Proiectul umanitar sprijinit de Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe al României, prin intermediul partenerilor de la Samaritan’s Purse și Palestinian Bible Society, înregistrează progrese
Proiectul umanitar sprijinit de Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe al României, prin intermediul partenerilor de la Samaritan’s Purse și Palestinian Bible Society, înregistrează progrese
Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Toflea, judeţul Galaţi, continuă să fie un far de speranţă pentru comunitate. Prin intermediul proiectului filantropic „Iubeşte-ţi aproapele!”, sute de familii defavorizate primesc săptămânal ajutoare esenţiale pentru traiul de zi cu zi.
Preoții de la parohiile Pucioasa I, Pucioasa II, Fieni și Doicești, judeţul Dâmboviţa, au desfășurat joi, 30 iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, o nouă acțiune filantropică la Centrul de criză pentru adulți „Floarea Speranței” din Pucioasa. În spiritul solidarității creștine, preoții și tinerii parohiilor implicate, coordonați de părintele protopop Iulian Rainea, au oferit beneficiarilor centrului produse igienico-sanitare și de papetărie. Gestul lor a adus bucurie și alinare persoanelor aflate în îngrijirea instituției, confirmând încă o dată vocația social-misionară a Bisericii. Acțiunea se înscrie în seria proiectelor pastorale și sociale prin care parohiile din Arhiepiscopia Târgoviștei sprijină constant instituțiile sociale din județul Dâmbovița și persoanele aflate în dificultate, cultivând responsabilitatea comunitară și slujirea aproapelui, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale din Bucureşti s-au aflat, în perioada 21-24 iulie, în județul Botoșani, organizând noi acțiuni în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”. 500 de persoane din localitățile Hlipiceni, Dragalina și Victoria, dar și din alte sate învecinate, au beneficiat de consultații medicale gratuite.
Marţi, 14 iulie 2026, Parohia Roșiori 1, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița, a desfășurat o nouă acţiune de donare de sânge din cadrul campaniei umanitare organizate la nivelul Patriarhiei Române cu titlul „Donează sânge, salvează o viață!”
Grecia a salutat înscrierea Muntelui Olimp, cel mai înalt munte din ţară, rezervaţie naturală protejată şi, conform mitologiei elene, casa zeilor din Antichitate, în Patrimoniul Mondial al UNESCO, decizie care
Înscrierile în Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a femeilor singure pentru creşterea natalităţii (FIV), ediţia 2026, vor începe în data de 17 august 2026, după cum informează
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat, ieri, avertizările Cod roșu și Cod portocaliu de caniculă extremă, care vor fi valabile până vineri în cea mai mare parte a țării, potrivit unui
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea prin care se prelungeşte termenul de aplicare a cotei reduse de TVA la achiziţia de locuinţe până la data de 30 septembrie 2026. TVA de 9% la locuințe va fi valabilă p
Cea de-a XIV-a ediție a festivalului cultural Săptămâna Haferland va avea loc în perioada 6-9 august, în zece sate transilvănene: Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești
În contextul controverselor din ultima vreme cu privire la ora de religie, aducem în atenția cititorilor interesați câteva lămuriri asupra statutului orei de religie în școlile publice din Austria. Evoluția învățământului religios din Austria reflectă fără îndoială relația dintre Stat și Biserică de-a lungul secolelor.
Una dintre tehnicile de manipulare specifice acestor vremuri este „ceața informațională”, adică excesul de informație. Capacitatea omului de a prelucra un volum uriaș de știri, date și subiecte în mare
Mai multe şcoli din judeţul Arad au fost nevoite să suplinească lipsa spaţiilor prin amenajarea unor săli de cursuri, laboratoare, biblioteci, săli pentru servit masa sau cabinete medicale în containere speciale
Peste jumătate (51,04%) dintre cei 31.623 de candidaţi participanți la titularizare au reuşit să ia peste 7, cu aproape 8% mai mulți decât anul trecut, iar 28 de candidaţi au obținut nota 10. Totodată,
Zeci de copii din două comunităţi rurale din județul Buzău iau parte la programe gratuite de robotică şi arhitectură, prin intermediul unor Şcoli de Vară STEAM organizate de Fundaţia Comunitară Buzău, în pa
22 de şuri şi cinci case cu acoperiş de paie din localitatea Întregalde au fost documentate în cadrul celei de-a doua ediţii a Şcolii de vară „Alba Vernaculară”. Demersul face parte dintr-un proiect de
Expoziția „RomanIA. Reprezentarea identitară a costumului tradițional în artă” poate fi vizitată la Muzeul Civilizațiilor din Roma până la 26 august 2026. Evenimentul este organizat de Ambasada României
Muzeul Național al Bucovinei organizează, în perioada 13-16 august 2026, în Cetatea de Scaun a Sucevei, cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, eveniment care va deschide
Astăzi s-a redeschis Galeria de Artă Românească Modernă a Muzeului Naţional de Artă al României din București, cu Sala „Brâncuşi”, reîntregită după revenirea lucrărilor din expoziţia internaţională
Un eveniment complex, intitulat „Aripi colorate”, cuprinzând un vernisaj, o lansare de carte, o dezbatere și un workshop cu tineri, s-a desfășurat în prima duminică din august la Memorialul Ipotești - Centrul
Vestea că este necesară o intervenție chirurgicală provoacă aproape întotdeauna neliniște. Chiar și atunci când este vorba despre o operație frecvent efectuată, nici o intervenție nu este complet
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces în România și în Europa, fiind responsabile de aproape jumătate din mortalitatea generală. Cea mai mare parte dintre ele sunt însă previzibile. O
Inteligența artificială a devenit parte din viața de zi cu zi, iar unul dintre cele mai cunoscute exemple este reprezentat de chatboturile conversaționale, precum ChatGPT, Gemini sau Claude. Aceste aplicații sunt co
Între compușii din alimente de care organismul uman are nevoie pentru a funcționa optim și a se menține într-o stare bună de sănătate se numără și antioxidanții. Acest termen desemnează un număr
Viața contemporană se desfășoară într-un ritm alert, iar grijile, conflictele și presiunile zilnice au devenit aproape o normalitate. Mulți oameni trăiesc sub imperiul stresului, al nemulțumirii sau al
O vacanță reușită înseamnă mai mult decât schimbarea peisajului. Este șansa de a încetini ritmul, de a ne reface resursele emoționale și de a petrece timp de calitate alături de cei dragi. În acest
Relația medic-pacient astăzi nu mai este una singulară, de moment, practic. Dacă vrem să ne ajutăm pacienții, trebuie să fim pregătiți să fim acolo, lângă ei, moment de moment, deci o relație mult mai
Familia reprezintă temelia societății și primul loc în care se formează credința, caracterul și valorile morale ale fiecărei generații. Într-o lume marcată de secularizare, individualism și numeroase
Inteligența artificială schimbă treptat educația și modul în care elevii învață. Schimbarea nu înseamnă doar eficiență și acces rapid la informație, ci presupune și grijă față de nevoile reale ale
Actriță, dramaturg, regizor artistic și profesor de actorie, Claudia Motea și-a dedicat cariera artei și educației, transformând teatrul într-un veritabil instrument de formare umană. De-a lungul anilor, a fost
În clădirea fostei Școli Pedagogice a Mănăstirii Ursulinelor din Sibiu poate fi admirată, până la 16 august 2026, una dintre expozițiile-eveniment ale ultimului deceniu, „Extravaganza”. Este cel mai amplu demers expozițional al pictorului Ștefan Câlția, amenajat într-un interior spectaculos, pus în siguranță de voluntarii Ambulanței pentru Monumente, care a devenit nu doar un punct de atracție pe harta culturală a acestei veri din Transilvania, ci mai ales un loc de reconstruire a propriei arhitecturi interioare.
Între proaspeții absolvenți ai masterului de Artă Sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București am regăsit-o și pe pictorița Maria Bîzîc. Prezentă adesea, alături de alți artiști plastici, în lumea expozițiilor din ultimii 15 ani, de la spații precum Ateneul Român, Biblioteca Națională a României la simeze în cadrul unor muzee reprezentative din București și din țară, Maria își împlinește acum visul de a fi învățat cum se pictează cu adevărat o icoană bizantină.
Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“, sec. X Biserica „Hristos Pantocrator“, sec. XIII Biserica „Sf. Ștefan“, sec. XI-XIII Vechea Episcopie „Sf. Sofia“, sec.
Cu prilejul sărbătorii Tuturor Sfinților din 2010, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arăta că „sfinţenia nu se trăieşte niciodată în izolare, în egoism, în autosuficienţă”. În lumina acestui adevăr se așază și lucrarea harică, discretă, a Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel, care a fost sărbătorit la 26 iulie, în legendara mănăstire argeșeană Negru Vodă din Câmpulung Muscel, unde se află și moaștele sale. Recent am vizitat și noi acest așezământ și am purtat un dialog cu părintele arhimandrit Ieronim Gheorghiță, starețul mănăstirii, despre roadele duhovnicești ale acestei prezențe în viața obștii și a urbei.
Respirarea în tăcerea Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”-Valea Lupului, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care în 27 iulie își sărbătorește ocrotitorul, se preface în rugăciune. Adică într-o curățitoare revenire în sine, pe care Sfântul Vasile cel Mare o definește astfel: „Când mintea nu se risipește în lucrurile din afară și nu se împrăștie în lume prin simțuri, se întoarce în sine și se înalță cu gândul la Dumnezeu”. Acest adevăr l-am trăit și eu, pe Transfăgărășan, la 1.000 de metri deasupra mării, într-o întâlnire cu sfințenia și cu cei șase „călători prin nori” care se nevoiesc aici.
Crez În poezie mă încred ca într-un înger Care îmi știe viața pe de rost Îmi îngăduie să mă închin oricărui zeu Îmi este Dumnezeu, pe pământ și în cer. Cred în poezia care nu îmi cere bir
Nicolae Crepcia este un alpinist liric prin excelență. Ne bucură sufletele cu noul său volum de poezii Lacul cu o singură lebădă, publicat la Editura CronoLogia din Sibiu în 2026. Poetul practică un urcuș în
Titlul noii cărți a lui Ștefan Mitroi - „Om de pământ”, Editura Junimea, Iași, 2026 - o înscrie firesc în paradigma unei creații consolidate prin volumele de poezie și proză ale autorului, marcate de o
Într-o lume tot mai zgomotoasă, mai abruptă, arta oferă o poartă spre o altă lume, care cheamă la tihnă și frumos. În Sala de Artă Contemporană a Muzeului Golești, județul Argeș, poate fi vizitată
A rupe legătura cu timpul nu e totuna cu a rupe legătura cu Timpul. Diaristica şi memorialistica, genuri de frontieră, sunt lucrări de reconstituire a memoriei, de reînțelegere a faptelor, de filtrare a
Sfânta Teodora își cercetează noua biserică a ei cu o grijă de adevărată ocrotitoare. Iar de anul trecut, cuvioasa floare duhovnicească a Moldovei a primit cu inimă iubitoare în casa sa de la Sihăstria două
Când ne gândim la monahism ne vine mai întâi în minte pustia Egiptului, enigmatica întindere uscată, făcută parcă mai degrabă pentru morți, decât pentru vii, sau Athosul, unde pustnici nevăzuți se pitesc
În ziua praznicului Schimbării la Față a Domnului, 6 august, Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, a săvârșit Sfânta
Pelerini din regiunea Moldovei și din întreaga țară au urcat, în aceste zile, pe Muntele Ceahlău, judeţul Neamţ, pentru a participa la praznicul Schimbării la Față a Domnului Hristos, hramul așezământului
Astăzi, 6 august, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Biserica greacă din municipiul Galaţi și‑a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către
În perioada 30 iulie - 2 august, la Mănăstirea Oașa, județul Alba, a avut loc cea de-a treia ediție a Școlii de vară a profesorilor, organizată de Asociația „Sinaxa educațională”, cu tema „Câți profesori, atâtea idei bune - Participare, consens și acțiune în școală”. La ediția din acest an au participat peste 200 de cadre didactice din întreaga țară. Printre participanți s-au aflat profesori debutanți, profesori cu experiență, inspectori școlari, directori de școli, consilieri școlari, educatori și învățători, reprezentând aproape toate disciplinele din sistemul de învățământ.
În ziua praznicului Schimbării la Față a Domnului, 6 august, Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, a săvârșit Sfânta
Pelerini din regiunea Moldovei și din întreaga țară au urcat, în aceste zile, pe Muntele Ceahlău, judeţul Neamţ, pentru a participa la praznicul Schimbării la Față a Domnului Hristos, hramul așezământului
Astăzi, 6 august, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Biserica greacă din municipiul Galaţi și‑a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către
În perioada 30 iulie - 2 august, la Mănăstirea Oașa, județul Alba, a avut loc cea de-a treia ediție a Școlii de vară a profesorilor, organizată de Asociația „Sinaxa educațională”, cu tema „Câți profesori, atâtea idei bune - Participare, consens și acțiune în școală”. La ediția din acest an au participat peste 200 de cadre didactice din întreaga țară. Printre participanți s-au aflat profesori debutanți, profesori cu experiență, inspectori școlari, directori de școli, consilieri școlari, educatori și învățători, reprezentând aproape toate disciplinele din sistemul de învățământ.
Credincioșii bucureșteni sosiți la Catedrala Patriarhală joi, 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș.
În ziua de cinstire a Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, miercuri, 5 august, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț” din localitatea Întorsura Buzăului - Vîrtej, județul Covasna. La Dumnezeiasca Liturghie au participat numeroși credincioși din comunitate și din celelalte parohii ale Protopopiatului Buzăului Transilvan, care au venit să-l cinstească pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamț și să ia parte la bucuria hramului. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Andrei i-a îndemnat pe cei prezenți să trăiască cu evlavie Postul Adormirii Maicii Domnului, arătând că această perioadă este un timp al rugăciunii, al participării la slujbele Bisericii și al apropierii de Maica Domnului. Vorbind despre Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, ocrotitorul spiritual al comunității, ierarhul a evidențiat dragostea acestuia pentru Dumnezeu încă din copilărie și nevoința sa în Țara Sfântă, unde a dobândit cununa sfințeniei. În încheiere, Preasfințitul Părinte Andrei a arătat că viața Sfântului Ioan Iacob rămâne o chemare la sfințenie pentru fiecare creștin. La finalul Dumnezeieștii Liturghii, pr. Darius Marcian Mărcuș, protopop al Protopopiatului Buzăului Transilvan, a adresat un cuvânt de mulţumire Preasfințitului Părinte Andrei, preoților împreună-slujitori, autorităților locale și tuturor credincioșilor care au luat parte la această sărbătoare. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Catedralei „Sfânta Treime” din Întorsura Buzăului.
Organizarea la București a acestui eveniment de o anvergură unică în această parte a Europei reprezintă o fericită ocazie de a evidenția buna cooperare dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă a Antiohiei și a Întregului Orient, în scopul de a cultiva iubirea gata mereu de jertfă, urmând exemplului și poruncii Domnului nostru Iisus Hristos.
Am primit cu profundă întristare vestea trecerii din această viață a părintelui Mihai Marian Băzăvan, preot pensionar, îmbisericit la Parohia Înălțarea Domnului, din municipiul Ploiești, Protoieria Ploiești Sud, care a slujit cu vrednicie Biserica noastră vreme de 50 de ani.
Bucureşti, 28 iulie 2026 Stimate domnule Valentin Săftoiu, Îndurerată familie, Am aflat cu multă durere de trecerea din această viață a tatălui dumneavoastră, domnul Constantin Săftoiu. Evla
Preafericirea Voastră, Cu aleasă prețuire și deosebită bucurie, la împlinirea vârstei de 75 de ani, Vă adresăm un sincer cuvânt de felicitare, însoțit de rugăciunea ca Dumnezeu Cel în Treime slăvit să
Preafericite Părinte Patriarh, Înaltpreasfinția Voastră, Preasfințiile Voastre, Preacuvioși și Preacucernici părinți, Domnilor consilieri, Vă spunem Bine ați venit! la Centrul
Preafericirii Sale Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Bucureşti, iulie 2026 Preafericirea Voastră, Părinte Patriarh Daniel, Cu prilejul aniversării zilei de naştere a
În lipsa unui mediu adecvat, chiar și cele mai frumoase calități ajung să se risipească. La fel se întâmplă și în multe dintre căsniciile în care, în pofida darurilor duhovnicești cu care au fost
Viaţa monahală nu este o cursă de sprint, ci una de anduranţă. Viaţa monahală nu este un marş „en fanfare”, ci un parcurs în care căderile sunt iminente, dar ridicările sunt obligatorii. Viaţa monahală
Într-o vreme în care cuvintele „familie”, „drepturi”, „libertate” și „demnitate” sunt tot mai des invocate în spațiul public, se simte nevoia unei priviri clare, echilibrate și așezate. Nu o
Cuvântul „femeie” ne trimite multora gândul spre Eva, acea primă dătătoare de viață, care însă și-a împiedicat înveșnicirea prin păcat. Cuvântul „maică” ne călăuzește însă spre Cea care ne
Pentru mamele de astăzi, adesea încercate de griji, de nesiguranță și de povara responsabilităților, Sfânta Filotimia devine un sprijin și o mângâiere. Ea arată că nu există osteneală zadarnică atunci câ
Despre Sfânta Olimpiada din Farcașa s-au păstrat relativ puține informații, deoarece a dus o viață simplă, retrasă și smerită, specifică oamenilor de la țară. Totuși, documentele de arhivă, mărturiile contemporanilor și mai ales amintirile fiului său, Părintele Petroniu Tănase din Muntele Athos, permit reconstituirea unei biografii și a unui profil spiritual relevante pentru înțelegerea personalității sale.
În contextul temperaturilor extrem de ridicate din această perioadă, Patriarhia Română face apel către toate eparhiile să ofere sprijin persoanelor afectate de caniculă. Parohiile și mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor aflați în nevoie și să permită persoanelor afectate de căldură să se odihnească, pentru scurt timp, în spații umbrite și răcoroase. De asemenea, unitățile bisericești care dispun de servicii medicale sau sociale sunt îndemnate să acorde sprijin, în limita posibilităților. Totodată, în regiunile afectate de secetă și temperaturi ridicate, în biserici și, acolo unde este posibil, pe câmpuri, vor fi săvârșite rugăciunile „la vreme de secetă”, cerând lui Dumnezeu, Cel Ce „dă ploaie pe pământ și trimite apă pe câmpii” (Iov 5, 10), cele de folos pentru oameni și întreaga creație. De asemenea, Patriarhia Română îi îndeamnă pe toți credincioșii să manifeste grijă și solidaritate față de persoanele vulnerabile în această perioadă de caniculă. Biroul de presă al Patriarhiei Române
Patriarhia Română a primit cu profundă întristare vestea despre incendiul tragic produs la Bruxelles, în urma căruia un cetățean român și-a pierdut viața, iar un altul a fost rănit grav. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să odihnească în pace sufletul persoanei decedate, să dăruiască grabnică însănătoșire celui rănit și să ofere mângâiere și alinare sufletească membrilor familiei îndoliate și tuturor celor afectați de această tragedie. În aceste momente de durere, Patriarhia Română își exprimă compasiunea și solidaritatea cu familiile victimelor, încredințându-le milostivirii lui Dumnezeu. Biroul de presă al Patriarhiei Române
Reamintim că sărbătoarea oficială (instituțională) a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este aniversarea întronizării Sale ca Patriarh, în ziua de 30 septembrie, iar aniversarea zilei de naștere, 22 iulie, și aniversarea onomasticii, Sfântul Proroc Daniel (17 decembrie) și Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie), sunt sărbători personale.
În ziua de joi, 2 iulie 2026, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În semn de profundă durere față de cei afectați de cutremurele care au lovit recent Venezuela, provocând pierderi de vieți omenești, răniți și imense pagube materiale, Patriarhia Română adresează un mesaj de solidaritate creștină poporului venezuelean greu încercat de această calamitate. Totodată, ne exprimăm compasiunea față de cetățenii români aflați în Venezuela, cerând Domnului să îi ocrotească, să le dăruiască pace, curaj și sănătate, iar celor care au trecut prin momente de teamă și încercare să le ofere puterea și speranța de a depăși aceste greutăți. În aceste momente de grea încercare, ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor trecuți la cele veșnice, pentru grabnica însănătoșire a celor răniți și pentru ocrotirea tuturor celor care au avut de suferit. Biroul de presă al Patriarhiei Române
Patriarhia Română este îngrijorată de situația foarte dificilă în care se află familia de români Samson din Suedia, ca urmare a separării de părinții lor a celor două fiice, Sara și Tiana, în urma deciziei autorităților locale suedeze din data de 2 decembrie 2022.
Când ne gândim la monahism ne vine mai întâi în minte pustia Egiptului, enigmatica întindere uscată, făcută parcă mai degrabă pentru morți, decât pentru vii, sau Athosul, unde pustnici nevăzuți se pitesc
Sfânta Teodora își cercetează noua biserică a ei cu o grijă de adevărată ocrotitoare. Iar de anul trecut, cuvioasa floare duhovnicească a Moldovei a primit cu inimă iubitoare în casa sa de la Sihăstria două
Suntem în „Anul Constantin Brâncuşi”, dedicat marelui sculptor român care a trăit între anii 1876 şi 1957. Recent, presa a anunţat știrea că la o licitație din New York o sculptură a sa s-a vândut cu incredibila sumă de 107 milioane de dolari, record mondial în lumea licitațiilor de artă. Geniul și activitatea sa creatoare s-au concretizat în cele 720 de lucrări identificate, cu unele interpretări controversate. Așa se explică apariția unor ziceri tip proverbe sau aforisme, colecționate în Franța, Germania, Elveția, Anglia, America, Italia. Formularea în ediții pozitive are rădăcini milenare în ţărănimea română și în conștiința lui de aparținător al acesteia.
Nu o dată se poate constata concret că scrieri ale personalităților emblematice ale Rugului Aprins au nuanțe profetice, chiar dacă pornesc de la subiecte obișnuite, contemporane epocii în care au fost scrise și
Îmi propun să prezint în aceste rânduri câteva informații despre viața și activitatea unuia dintre sfinții Bisericii Ortodoxe de pe pământ american, care, de altfel, nu este cunoscut în mediul românesc.
În textul de faţă vom aborda activitatea Sfântului Apostol Pavel din Tars şi Antiohia, înainte de plecarea lui în prima călătorie misionară. Vom încerca să aruncăm o lumină asupra familiei lui lărgite şi
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Dacă francezii, italienii sau nemţii ar îndrăzni vreodată să-i acuze pe români că au o cultură minoră, ar fi de ajuns un singur nume care i-ar contrazice fără drept de apel, Mihai Eminescu. Filozoful român
În ultimii ani, un gând mi-a revenit cu insistență: mărturiile pe care ni le-au lăsat moștenire eroii, mucenicii, mărturisitorii din secolul XX pot fi citite și dintr-un unghi practic. Vom căpăta
Sâmbătă, 6 iunie, în ajunul Duminicii Tuturor Sfinților, arhidiaconul și teologul universitar Ioan Caraza (1941-2025) a fost pomenit în satul său natal, Fărcașa, din județul Neamț. Mai ales de anul acesta, lo
Profesor savant, predicator de renume și ierarh cărturar, fiul cel vrednic al Abrudului și-a înscris numele în galeria de aur a vieții bisericești sibiene din secolul trecut. Chipul său a rămas o rază de
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia Ortodoxă Românească „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani,
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
În perioada 10-13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat un amplu itinerar pastoral-misionar în regatele Danemarcei și Suediei, prilejuit de două evenimente de mare însemnătate pentru viața și misiunea Ortodoxiei în Scandinavia.
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Erc” din Navan, Irlanda, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Ionuț Gorgan, Parohia Ortodoxă Română din Newcastle West, în co
Duminică, 21 iunie, după Sfânta Liturghie, comunitatea Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Domnului” și „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Luxemburg a sărbătorit anticipat Ziua Iei Românești printr-un eveniment dedicat tradițiilor, identității și valorilor românești păstrate cu dragoste departe de țară, conform mitropolia-ro.de. Momentul festiv a fost deschis prin recitalul susținut de corul copiilor și corul adulților parohiei, pregătite cu multă dăruire de profesoara Adriana Mitu. La eveniment a participat şi ambasadorul României în Luxemburg, Livia-Alexandrina Russu.
Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului) Matei 17, 14-23 În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pă
„În vremea aceea a luat Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față înaintea lor și a strălucit fața Lui ca soarele, iar
Fraților, siliți-vă cu atât mai mult să faceți temeinice și chemarea și alegerea voastră, de vreme ce, făcând acestea, nu veți greși niciodată. Că așa vi se va da cu bogăție intrarea în veșnica
Părinţii Bisericii au stabilit această sărbătoare în ziua a şasea a ultimei luni din anul bisericesc, august, pentru a ne arăta că omul care a fost creat de Dumnezeu în ziua a şasea a creaţiei este chemat
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 266-267 „Spunea iarăși ierodiaconul Nectarie, ucenicul (Arhimandritului Irinarh Roseti), că locuitorii
Chiar dacă rămâne nedeclarat, singurătatea este flagelul cel mai activ al societății noastre, care aruncă în vid multe suflete, pustiește vieți și naște cele mai surde suferințe, fără ca acestea să ne
Intrăm duhovnicește în Postul Adormirii Maicii Domnului, așa cum suntem și înțelegem, dar, mai ales, cum am dori să devenim, de față cu „Maica Vieții”, pe cale, în urcușurile și căderile omenești,
Textul biblic este o icoană profetică în care Sfântul Proroc Isaia, „Evanghelistul Vechiului Testament”, Îl zugrăvește, fără de asemănare, pe Mesia-Hristos, fixând-o pe veci în pridvorul templului
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


