La începutul noului an școlar, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului lansează o nouă ediție a proiectului eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine” (Luca 18, 16), prin care își propune să sprijine 7.000 de
La începutul noului an școlar, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului lansează o nouă ediție a proiectului eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine” (Luca 18, 16), prin care își propune să sprijine 7.000 de
În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, marți, 18 august, Complexul de servicii comunitare „Sfântul Andrei” din comuna Gura Ocniței a primit materiale de curățenie și produse de papetărie menite să susțină activitatea curentă a instituției. Acțiunea filantropică a fost realizată cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Gura Ocniței, Ocnița 1, Ocnița 2 și Râul Alb, precum și a Bisericii Garnizoanei Târgoviște, din partea cărora au fost prezenți preoții slujitori și tineri din comitetele parohiale. Prin dăruirea lor, aceștia au exprimat responsabilitate comunitară, solidaritate creștină și dorința de a sprijini instituțiile care oferă îngrijire persoanelor aflate în situații vulnerabile. Acest demers contribuie la îmbunătățirea condițiilor de îngrijire din cadrul centrului, evidențiind preocuparea constantă a Arhiepiscopiei Târgoviștei pentru susținerea domeniului social și pentru cultivarea spiritului filantropic în comunitățile parohiale.
Grupul psaltic „Sfânta Muceniță Tatiana, Diaconița” va susține în data de 10 septembrie un concert caritabil în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București. Fondurile colectate
La mai puțin de o lună de începutul noului an școlar, Episcopia Hușilor, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, a demarat o nouă ediție a Programului eparhial „Un ghiozdan pentru noul an școlar”, prin care sunt oferite ghiozdane noi, complet echipate cu rechizite, familiilor care nu pot să asigure acest lucru pentru copiii lor. „Pentru unii copii, începutul școlii înseamnă bucurie și emoție. Pentru alții, înseamnă griji și lipsuri. Pentru familiile care trăiesc în medii defavorizate, costurile unui nou an școlar pot fi greu de suportat. Un copil are nevoie de ghiozdan, caiete, penar, pixuri, creioane, carioci, riglă, acuarele, bloc de desen, mape și multe alte rechizite pentru a putea începe școala cu cele necesare. Împreună putem face ca un copil să înceapă școala cu zâmbetul pe buze și cu speranța unui viitor mai bun. Campania noastră este despre viitorul copiilor și despre șansa lor la educație”, a menționat părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, după cum se arată pe site-ul eparhiei, episcopiahusilor.ro.
Proiectul umanitar sprijinit de Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe al României, prin intermediul partenerilor de la Samaritan’s Purse și Palestinian Bible Society, înregistrează progrese
Astronomii au prezentat cea mai mare hartă 2D a Universului realizată până în prezent, oferind o nouă imagine de ansamblu asupra a aproape 4 miliarde de obiecte cereşti, pe aproximativ trei sferturi din cerul
Temperaturile ridicate au redus producţia de lapte, au scumpit furajele şi energia şi pun presiune pe costurile producătorilor europeni, iar efectele vremii extreme se vor vedea la raft, arată o analiză de
Termenul-limită până la care rentierii agricoli sau reprezentanții legali ai acestora pot transmite documentele necesare pentru acordarea rentei viagere agricole aferente anului 2025 este 31 august 2026, inclusiv, an
În contextul evoluţiei pestei micilor rumegătoare, transporturile neautorizate de ovine și „acţiunile iresponsabile ale unor speculanţi subminează direct eforturile autorităţilor (de a combate boala, n.r.)
Reuniți luni la Târgu Mureş, liderii federaţiilor crescătorilor de bovine din Mureş, Harghita şi Covasna au atenționat că întregul sector se află într-un declin sever, iar prăbuşirea preţului la lapte şi
Bursele sociale în cuantum de 300 de lei/lună, de care beneficiază copiii orfani, cu boli cronice și cei care provin din familii cu venituri reduse, ar putea fi acordate doar pe perioada lunilor de şcoală, nu şi
Peste 2.000 de locuri la studiile de licenţă, master şi doctorat sunt scoase la concurs de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) pentru sesiunea de toamnă a admiterii în anul universitar 20
Probele de competențe din cadrul examenului de bacalaureat de anul viitor se vor desfășura în perioada 12-23 aprilie 2027, iar probele scrise din prima sesiune vor avea loc în perioada 14-18 iunie 2027, potrivit
Noile reguli de admitere la liceu, care ar urma să permită unităților de învățământ să organizeze, începând de anul viitor, propriile concursuri pentru o parte din locuri, au stârnit controverse în rândul
În viața unei comunități există momente care depășesc firescul cotidian și rămân în memoria credincioșilor ca repere duhovnicești. Un astfel de popas binecuvântat au trăit credincioșii Parohiei
La Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetul Marmației va putea fi vizitată, în perioada 2-30 septembrie 2026, expoziția „Sybir - închisoarea popoarelor”. Itinerată în Republica
Emisiunea „Timpul reîntoarcerii”, realizată de TRINITAS TV, Televiziunea Patriarhiei Române, adună, de 5 ani, poveștile de viață, gândurile luminoase, proiectele și împlinirile românilor reveniți acasă.
În Auditoriumul Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din Iași va avea loc, în 31 august 2026, de la ora 19:30, concertul „Melancholia. Ultima noapte de vară”, susținut de Răzvan Stoica și Andreea Stoica,
Fotografi din România și din alte opt țări vor participa, în perioada 28 august - 3 septembrie 2026, la cea de-a noua ediție a taberei de fotografie „Sălaj. Frumuseţe, tradiţie, poveste”. „Scopul
La Galeriile de artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț este deschisă expoziția de pictură „Cotidian”, semnată de artistul Emil Lazăr, aflat la prima sa expoziție în municipiul Piatra Neamț. Sunt expuse
Condiloamele anogenitale (numite și veruci) reprezintă una dintre cele mai frecvente manifestări ale infecției cu virusul papiloma uman (HPV), o infecție virală foarte răspândită, transmisă în principal prin
Dacă ați ajuns vreodată la medic pentru o durere persistentă și ați plecat cu o rețetă pentru un medicament pe care îl știați drept „pentru depresie“ sau „pentru epilepsie“, probabil ați avut o
Imprimarea 3D în chirurgia cardiovasculară. Imprimarea tridimensională (3D) permite transformarea imaginilor 2D obținute prin CT sau RMN în reconstrucții virtuale 3D și apoi în modele fizice. În chirurgia cardio
Aflate la suprafața corpului, pielea și părul vin în contact direct cu factorii de mediu, reprezentând bariere de protecție atât fizice, cât și biologice, prin microbiota specifică. Se vorbește mult despre microbiota intestinală și rolurile ei multiple și esențiale pentru buna funcționare a organismului şi prea puţin despre microbiota cutanată. Dieta, stilul de viață și obiceiurile de îngrijire a pielii sunt factori modificabili care, alături de cei interni, influențează activitatea glandelor sebacee, secreția de sebum, sănătatea și aspectul pielii.
Îmbătrânirea este un proces biologic natural, marcat de încetinirea metabolismului bazal. Odată cu înaintarea în vârstă, masa musculară scade, fiind înlocuită de țesut adipos. În acest context, excesul
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în cea mai mare parte. Ajutat de părintele Justinian și de părintele Iulian, el era motorul nevoinței duhovnicești din schit. Icoană vie a monahului-ascet, plin de râvnă și curăție, arzând în focul rugăciunii, radia lumină taborică, trăind în postiri și privegheri. Am avut ocazia să vorbesc cu Părintele Petroniu, iar una dintre convorbiri am înregistrat-o pentru o viitoare publicare.
Vacanța nu înseamnă absența regulilor, ci mai mult spațiu pentru odihnă, joacă și conectare. Psihoterapeutul Claudia Oprescu explică de ce copiii au nevoie de structură flexibilă, predictibilitate și autonomie. Somnul, mișcarea, natura, lectura și relațiile cu ceilalți susțin echilibrul emoțional și dezvoltarea. În privința ecranelor, limitele funcționează mai bine atunci când sunt clare, negociate și adaptate vârstei. Dialogul calm și exemplul părinților pot transforma regulile în repere de siguranță, nu în surse de conflict.
În anii de școală, copiii au nevoie nu doar de cunoștințe, ci și de repere care să îi ajute să își înțeleagă alegerile, emoțiile și relațiile cu ceilalți. Ora de religie poate crea un astfel de spațiu
O vacanță reușită înseamnă mai mult decât schimbarea peisajului. Este șansa de a încetini ritmul, de a ne reface resursele emoționale și de a petrece timp de calitate alături de cei dragi. În acest
Relația medic-pacient astăzi nu mai este una singulară, de moment, practic. Dacă vrem să ne ajutăm pacienții, trebuie să fim pregătiți să fim acolo, lângă ei, moment de moment, deci o relație mult mai
Există locuri unde timpul se face pe sine veșnicie. Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung Muscel, la cei 400 de ani de existență împliniți, nu este doar o zidire de piatră, ci și o inimă care bate în mijlocul cetății, un altar viu unde generații după generații vin cu credință, cu speranțe, cu lacrimi, cu mulțumiri, cu neputințe să se închine și să se roage lui Dumnezeu. Astfel, cele patru veacuri trecute nu mai sunt timp, ci răbdarea Creatorului care lucrează în istorie. În această tainică petrecere se va înscrie și viitorul proiect de restaurare a sfântului lăcaș, ai cărui primi pași au fost deja făcuți.
Una dintre cele mai frumoase și faimoase instituții culturale bucureștene este Muzeul Național al Țăranului Român, care se deschide, la parter, cu expoziția permanentă „Lumea creștinească”, povestind relația profundă dintre lumea satului și credința în Dumnezeu. Vizitând-o și în trecut, credeam că știu ce e de știut. Mă înșelam. Totul e foarte frumos, dar trebuie să faci un tur cu ghid, pentru că în spatele fiecărui obiect se ascunde o poveste și sunt detalii care ușor ți-ar putea scăpa dacă nu ți-ar fi semnalate.
Peste 50 de copii și adolescenți s-au bucurat împreună de atelierele Școlii de vară „Sfântul Antim Ivireanul” de la Parohia „Sfânta Vineri” - Drumul Taberei din București, în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului. Au ascultat o cateheză despre importanța rugăciunii, au modelat lut, au făcut semne de carte, au învățat să facă limonadă, au înțeles câte ceva despre cum se pregătesc viitorii actori, au vizionat un film creștin și l-au analizat, au primit idei despre ce meserie și-ar putea alege în viață, s-au jucat, dar au mers și într-o frumoasă excursie la Salina de la Slănic, Prahova, și la mănăstirile Zamfira și Sitaru din apropierea Capitalei.
Într-un peisaj citadin dominat de beton și o arșiță greu de îndurat, locuitorii urbelor par sortiți epuizării și neliniștii. Însă, sub vălul unor nopți de vară aparent obișnuite, în freamătul
Carmelia Leonte este poetă, prozatoare și eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Iași. Este absolventă a Facultății de Filologie, secţia limba şi literatură română - limba şi
RĂSPUNS LA O ÎNTREBARE Ia privește atent un fir de iarbă, o gâză, o broscuță, o picătură de ploaie căzută din cer, o stea pictată pe geam când e ger. Ai nevoie de multă
Căutarea și aflarea căii spre Dumnezeu este dominanta spovedaniei din cartea lui Adrian Georgescu, „Lumina în Trei Iubiri”, apărută la Editura Stefadina în 2025. Autorul (n. 1952) a
Crez În poezie mă încred ca într-un înger Care îmi știe viața pe de rost Îmi îngăduie să mă închin oricărui zeu Îmi este Dumnezeu, pe pământ și în cer. Cred în poezia care nu îmi cere bir
Nicolae Crepcia este un alpinist liric prin excelență. Ne bucură sufletele cu noul său volum de poezii Lacul cu o singură lebădă, publicat la Editura CronoLogia din Sibiu în 2026. Poetul practică un urcuș în
Și în familiile fericite există conflicte. De altfel, psihologilor le este frică de acele cupluri în care, aparent, nu există nici un fel de dispută. Un conflict, condus înțelept, este un mijloc de a identifica
La finalul primei călătorii misionare, din oraşul Perga Pamfiliei, după ce au vizitat din nou comunităţile formate şi puse sub ascultarea faţă de un bătrân - prezbiter, Apostolii Pavel şi Barnaba
În perioada 1-16 august, la Parohia Slon din Protoieria Vălenii de Munte, județul Prahova, s-a desfășurat cea de-a 7-a ediție a Școlii de vară „Sfântul Ierarh Nicolae”, având ca temă „Școala din
La Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, se desfășoară, în perioada 15-29 august, o tabără de lucru organizată în cadrul colaborării dintre organizațiile de tineret ale Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului și Episcopiei Evanghelice din Württemberg, Germania.
Municipiul Vaslui găzduiește sâmbătă, 22 august 2026, cea de-a 8-a ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Vaslui (ITOV), eveniment organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.
Cea de-a treia sesiune de formare destinată voluntarilor implicați în organizarea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 s-a desfășurat miercuri seară, 19 august, la Academia de Studii Economice din București. Evenimentul face parte din programul de pregătire a celor peste 500 de voluntari care vor contribui la buna desfășurare a manifestărilor dedicate celor 2.400 de tineri care vor participa la ITO 2026.
În perioada 1-16 august, la Parohia Slon din Protoieria Vălenii de Munte, județul Prahova, s-a desfășurat cea de-a 7-a ediție a Școlii de vară „Sfântul Ierarh Nicolae”, având ca temă „Școala din
La Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, se desfășoară, în perioada 15-29 august, o tabără de lucru organizată în cadrul colaborării dintre organizațiile de tineret ale Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului și Episcopiei Evanghelice din Württemberg, Germania.
Municipiul Vaslui găzduiește sâmbătă, 22 august 2026, cea de-a 8-a ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Vaslui (ITOV), eveniment organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.
Cea de-a treia sesiune de formare destinată voluntarilor implicați în organizarea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 s-a desfășurat miercuri seară, 19 august, la Academia de Studii Economice din București. Evenimentul face parte din programul de pregătire a celor peste 500 de voluntari care vor contribui la buna desfășurare a manifestărilor dedicate celor 2.400 de tineri care vor participa la ITO 2026.
Publicată la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, cea de-a 33-a broșură aparținând colecției misionar-educative dedicate tinerilor, într-un format grafic atrăgător, în 32 de pagini, oferă o perspectivă profund teologică, antropologică și pastorală asupra uneia dintre cele mai importante realități ale vieții umane: familia. Ea explică, într-un limbaj accesibil, că familia nu este o invenție culturală, ci o realitate întemeiată de Dumnezeu încă de la începutul creației. Se arată că omul, fiind creat după chipul lui Dumnezeu, poartă în sine vocația iubirii și a comuniunii, iar familia este spațiul în care aceste valori se trăiesc în mod firesc. Perspectiva este esențială pentru tineri, întrucât contracarează ideologiile contemporane care promovează individualismul, autonomia absolută și succesul personal, ca valori supreme.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în perioada 26-27 august 2026, Craiova va găzdui o nouă ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Oltenia (ITO Oltenia). Evenimentul, organizat de Sectorul de tineret și catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei, își propune să aducă împreună aproximativ 300 de tineri din cele patru eparhii ale Mitropoliei Olteniei. Timp de două zile, tinerii vor avea ocazia să se întâlnească, să se roage împreună, să descopere noi prietenii și să vorbească deschis despre lucrurile care îi preocupă. ITO Oltenia 2026 este gândit ca un spațiu în care credința nu este doar mărturisită, ci și trăită împreună, prin dialog, comuniune și bucuria întâlnirii cu celălalt.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal și iubiților credincioși mireni din Patriarhia Română, Har, pace și bucurie de la Dumnezeu, iar de la Noi, a
La Mănăstirea Văratec, într-un loc binecuvântat de Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț ca sălaș de rugăciune pentru sufletele însetate de Dumnezeu, s-a plămădit de-a lungul veacurilor o obște monahală care a dat Bisericii trei chipuri de aleasă trăire duhovnicească: Sfânta Cuvioasă Nazaria, cea dintâi stareță a Văratecului, Sfânta Cuvioasă Olimpiada, ctitora Mănăstirii Văratec, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta Brâncoveanu, domniță care și-a dedicat ultimii ani ai vieții rugăciunii și nevoințelor duhovnicești. Deosebite prin obârșie, aceste trei sfinte se întâlnesc totuși într-o singură temelie duhovnicească, aceea a rugăciunii neîncetate purtate în taina inimii, a milosteniei săvârșite cu smerenie și discreție și a hărniciei și iubirii milostive revărsate asupra celor aflați în nevoi.
„Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre”.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal și iubiților credincioși mireni din Patriarhia Română, Har, pace și bucurie de la Dumnezeu, iar de la Noi,
Cu evlavie cinstim astăzi după vrednicie pe Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu, soția Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, doamnă a Țării Românești și mamă a unsprezece copii. În viața acestei sfinte femei vedem chipul luminos de soție și mamă credincioasă, modelul de răbdare martirică în suferință și exemplul de iubire darnică față de Biserică și popor. Astfel, la Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu observăm că iubirea față de Dumnezeu a întărit-o ca să poată purta cu credință o durere fără seamăn, devenind temeiul speranței pentru fiicele și ginerii ei.
Înaltpreasfinţiile Voastre, Preasfințite Părinte Ioan Casian, Preacucernice părinte Gheorghe Petrovan, Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,
La 15 august 1714 erau martirizaţi la Istanbul Sfinţii Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache. Ei sunt sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă
În lipsa unui mediu adecvat, chiar și cele mai frumoase calități ajung să se risipească. La fel se întâmplă și în multe dintre căsniciile în care, în pofida darurilor duhovnicești cu care au fost
Viaţa monahală nu este o cursă de sprint, ci una de anduranţă. Viaţa monahală nu este un marş „en fanfare”, ci un parcurs în care căderile sunt iminente, dar ridicările sunt obligatorii. Viaţa monahală
Într-o vreme în care cuvintele „familie”, „drepturi”, „libertate” și „demnitate” sunt tot mai des invocate în spațiul public, se simte nevoia unei priviri clare, echilibrate și așezate. Nu o
Cuvântul „femeie” ne trimite multora gândul spre Eva, acea primă dătătoare de viață, care însă și-a împiedicat înveșnicirea prin păcat. Cuvântul „maică” ne călăuzește însă spre Cea care ne
Pentru mamele de astăzi, adesea încercate de griji, de nesiguranță și de povara responsabilităților, Sfânta Filotimia devine un sprijin și o mângâiere. Ea arată că nu există osteneală zadarnică atunci câ
În contextul temperaturilor extrem de ridicate din această perioadă, Patriarhia Română face apel către toate eparhiile să ofere sprijin persoanelor afectate de caniculă. Parohiile și mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor aflați în nevoie și să permită persoanelor afectate de căldură să se odihnească, pentru scurt timp, în spații umbrite și răcoroase. De asemenea, unitățile bisericești care dispun de servicii medicale sau sociale sunt îndemnate să acorde sprijin, în limita posibilităților. Totodată, în regiunile afectate de secetă și temperaturi ridicate, în biserici și, acolo unde este posibil, pe câmpuri, vor fi săvârșite rugăciunile „la vreme de secetă”, cerând lui Dumnezeu, Cel Ce „dă ploaie pe pământ și trimite apă pe câmpii” (Iov 5, 10), cele de folos pentru oameni și întreaga creație. De asemenea, Patriarhia Română îi îndeamnă pe toți credincioșii să manifeste grijă și solidaritate față de persoanele vulnerabile în această perioadă de caniculă. Biroul de presă al Patriarhiei Române
Patriarhia Română a primit cu profundă întristare vestea despre incendiul tragic produs la Bruxelles, în urma căruia un cetățean român și-a pierdut viața, iar un altul a fost rănit grav. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să odihnească în pace sufletul persoanei decedate, să dăruiască grabnică însănătoșire celui rănit și să ofere mângâiere și alinare sufletească membrilor familiei îndoliate și tuturor celor afectați de această tragedie. În aceste momente de durere, Patriarhia Română își exprimă compasiunea și solidaritatea cu familiile victimelor, încredințându-le milostivirii lui Dumnezeu. Biroul de presă al Patriarhiei Române
Reamintim că sărbătoarea oficială (instituțională) a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este aniversarea întronizării Sale ca Patriarh, în ziua de 30 septembrie, iar aniversarea zilei de naștere, 22 iulie, și aniversarea onomasticii, Sfântul Proroc Daniel (17 decembrie) și Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie), sunt sărbători personale.
În ziua de joi, 2 iulie 2026, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În semn de profundă durere față de cei afectați de cutremurele care au lovit recent Venezuela, provocând pierderi de vieți omenești, răniți și imense pagube materiale, Patriarhia Română adresează un mesaj de solidaritate creștină poporului venezuelean greu încercat de această calamitate. Totodată, ne exprimăm compasiunea față de cetățenii români aflați în Venezuela, cerând Domnului să îi ocrotească, să le dăruiască pace, curaj și sănătate, iar celor care au trecut prin momente de teamă și încercare să le ofere puterea și speranța de a depăși aceste greutăți. În aceste momente de grea încercare, ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor trecuți la cele veșnice, pentru grabnica însănătoșire a celor răniți și pentru ocrotirea tuturor celor care au avut de suferit. Biroul de presă al Patriarhiei Române
Patriarhia Română este îngrijorată de situația foarte dificilă în care se află familia de români Samson din Suedia, ca urmare a separării de părinții lor a celor două fiice, Sara și Tiana, în urma deciziei autorităților locale suedeze din data de 2 decembrie 2022.
Și în familiile fericite există conflicte. De altfel, psihologilor le este frică de acele cupluri în care, aparent, nu există nici un fel de dispută. Un conflict, condus înțelept, este un mijloc de a identifica
La finalul primei călătorii misionare, din oraşul Perga Pamfiliei, după ce au vizitat din nou comunităţile formate şi puse sub ascultarea faţă de un bătrân - prezbiter, Apostolii Pavel şi Barnaba
În completarea articolelor publicate în Ziarul Lumina despre „întâlnirea fondatoare” a Rugului Aprins (conf. arhim. prof. Andrei Scrima), mă refer la cele 7 zile de priveghere petrecute de o serie de intelectual
Într-o epocă în care se vorbește tot mai des despre drepturi și libertăți, omul contemporan riscă uneori să uite că libertatea nu este doar un concept juridic și nici o simplă revendicare socială. În
După activitatea din insula Cipru, Pavel împreună cu cei doi apropiaţi, Barnaba şi Ioan Marcu, se îmbarcă spre continent cu scopul de a vesti Evanghelia în oraşele din sudul Turciei de astăzi, teritoriu care
Sfinții Brâncoveni - Constantin, Domnitorul Martir și Maria Doamna, ctitori ai așezământului de la „Sfântul Gheorghe”-Nou din București - au avut un rol major în depășirea „crizei mărturisirilor”
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Dacă francezii, italienii sau nemţii ar îndrăzni vreodată să-i acuze pe români că au o cultură minoră, ar fi de ajuns un singur nume care i-ar contrazice fără drept de apel, Mihai Eminescu. Filozoful român
În ultimii ani, un gând mi-a revenit cu insistență: mărturiile pe care ni le-au lăsat moștenire eroii, mucenicii, mărturisitorii din secolul XX pot fi citite și dintr-un unghi practic. Vom căpăta
Sâmbătă, 6 iunie, în ajunul Duminicii Tuturor Sfinților, arhidiaconul și teologul universitar Ioan Caraza (1941-2025) a fost pomenit în satul său natal, Fărcașa, din județul Neamț. Mai ales de anul acesta, lo
Profesor savant, predicator de renume și ierarh cărturar, fiul cel vrednic al Abrudului și-a înscris numele în galeria de aur a vieții bisericești sibiene din secolul trecut. Chipul său a rămas o rază de
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor
Comunitatea românească din Boian, Alberta, Canada, a trăit, în perioada 14-16 august 2026, momente de aleasă bucurie duhovnicească și de profundă însemnătate istorică cu ocazia sfințirii noii biserici a Parohiei ortodoxe româneşti cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.
Nu puțini întreabă dacă românii din diaspora se vor întoarce acasă. De fiecare dată parcă întrebarea ascunde una mai adâncă. Ce înseamnă, de fapt, să te întorci acasă? În ultimii ani observăm un
În zilele Postului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și-a continuat itinerarul pastoral și misionar în comunitățile euharistice din țările scandinave, aflându-se deopotrivă în mijlocul românilor din diaspora și al tot mai numeroșilor scandinavi care au îmbrățișat credința ortodoxă.
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia Ortodoxă Românească „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani,
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
În perioada 10-13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat un amplu itinerar pastoral-misionar în regatele Danemarcei și Suediei, prilejuit de două evenimente de mare însemnătate pentru viața și misiunea Ortodoxiei în Scandinavia.
Duminica a 12-a după Rusalii (Tânărul bogat) Matei 19, 16-26 În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnic
„În vremea aceea ucenicii lui Ioan și ai fariseilor posteau și au venit și I-au zis Lui: De ce ucenicii lui Ioan și ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc? Și Iisus le-a zis: Pot oare
Fraților, întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăință spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte. Că iată, însăși aceasta, că v-ați întristat după Dumnezeu, câtă
Sfântul Apostol Tadeu (sec. I) este socotit de tradiţia creştină între cei 70 de ucenici ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfântul Tadeu era de neam evreu, din oraşul Edesa. El cunoştea foarte bine Legea Do
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 517 „Cu binecuvântarea acestui sihastru a petrecut Moșul Gheorghe (Lazăr) un an de zile prin mănăstirile
Tânărul din Evanghelie pare ca mai toţi oamenii cu dare de mână din societatea noastră de azi. Un om care are succes în viaţă, fie că e moştenit de la părinţii care l-au lansat cu un mare „avantaj”
După Sfinții și dumnezeieștii Părinți ai Bisericii, în general, și după Sfântul Ioan Gură de Aur, în special, fiecare carte a Sfintei și dumnezeieștii Scripturi, fiecare capitol din carte, fiecare verset
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


