeu și aproapele său. Trăind o viață de monah consacrată lui Hristos, el a fost un stâlp de smerenie, înțelepciune și binecuvântare pentru toți cei care l‑au cunoscut.
În 28 februarie 2025 se împlinesc 240 de ani de la moartea martirică a lui Horea și a lui Cloșca, din anul 1785, la Alba-Iulia. Crișan murise deja în închisoare, în 13 februarie. Deși în raportul comisiei de anchetă se menționează că acesta s-a sinucis, există mai multe argumente care aruncă îndoiala asupra acestui lucru.
Mitropolitul Bartolomeu a fost un om al crucii. L-a iubit pe Hristos, Care din iubire de oameni a dorit să moară pe cruce, în chinuri, pentru noi. Domnul S-a unit cu crucea Sa, prin care a biruit moartea și ne-a
Pe vrednicul de pomenire Arhiepiscop Anastasie al Albaniei l‑am întâlnit pentru prima dată când era profesor la Facultatea de Teologie a Universității din Atena și am fost impresionat de la început de felul
În 28 ianuarie 2010 pleca dintre noi, la numai 48 de ani, jurnalistul Florin Zamfirescu, apreciat drept una dintre cele mai complexe personalități care au activat în presa scrisă românească începând din a doua
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit în Vinerea Mare, 18 aprilie, Denia Prohodului Domnului, iar în Sâmbăta Mare, 19 aprilie, Sfânta Liturghie a Marelui Vasile
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i-a cercetat de curând pe credincioșii români din Suedia și Danemarca. În Sâmbăta Dreptului Lazăr, 12 aprilie, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm unde a fost cinstită Icoana relicvar a Sfântului Lazăr. În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, 13 aprilie, ierarhul s-a aflat în mijlocul credincioșilor români și danezi din peninsula Iutlanda a Regatului Danemarcei, în parohia de la Vejle Kolding. După Sfânta Liturghie, chiriarhul a oferit daruri copiilor de la Școala parohială și tinerilor din Centrul pentru Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Europei de Nord.
Credincioșii români care locuiesc în Londra, Anglia, au participat de Florii, 13 aprilie, pentru prima oară la Sfânta Liturghie săvârșită în noua Catedrală Arhiepiscopală românească, după ample lucrări de restaurare realizate în urma achiziționării noului lăcaș de rugăciune, în anul 2023. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, se arată pe roarch.org.uk.
În Duminica a 5‑a din Postul Mare, 6 aprilie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul or
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, la sfârșitul săptămânii trecute, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a vizitat orașul german München. Din încredințarea Întâistătătorului Bisericii noastre, acesta a oferit un veșmânt care a acoperit moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, Parohiei „Buna Vestire” din oraș și a participat la mai multe evenimente cultural-liturgice din capitala landului bavarez.
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a poposit în perioada 22-25 martie în mijlocul credincioșilor români din orașul Olmsted Township, statul Ohio, SUA. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a participat la hramul bisericii comunității românești, sfințind după Sfânta Liturghie locul pentru o nouă biserică care va avea hramul „Buna Vestire”.
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a
„În vremea aceea era un om dintre farisei care se numea Nicodim și care era fruntaș al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus și I-a zis: Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit Învățător; că nimeni nu poa
În zilele acelea, a zis Petru către popor: Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă vă este
Sfântul Iorest s-a născut în Transilvania, dar a învăţat carte în Moldova, la Mănăstirea Putna. Cu sprijinul domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, şi al Sfântului Mitropolit Varlaam, Ilie Iorest a fost ales Mitropolit al Transilvaniei. În această demnitate a întâmpinat multe necazuri din partea calvinilor, însă el nu a cedat presiunilor acelora. A fost aruncat în temniţă, la Alba Iulia, apoi a fost adus în lanţuri în curtea mitropoliei, unde fiind dezbrăcat de haine a fost bătut cu nuiele. După nouă luni de chinuri a fost eliberat pentru 1.000 de taleri. A căutat ajutor la Vasile Lupu, la Mitropolitul Varlaam, apoi la ţarul Rusiei, răscumpărându-şi libertatea. Reîntors în ţară, a fost ales Episcop al Huşilor (1656-1657), dar la scurtă vreme a trecut în pace la Domnul.
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Botez, Cuv. al II-lea, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 207. „Atunci când ne vom naște de sus (Ioan 3, 7), vom vedea Împărăția lui Dumnezeu,
În ziua pascală când am ascultat Sfânta Evanghelie după Matei 28, 1-15, de la slujba Învierii, am aflat că îngerul le spune femeilor prezente la mormânt că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat. Acelaşi mesaj
Femeia cea păcătoasă și Iuda sunt două imagini care ne sunt puse înainte în chip antitetic, invitați fiind să vedem unde ne aflăm ca atitudine față de Dumnezeu și, apoi, să optăm și să vedem cui vrem să ne asemănăm prin alegerea noastră, cel puțin ca intenționalitate. Dar încă mai avem timp în săptămâna aceasta să ne reașezăm, dacă ne regăsim într-o stare de infidelitate față de Dumnezeu. În Săptămâna Sfintelor Pătimiri, Domnul nostru Iisus Hristos este desemnat ca Mire. Noi suntem invitați să fim în cămara cea de nuntă, ospățul cel de taină, dar, în același timp, Domnul Hristos este numit - mai ales în imnografia zilei de Miercuri, ca fiind „mirul cel fără de moarte”. Avem, așadar, un mir material cu care a fost uns Hristos de către femeia care s-a întors, care s-a pocăit, și avem pe Domnul Hristos, ca mir ceresc, „nesecat mir”.
Remarcabil text apologetic din secolul al II-lea d. Hr., Epistola către Diognet, o scrisoare alcătuită cel mai probabil în timpul împăratului Antoninus Pius de către un autor creștin rămas necunoscut, este
În spiritualitatea creștină, Învierea Domnului Iisus Hristos este izvorul bucuriei, care nu este doar una emoțională, ci are fundament teologic, soteriologic și escatologic. „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea!”, vestește Psalmul 117-24, al cărui verset îl auzim rostit în biserici, mai ales în săptămâna luminată. Învierea lui Hristos marchează biruința asupra morții, simbolizând restaurarea firii umane căzute și redarea potențialului îndumnezeirii tuturor oamenilor. „Bucuraţi-vă!”, au fost primele cuvinte adresate de Domnul Înviat către femeile mironosițe, iar noi, oameni muritori, trăim în prezent o bucurie anticipativă a veșniciei.